Resident Evil: Infinite Darkness are dată de lansare! Când vom putea viziona serialul pe Netflix

Autor: Cosmin Aionita | 20.05.2021
Resident Evil: Infinite Darkness are dată de lansare! Când vom putea viziona serialul pe Netflix
Foto: Netflix

Capcom și Netflix au lansat un nou trailer pentru serialul Resident Evil: Infinite Darkness, dezvăluind astfel și data la care acesta va putea fi urmărit de fani. Așadar, Resident Evil: Infinite Darkness va fi disponibil, prin intermediul serviciului de streaming Netflix, începând cu 8 iulie 2021.

Resident Evil: Infinite Darkness este un serial CGI, produs de TMS Entertainment și animat de studioul Quebico, aceeași echipă care a lucrat și la filmul Resident Evil: Vendetta din 2017. Producătorul executiv al serialului Resident Evil: Infinite Darkness este Hiroyuki Kobayashi.

Resident Evil: Infinite Darkness va urmări aventurile celebrelor personaje Leon S. Kennedy și Claire Redfield, eroii foarte iubitului joc Resident Evil 2, ale căror voci sunt interpretate de Nick Apostolides, respectiv Stephanie Panisello.

Încă un serial Resident Evil va sosi pe Netflix

Pe lângă Resident Evil: Infinite Darkness, Netflix va realiza și un viitor serial cu actori reali Resident Evil. Acesta va avea opt episoade, fiecare de aproximativ o oră, scenariul urmând să fie realizat de Andrew Dabb (Supernatural). Primele două episoade ale acestui serial Resident Evil vor fi regizate de Bronwen Hughes (The Walking Dead, The Journey is the Destination).

Povestea se va învârti în jurul copiilor familiei Wesker, care se mută în orașul New Raccoon City. Secretele pe care aceștia le descoperă s-ar putea să marcheze sfârșitul lumii, după cum o știm acum.

Parteneriatul dintre Netflix și Capcom este unul de durată, cele două companii colaborând și la adaptarea animată a jocului Dragon’s Dogma, disponibilă deja prin intermediul serviciului de video streaming.

Sursa: Neflix YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News