Saints Row IV Review: Superputeri, extratereştri, matrix

Saints Row este o serie de jocuri cu o evoluţie foarte interesantă. Dacă primul joc Saints Row era doar o clonă de Grand Theft Auto, pe măsură ce seria a avansat, ea a reuşit să îşi găsească drumul şi direcţia artistică potrivită, construindu-şi astfel o identitate proprie şi originală.

Care este acel drum şi acea direcţie artistică? Oricât de ciudat ar părea, răspunsul la această întrebare este umorul. Saints Row s-a specializat în îmbinarea mecanicilor de joc de acţiune open-world cu elemente umoristice prezente la tot pasul.

Saints Row IV vine cu o poveste care întăreşte aceste afirmaţii. Personajul principal al jocului, The Boss, salvează Statele Unite ale Americii de la un atac terorist prinzându-se de o rachetă nucleară imensă şi escaladând-o (pe ritmurile melodiei „I don’t wanna miss a thing” de la Aerosmith) pentru a o face să explodeze în aer, după care, în mod sugestiv, The Boss cade din cer direct în Biroul Oval din Casa Albă. Aşa aflăm că în urma faptei sale eroice, The Boss a fost ales preşedinte al SUA.

Pentru că nebunia din Saints Row IV nu se opreşte niciodată, Casa Albă (numită The White Crib în joc) este atacată în timpul unei conferinţe de presă prezidenţiale. Cum de cine? De extratereştri care au venit cu navele lor spaţiale deasupra oraşului Steelport şi au început să răpească oameni sclipitori. Printre răpiţi se află şi dragul nostru preşedinte, împreună cu ceilalţi colegi ai săi din grupul The Saints. De aici începe adevărata distracţie.

The Boss, acum capturat, este conectat de către extratereştri la o lume virtuală, o simulare a oraşului Steelport în care controlul este deţinut de rasa extraterestră. Ajuns în această lume, The Boss are o singură misiune: să găsească breşe în simulare, să o strice şi să îl înfrângă pe liderul rasei extraterestre Zin pentru a salva planeta Pământ de la distrugere.

Poate că vă întrebaţi cine este The Boss. Este femeie sau bărbat? Cum arată? Ce atitudine are? Ei bine, răspunsul este „cum vreţi voi”. Personajul principal poate fi croit aşa cum doreşte jucătorul, de la trăsături faciale complexe la culoarea pielii, zgârieturi, tatuaje şi zeci de feluri de haine şi costume ridicole (sau nu) ce pot fi colorate după bunul plac. Personajul poate fi femeie sau bărbat, poate avea părul roz, pielea verde, unghii ascuţite, un rucsac în formă de iepuraş în spate şi un costum de şcolăriţă. Sau poate fi îmbrăcat în întregime ca un personaj pătrăţos din Minecraft. Sau ca un hot dog cu picioare. Sau poate alege să meargă dezbrăcat, caz în care un efect video de mozaic va cenzura părţile intime ale personajului atunci când acestea sunt în cadru.

Probabil aţi înţeles deja cam care este nivelul de ridicol din acest joc.  În universul Saints Row, să faci „ce te taie capul” este un mod de viaţă – cel puţin pentru protagonist. Misiunile au de cele mai multe ori un scenariu caraghios, şi reuşesc de multe ori să trezească acel copil demult uitat din jucător, încălcând regulile convenţionalului şi creând un univers incredibil dar captivant prin originalitate şi dinamicitate.

La asta se adaugă şi faptul că lumea virtuală în care este introdus The Boss este un mod perfect de a îl înzestra pe protagonist cu nişte abilităţi speciale, sub pretextul că acesta încalcă legile simulării prin hacking. Şi când spun abilităţi speciale, mă refer la nişte abilităţi care îi oferă un avantaj atât de mare încât aproape niciun inamic nu îi poate ţine piept.

Aceste superputeri aduc aminte în mare măsură de Prototype (vezi review-ul nostru pentru Prototype 2), şi sunt în mod clar împrumutate din acest joc dar şi din alte jocuri asemănătoare. The Boss poate sări la înălţimi extreme, poate alerga mai repede decât maşinile, poate merge vertical pe clădiri, poate arunca bile de foc din propriul corp, poate ridica obiecte şi oameni de la distanţă… poate face toate lucrurile distractive din jocurile cu superputeri. Superputerile sunt descoperite şi achiziţionate pe măsură ce jucătorul avansează în joc şi culege unitatea monetară pentru upgrade-uri de puteri numită „clusters”.  Protagonistul îşi va achiziţiona superputerile de bază (alergare şi sărituri) încă din prima oră de joc, aşa că nu este mult de aşteptat până la intrarea în rolul de supererou.

După achiziţionarea superputerilor, dinamica jocului devine cu totul alta decât în titlurile anterioare Saints Row. Brusc, maşinile, deşi diverse, nu mai sunt atât de interesante ca mijloc de transport, căci escaladarea clădirilor, săriturile imense şi posibilitatea de planare fac transportul mult mai direct şi rapid. Pe de o parte, acest lucru e un plus de dinamicitate şi verticalitate binevenit. Pe de altă parte, majoritatea melodiilor licenţiate şi incluse în joc pot fi auzite la radio, în vehicule, ceea ce înseamnă că soundtrack-ul jocului va primi mai puţină atenţie din partea jucătorilor care vor alege să îşi transporte personajul din punctul A în punctul B în stil Prototype.

Sistemul de luptă este construit pe scheletul Saints Row: The Third iar majoritatea elementelor au rămas neschimbate, inclusiv atacurile corp la corp hilare şi posibilitatea de a lua inamici pe post de scut uman. Numărul armelor a crescut, iar acum există şi o colecţie de arme extraterestre  nebuneşti, care pot umfla sau dezintegra inamicii, de exemplu. Există şi un Dubstep Gun care face exact ceea ce-i spune denumirea: redă muzică dubstep iar toţi inamicii şi maşinile din jur încep să danseze. Mai mult, în funcţie de skin-ul ales pentru armă, piesa redată va fi alta. Noile superputeri permit metode mai puţin convenţionale de a aborda luptele cu inamici iar multitudinea de posibilităţi şi puterea exagerată de care beneficiază protagonistul mi-a amintit de zilele în care jucam GTA cu „coduri pentru trişat” doar ca să fac haos prin oraş. Şi dacă tot am amintit de inamici, aceştia sunt cam repetitivi şi generici – un fel de carne de tun şi atât.

Harta oraşului conţine o mulţime de puncte de interes precum magazine de haine, de arme sau centre de tuning auto, iar activităţile contratimp distractive ce se regăsesc la tot pasul sunt de asemenea amuzante.  Mă refer la activităţi precum “ia arma asta cu muniţie infinită şi cauzează cât mai multe daune pentru a primi o medalie de aur” sau “intră într-o cursa contra cronometru în care trebuie să sari de pe platformă pe platformă şi să aterizezi în centrul platformelor pentru punctaj maxim”.

Oraşul din noul joc este un Steelport simulat de sistemele extraterestre. În mare parte este acelaşi Steelport din Saints Row: The Third, dar cu nişte modificări cosmetice. De exemplu, acum deasupra oraşului se află nave extraterestre iar diverse zone adăpostesc tot felul de echipamente Zin. De asemenea, toate „crib-urile” din jocul anterior sunt acum inexistente, iar unele clădiri au dispărut sau au fost înlocuite cu altele noi.

În afara unei scene în care producătorii parcă s-au ambiţionat să ne arate că jocul lor poate semăna şi cu seria Mafia, în oraşul Steelport virtual este mai mereu întuneric. Asta doar până la terminarea campaniei single-player. Întunericul ajută acest joc şi îi conferă o atmosferă aparte. Oraşul arată foarte Sci-Fi în noapte datorită luminilor puternice şi colorate ale navelor, clădirilor şi echipamentelor extraterestre.

Povestea, oricât de incredibilă ar fi, este scrisă într-o manieră amuzantă dar şi cu un dram de seriozitate care le oferă personajelor personalitate şi credibilitate într-o lume incredibilă.

Replicile sunt amuzante, deşi de multe ori puerile, iar acţiunea jocului ne trimite adesea cu gândul la alte jocuri, filme sau chiar melodii ale anilor ’90, prin nişte sugestii destul de clare care ironizează toate aceste medii artistice.

Multiplayer-ul din Saints Row IV se rezumă la posibilitatea trecerii prin întregul joc împreună cu un partener în mod cooperativ. Personal am jucat aproximativ 2-3 ore din joc în co-op împreună cu un cunoscut iar experienţa a fost excelentă. Practic ambii jucători sunt „preşedintele” şi trec împreună prin toate misiunile. În galeria de screenshot-uri ataşată acestui review veţi putea sesiza şi partenerul de joc, cu un semn mov deasupra capului.

Din punct de vedere tehnic, Saints Row IV pare să se comporte identic cu jocul anterior. Din păcate există şi mici probleme de ordin tehnic precum glitch-uri grafice sau auditive, însă în general experienţa de joc este una foarte bună.

Saints Row IV este un joc nou, cu o atmosferă nouă. Deşi unele guri rele spun că Saints Row IV ar fi trebuit să fie un DLC pentru Saints Row: The Third datorită similitudinilor dintre cele două jocuri, noul joc arată clar că a păstrat ce a fost mai bun din jocul anterior şi a augmentat totul astfel încât să realizeze o experienţă şi mai bună, ce oferă aproximativ 20 de ore de gameplay nou-nouţ.

Este bine de ştiut că Saints Row IV nu este un concurent pentru GTA V, ci mai degrabă un teren de joacă bine executat în care îţi poţi petrece zeci de minute fără să te plictiseşti. Umorul nu este neapărat pe gustul tuturor, dar este inteligent integrat în fiecare componentă a jocului şi, dacă i se dă o şansă, provoacă râsete senzaţionale. În plus, Saints Row IV poate fi un bun competitor pentru titlul de cel mai bun joc cu superputeri/supereroi.