Resident Evil 7: Biohazard – cerinţe de sistem

Autor: Cosmin Aionita | 24.09.2016
Resident Evil 7: Biohazard - cerinţe de sistem

Capcom a dezvăluit, prin intermediul paginii de Steam a jocului, cerinţele de sistem necesare pentru a rula versiunea de PC a lui Resident Evil 7: Biohazard. Având în vedere că jocul se lansează abia în ianuarie 2017, publicarea cerinţelor încă de pe acum poate sugera că o versiune demo (deja disponibilă pentru PlayStation 4) s-ar putea îndrepta curând şi către PC.

Resident Evil 7 BiohazardCerinţe minime:
OS: Windows 7,8,8.1,10 64-bit
Procesor: Intel Core i5-4460 2.70GHz, AMD FX-6300 sau mai bun
Memorie RAM: 8 GB
Video: NVIDIA GeForce GTX 760 sau AMD Radeon R7 260x
DirectX: versiunea 11
Note adiţionale: configuraţie recomandată pentru 1080p 30fps. Jucătorii vor fi nevoiţi să scadă nivelul calitativ al texturilor sau să dezactiveaze opţiunea streaming textures pentru a optimiza performanţa. Conexiune la Internet necesară pentru activarea jocului.

Sistem recomandat:
OS: Windows 7,8,8.1,10 64-bit
Procesor: Intel Core i7 3770 3.4GHz, echivalentul AMD sau mai bun
Memorie RAM: 8 GB
Video: NVIDIA GeForce GTX 960, AMD Radeon R9 280X sau mai bun
DirectX: versiunea 11
Note adiţionale: configuraţie recomandată pentru 1080p 60fps. Conexiune la Internet necesară pentru activarea jocului.

Capcom menţionează însă că Resident Evil 7: Biohazard se află încă în dezvoltare, existând posibilitatea ca aceste specificaţii să se modifice până la apariţia jocului, planificată pentru luna ianuarie a anului viitor.

Resident Evil 7: Biohazard va fi lansat pe 24 ianuarie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News