Renunță Microsoft la jocurile exclusive pentru Xbox? Când vine răspunsul oficial

Autor: Cosmin Aionita | 13.02.2024
Renunță Microsoft la jocurile exclusive pentru Xbox? Când vine răspunsul oficial

Platforma Xbox nu trece prin cele mai bune momente, în ciuda faptului că Microsoft raportează câștiguri în creștere de pe urma diviziei sale de gaming. Posibile cauze sunt vânzările sub așteptări ale consolelor Xbox Series X|S (in ciuda promoțiilor de care acestea au beneficiat în perioada sărbătorilor de iarnă), dar și stagnarea numărului de abonați la serviciile Xbox Game Pass și PC Game Pass. Din aceste motive, probabil și vânzările anumitor jocuri din portofoliul first party al Microsoft – vezi Starfield sau Forza Motorsport – nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

În urma acestor elemente, ultimele săptămâni au adus numeroase informații referitoare la o eventuală schimbare de strategie a diviziei de gaming din cadrul Microsoft. Apropiați ai companiei au început să “scape” pe Internet informații conform cărora viitorul Xbox, ca platformă hardware, este incert și că Microsoft va începe să-și lanseze jocurile exclusive și pe platformele concurente de la Nintendo și Sony.

Mai întâi a fost vorba despre titluri mai vechi sau mai mici – precum Sea of Thieves sau Hi-Fi Rush –, dar apoi aceste zvonuri s-au extins la jocuri precum Starfield, Senua’s Saga: Hellblade II sau chiar viitorul Indiana Jones and the Great Circle. Nici serii etalon pentru Xbox, precum Gears of War sau Halo, nu ar fi ferite de această “migrație” către PlayStation și Nintendo.

Asaltați de toate aceste zvonuri, cei de la Microsoft nu le-au negat, anunțând în schimb că vor susține un eveniment în cursul acestei săptămâni, prin intermediul căruia vor prezenta noua strategie de business a divizie de gaming. Iar acum au fost confirmate data și ora la care va avea loc această prezentare: în cadrul unui nou episod din podcast-ul oficial Xbox, programat joi, 15 februarie 2024, cu începere de la 22:00 (ora României).

Acest episod din podcast-ul oficial Xbox îi va avea drept invitați pe Phil Spencer (conducătorul diviziei de gaming din cadrul Microsoft), Sarah Bond (președinte al Xbox) și Matt Booty (conducător al Xbox Game Studios), care promit să risipească misterul din jurul viitorului platformei Xbox.

Sursa: Xbox Twitter / X

Urmărește Go4Games.ro pe Google News