Microsoft nu este o companie străină de conceptul eșecului, mai ales în ceea ce privește eforturile gigantului din Redmond în materie de jocuri video. Experimentele timide din anii ’90, evoluția problematică a API-ului DirectX, care abia de pe la a cincea generație a reușit să devină un standard, achiziționarea și apoi închiderea unor studiouri importante, înfrângerile succesive din războiul consolelor împotriva celor de la Sony și Nintendo, inițiativa Games for Windows – Live, toate pot fi considerate pași greșiți. Iar acestei liste se adaugă, începând de astăzi și Mixer, serviciu de streaming ce va fi închis.
Microsoft, prin vocea lui Phil Spencer (conducător al diviziei Xbox), a confirmat decizia de a stopa activitatea Mixer începând cu 22 iulie 2020, urmând să-și transfere toată comunitatea activă de streameri și parteneri ai Mixer către Facebook Gaming, fostul serviciu concurent dezvoltat de altă companie-mamut: Facebook.
Hotărârea de a închide Mixer a fost motivată, în primul rând, de inabilitatea serviciului de a concura cu veteranii Twitch, YouTube sau chiar Facebook Gaming. Iată ce a declarat Phil Spencer pentru The Verge:
Am plecat cu un mare dezavantaj în ceea ce privește privitorii pe care Mixer îi înregistra lunar și am fost mereu comparați cu ceilalți mari jucători de pe piață. Cred că întreaga comunitate de pe Mixer va avea de câștigat de pe urma publicului mult mai mare pe care Facebook îl are grație întregii sale suite de servicii, precum și a abilității de a ajunge la gameri mult mai direct și rapid prin intermediul rețelei sale de socializare.
Astfel, Microsoft a intrat într-un parteneriat cu Facebook, obiectivul acestuia fiind tranziția întregii comunități mixer către serviciul Facebook Gaming în următoarele săptămâni. Începând cu 22 iulie, Mixer va fi închis, iar toate site-urile și aplicațiile aferente vor redirecționa către Facebook Gaming. Toți partenerii Mixer vor primi statutul de partener Facebook Gaming, iar streamerii ce foloseau monetizarea permisă de Mixer vor deveni eligibili pentru programul Level Up al Facebook. Abonații premium la Mixer vor primi despăgubiri sunt forma de carduri valorice pentru platformele Xbox.
La pornirea proiectului Mixer, Microsoft a făcut eforturi considerabile de a promova și populariza această platformă de streaming, asigurându-și serviciile exclusive ale unora dintre cei mai populari streameri de pe planetă.
Rând pe rând, nume precum Tyler “Ninja” Blevins sau Michael “Shroud” Grzesiek s-au alăturat “taberei” Microsoft, fiind atrași cu contracte de exclusivitate în valoare de zeci de milioane de dolari.
Din păcate, nici această stategie ce a implicat investiții masive în acest gen de personalități online nu a dat rezultate pentru Microsoft, Mixer rereușind să se impună. Mai mult, toate aceste vedete, precum Ninja sau Shroud, sunt libere să se întoarcă pe Twitch odată cu închiderea Mixer.
Nu toate veștile sunt totuși rele în privința închiderii Mixer și migrării comunității către Facebook Gaming. Pe lângă noua generație de console Xbox Series X, o altă prioritate a diviziei de gaming a celor de la Microsoft este serviciul de game streaming Project xCloud, ce promite să fie o alternativă mult mai consistentă la Google Stadia.
Numeroase sesiuni de testare beta au fost și vor continua să fie efectuate în cursul acestui an pentru Project xCloud, cei de la Microsoft urmărind să lanseze acest serviciu cam în aceeași perioadă cu noile console, în toamna târzie a lui 2020, pe cât mai multe platforme cu putință (inclusiv să-l integreze cu abonamentul Xbox Game Pass).
Iar Facebook Gaming și Facebook în general par a fi mijloacele perfecte pentru a populariza Project xCloud. Similar cu ceea ce Google intenționa sa facă pentru Stadia și YouTube, Microsoft plănuiește ca oricine urmărește stream-ul unui joc video pe Facebook Gaming să poată, printr-un singur clic, să treacă direct la jucarea acelui titlu prin intermediul Project xCloud.
Rămâne de văzut însă dacă acest gen de planuri nu vor avea aceeași soartă tristă precum Mixer sau Windows Me (un alt eșec de proporții al companiei din Redmond) și cum vor afecta acestea strategia de lansare a viitoarelor console Xbox Series X.
Sursa: The Verge