Graţie succesului înregistrat cu Naruto Shippuden: Ultimate Ninja Storm 4, Bandai Namco Entertainment a anunţat pachetului de conţinut suplimentar Road to Boruto dedicat acestui joc. Add-on-ul va fi lansat pe 3 februarie 2017, pentru PlayStation 4, Xbox One şi pe PC prin intermediul Steam. Noile aventuri se concentrează pe Boruto, fiul lui Naruto Uzumaki şi includ un nou fir epic, bazat pe întâmplările din filmul Boruto: Naruto The Movie.
În Naruto Shippuden: Ultimate Ninja Storm 4 Road to Boruto, studioul CyberConnect2 va combina luptele cu ritm alert şi grafica de inspiraţie manga a jocului de bază, incluzând noile elemente necesare pentru a reda întâmplările din Boruto: Naruto the Movie. Pe lângă noul Story Mode, Road to Boruto include şi noi personaje, cum ar fi Boruto Uzumaki sau Sarada Uchiha, ce pot fi încercate atât online, cât şi offline în cadrul Free Battle Mode.
Naruto Shippuden: Ultimate Ninja Storm 4 Road to Boruto va fi disponibil începând cu 3 februarie 2017, pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC, prin Steam.