Resident Evil 2 Review: mai mult decât un remake

Ultimii ani au reprezentat o revenire de senzaţie pentru cei de la Capcom, compania readucând în prim plan jocuri foarte apreciate, atât de public, cât şi de presa de profil. Resident Evil 7 a revigorat seria ce a pus bazele genului survival horror, Monster Hunter: World a adus în sfârşit foarte populara (mai ales în teritoriile asiatice) vânătoare de monştri pe consolele actuale şi pe PC, devenind cel mai bine vândut joc din istoria companiei, iar Mega Man 11 a oferit fanilor continuarea pe care o aşteaptau de prea mulţi ani. Iar anul 2019 începe cum nu se mai poate mai bine pentru Capcom, cu Resident Evil 2 şi Devil May Cry 5 (aşteptat în luna martie).

Hmm, ceva nu se leagă: un pic mai sus vorbeam despre Resident Evil 7, iar acum Capcom lansează Resident Evil 2? Ori japonezii nu stăpânesc noţiunea cifrelor arabe, ori ceva nu se leagă în această “succesiune” a seriei. Ei bine, în urma succesului înregistrat de versiunea remasterizată a remake-ului primului Resident Evil (adaptare pentru consolele moderne şi PC a versiunii din 2002 de Nintendo GameCube, la rândul său o reinterpretare actualizată a jocului iniţial de pe PS1), Capcom a decis să continue în această direcţie, actualul Resident Evil 2 fiind un remake al jocului omonim lansat acum mai bine de douăzeci de ani.

Jocul de GameCube s-a axat însă pe împrospătarea aspectului grafic şi reînregistrarea dialogurilor (primele jocuri Resident Evil sunt faimoase şi din cauza calităţii puţin spus îndoielnice a replicilor vorbite), păstrând însă gameplay-ul cât mai apropiat de original, inclusiv camerele fixe prin intermediul cărora era privită acţiunea, precum şi controlul nu tocmai intuitiv conform standardelor actuale. Capcom a decis să-şi lărgească orizonturile cu acest nou remake, noul Resident Evil 2 reprezentând mai degrabă o nouă viziune asupra originalului, povestea şi locaţiile originale fiind păstrate, însă adaptate unei formule de joc mai degrabă contemporane.

Pe scurt, noul joc este abordat dintr-o perspectivă third person over the shoulder (la rândul său popularizată de Resident Evil 4, o altă veritabilă revoluţie în cadrul acestei serii), cu o schemă de control cât se poate de actualizată, care menţine însă unele limitări ce ţin atât de factorul nostalgic, cât şi de formula de joc survival în sine. De altfel, viziunea nouă asupra lui Resident Evil 2 se defineşte fix prin această combinaţie inedită de nou şi vechi, în cantităţi aproape perfect dozate de către Capcom. Astfel, în timp ce controlul se aseamănă acum cu cel al unui shooter third person tradiţional, inventarul rămâne la fel de “claustrofobic”, forţând jucătorul se gestioneze “la sânge” resursele de care dispune (muniţie, ierburi pentru viaţă, obiecte legate de rezolvarea quest-urilor etc.). În acest sens ajută şi revenirea lăzilor de depozitare, plasate strategic, de obicei, lângă punctele unde se poate salva, marcate din nou, se putea altfel, de câte o maşină de scris. Mai mult, pe nivelul avansat de dificultate, pentru a salva, sunt necesare şi panglicile ribbon atât de familiare celor care au avut ocazia să încerce şi ediţiile originale ale acestor jocuri.

Mediile de joc au fost “reinterpretate” în acelaşi mod, păstrând locaţiile (precum secţia de poliţie din Raccoon City) şi conceptele iniţiale, fiind adăugate însă arii noi, precum şi moduri diferite de a rezolva puzzle-urile presărate prin joc. Design-ul de bază a rămas însă acelaşi, fiind bazat pe navigarea locaţiilor în lung şi în lat (ce implică destul back tracking) pentru a găsi acel item ce-ţi va permite să progresezi. Bineînţeles, nu lipsesc nici momentele alimentate de nostalgie, în care vei recunoaşte, cu un mare zâmbet pe faţă, locuri şi personaje importante din jocul de acum două decenii, aduse din nou la viaţă cu ajutorul tehnologiei actuale.

Un alt ingredient care nu poate lipsi dintr-un joc Resident Evil sunt morţii vii, noul Resident Evil 2, asemenea materialului-sursă, fiind împânzit de zombies. Evident, impactul pe care îl au acest gen de inamici nu mai este ce era odată, Capcom având însă marele merit de a reuşi să-i facă relevanţi şi în 2019. Poate că nu ne mai speriem atât de uşor de un “amărât” de zombie, însă atunci când atacă în grup, când te surprind cu atacuri din întuneric sau când se ridică după ce au încasat deja 3-4 gloanţe în cap, tensiunea creşte la cote alarmante. Acest echilibru fin dintre tensiunea permanentă generată de prezenţa constantă a acestor cadavre umblătoare şi nevoia de a-ţi gestiona într-un mod eficient inventarul pentru a putea supravieţui reprezintă chintesenţa lui Resident Evil 2.

Iar panica poate ajunge la niveluri critice atunci când în peisaj apare şi modelul de Tyrant T-103 alintat drept “Mr. X”, o creatură programată să urmărească şi să elimine personajul interpretat de jucator, ce nu poate fi doborâtă cu ajutorul armelor convenţionale purtate de acesta. Cu alte cuvinte, atunci când Mr. X ţi-a dat de urmă, vechea zicală conform căreia “fuga este ruşinoasă, dar e sănătoasă” este mai valabilă ca niciodată. Iar neobositul Tyrant te va urmări aproape pe întregul parcurs al jocului, intensitatea crescândă a paşilor săi fiind singurul indiciu pe care jucătorul îl primeşte în acest sens.

Şi pentru că tot a venit vorba de personajele principale, la fel ca în original, şi în noul Resident Evil 2 jucătorii pot opta între Leon S. Kennedy şi Claire Redfield (ambii eroi “cu vechime”, aflaţi însă, narativ vorbind, la debut în cadrul seriei). În funcţie de alegerea făcută, veţi beneficia de un arsenal diferit de arme, precum şi anumite secţiuni de poveste, secvenţe cinematice şi apariţia unor personaje diferite faţă de cele caracteristice celuilalt erou. Scheletul campaniei va rămâne însă acelaşi. Mai mult, odată finalizată campania iniţială, se deblochează posibilitatea de a fi reluată într-o versiune modificată (scenario B), alături de celălalt personaj.

Vă recomandăm călduros să parcurgeţi măcar o dată ambele variante ale campaniei, alături de ambele personaje, pentru a experimenta tot ceea ce are de oferit Resident Evil 2. Pe lângă faptul că veţi întâlni alte personaje, veţi beneficia şi de nişte secţiuni jucabile din perspectiva altor personaje, pe care vă lăsăm să le descoperiţi singuri. Nu în ultimul rând, chiar dacă scenario B poate părea familiar la prima vedere (dacă ai terminat deja scenario A), acesta reprezintă un soi de “remix” al evenimentelor iniţiale, cu destule modificări şi locaţii noi pentru a menţine viu interesul.

După finalizarea ambelor scenarii din campanie, se deblochează şi o serie de moduri de joc suplimentare, precum 4th Survivor, în care, din perspectiva unui nou personaj, trebuie parcurse anumite secţiuni din jocul de bază, contra timp, cu resurse limitate şi fără posibilitatea de a salva. În total, pe dificultate standard, ducerea la bun sfârşit a unei campanii (scenario A sau B) durează cam şapte ore, cu posibilitatea de a dubla acest interval (dacă parcurgeţi ambele scenarii) sau chiar de a-l cvadrupla (dacă alegeţi să jucaţi ambele scenarii cu ambii protagonişti).

Aminteam mai devreme de control, care, deşi putem spune că este standard pentru un third person shooter actual, are câteva limitări pe care producătorii, cel mai probabil, şi le-au autoimpus. Astfel, lipseşte o mişcare de eschivă, care ar fi putut fi atât de utilă atunci când muniţia este pe sfârşite, iar întâlnirea cu un zombie nu mai poate fi evitată. Sau posibilitatea de a efectua atacurile de proximitate pe care atât Leon, cât şi Chris Redfield le stăpâneau atât de bine în Resident Evil 4, respectiv Resident Evil 5. Mai mult ca sigur că aceste elemente nu au fost incluse în special pentru a te face să te simţi neajutorat chiar şi în faţa celui mai pricăjit dintre zombies, însă lipsa lor chiar se simte în anumite momente mai “aglomerate” ale jocului.

Ce am primit, în schimb, este posibilitatea de a riposta la atacurile unor zombies, şi de a nu pierde din sănătate, prin folosirea armamentului secundar, cum ar fi grenadele sau cuţitul. Ambele sunt consumabile acum, grenadele putând fi băgate cu forţa în gurile inamicilor (un foc de armă bine plasat duce apoi la bucăţi de cranii şi creier pe post de artificii), în timp ce un inamic poate fi înjunghiat cu cuţitul (care rămâne înfipt în acesta) pentru a-i respinge, cel puţin în primă fază, şarja. Apare astfel, după cum am mai menţionat deja de câteva ori, provocarea de a gestiona inventarul cât mai eficient cu putinţă.

Evident, elementele cele mai îmbătrânite ale originalului de acum două decenii – grafica şi interpretarea vocilor – au fost refăcute în întegime, fiind folosit motorul grafic RE Engine, ce şi-a făcut debutul în Resident Evil 7. Astfel, pe lângă faptul că rulează cu un framerate destul de constant de 60 de cadre pe secundă (cel puţin pe PS4 Pro, Xbox One X şi PC), noul Resident Evil 2 reuşeşte să arate într-un mod spectaculos, vechile locaţii fiind refăcute cu lux de detalii, noile secvenţe cinematice (redate în timp real prin intermediul engine-ului) fiind mult superioare filmuleţelor prerenderizate din ediţia iniţială. Ajută şi rescrierea completă a scenariului şi interpretarea noilor actori, progresele realizate în acest domeniu de-a lungul ultimilor douăzeci de ani fiind mai mult decât evidente.

Capcom nu s-a limitat doar la aplicarea unui “strat nou de vopsea” pentru acest remake, noul Resident Evil 2 reuşind să actualizeze majoritatea elementelor jocului, păstrând însă ingredientele care au făcut din titlurile seriei adevăraţi pionieri ai genului survival horror. Aşadar, Resident Evil 2 nu este doar un simplu remake, ci reprezintă un adevărat etalon pentru toţi cei care îşi propun să readucă la viaţă jocuri mai vechi.