Rockstar Games a oferit câteva detalii noi despre Red Dead Redemption 2, acompaniate de o nouă galerie extinsă de imagini din acest titlu. Astfel, în cadrul lumii de joc din Red Dead Redempotion 2, se vor regăsi peste 200 de specii de animale, păsări şi peşti, fiecare beneficiind de un comportament cât mai asemănător cu corespondetele lor din viaţa reală, iar o bună parte dintre acestea vor putea fi vânate de personajul întruchipat de jucător. De altfel, vânatul şi pescuitul, pe lângă a furniza hrană şi materiale, vor reprezenta şi o sursă de venit suplimentară, existând posibilitatea ca animalele doborâte să fie vândute mai departe.
Pe lângă fauna din sălbăticie, un rol important în Red Dead Redemption 2 îl vor juca caii, cei de la Rockstar Games promiţând că nu mai puţin de 19 rase de asemenea armăsari se vor regăsi în joc, de la mustang şi până la pur sânge arab, fiecare cu propriile comportament si atribute. Aceştia vor putea fi fie cumpăraţi de la grajduri specializate, fie captivaţi sălbatici şi îmblânziţi sau, de ce nu, însuşiţi prin mijloace nu tocmai legale. Producătorii promit că legătura creată cu propriul cal va fi una extrem de puternică, în funcţie de modul cum este tratat acesta putându-se transforma într-un partener de nădejde pentru stăpânul său.
Acţiunea din Red Dead Redemption 2 va avea loc în 1899, cu nu mai puţin de 12 ani înainte de evenimentele din primul joc al seriei. După un jaf care nu a decurs conform planului în oraşul Blackwater, Arthur Morgan şi gaşca sa de nelegiuţi Van der Linde sunt nevoiţi să fugă. Cu agenţii federali şi cei mai temuţi vânători de recompense aflaţi pe urmele lor, cei din Van der Linde sunt obligaţi să jefuiască, terorizeze şi să lupte prin inima Americii pentru a supravieţui. În timp ce gaşca e măcinată de tensiuni interne, Athur Morgan trebuie să facă o alegere între propriile idealuri şi loialitatea faţă de grupul Van der Linde, „familia” de răufăcători în care a crescut.
Lumea de joc vastă şi plină de atmosferă din Red Dead Redemption 2 urmează să stea şi la baza noii componente multiplayer Red Dead Online.
Red Dead Redemption 2 va fi lansat pe 26 octombrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4 şi Xbox One.