Remember Me Review: amintiri din Parisul viitorului

Ce te faci când mintea ta… nu mai este a ta? Ce se întâmplă atunci când amintirile unei persoane pot fi descărcate, modificate, sau chiar şterse fără acordul său? Trebuie să recunosc că acest scenariu m-a intrigat şi m-a determinat să încerc Remember Me.

Remember Me este primul joc produs de studioul francez Dontnod Entertainment şi ne propune să trăim aventurile lui Nilin, o femeie puternică înzestrată cu talentul de a fura şi modifica amintirile tuturor oamenilor ce au cipuri Sensen implantate în creier. Acţiunea se petrece în anul 2084 în Neo-Paris, un oraş al mizeriei şi al sclaviei care nu mai seamănă deloc cu Parisul de astăzi. Toţi locuitorii oraşului au implantate cipuri Sensen, ce le permit să-şi şteargă amintirile lor neplăcute, să retrăiască alte amintiri, ba chiar să le şi trimită către alte persoane – un fel de Facebook al amintirilor.

Jocul începe în momentul în care memoria lui Nilin este parţial ştearsă în uriaşa închisoare La Bastille. Cu ajutorul lui Edge, un personaj care reuşeşte să se conecteze la implantul din creierul protagonistei şi să comunice cu aceasta, Nilin reuşeşte să evadeze înainte de a-i fi ştearsă complet memoria. Din acest moment porneşte lupta eroinei pentru regăsirea propriei identităţi şi pentru stoparea activităţii corporaţiei Sensen.

Remember Me este un joc de acţiune third-person presărat cu elemente de adventure, iar în pofida timpului futuristic în care se petrece acţiunea, oamenii nu mai folosesc arme de foc pentru a se lupta, ci se bat cu mâinile goale. Deci, ca să fie clar de la început, nu este vorba de un shooter. Şi ajung la primul şi cel mai mare lucru care m-a deranjat la acest joc: luptele. Sunt multe, lungi, iar satisfacţia înfrângerii hoardelor de inamici este din ce în ce mai mică.

În Remember Me luptele par că sunt incluse pur şi simplu pentru a lungi artificial timpul de joc. Mai mult decât atât, într-un titlu în care povestea se bazează pe o dramă emoţională serioasă, iar fiecare misiune are rolul final de a oferi mai multe informaţii despre personaje şi despre lumea din jur, este absurd să strici ritmul jocului ocupând sute de minute cu lupte împotriva unor inamici generici ce au atacuri previzibile şi puerile. Pe parcursul luptelor m-am simţit pur şi simplu ca în cele mai proaste jocuri cu supereroi.

Este păcat că s-a ajuns la situaţia asta şi ar fi putut fi uşor evitată dacă inamicii ar fi fost plasaţi cu moderaţie, în locuri unde ar fi avut sens să existe. Luptele împotriva a 4 tipuri de inamici deodată, în loc să creeze o experienţă distractivă, duc la câteva minute de ţopăit în jurul inamicilor şi de câte un atac între ţopăieli, din cauza faptului că fiecare inamic merge şi atacă diferit, iar Nilin trebuie să se ferească atunci când apare avertizarea de atac deasupra inamicului (în stil Arkham Asylum/City). Şi, credeţi-mă, apare foarte des.

Altfel, au existat şi câteva idei interesante în sistemul de luptă – există 4 combo-uri iar fiecare lovitură dintr-un combo poate fi personalizată astfel încât să rănească puternic inamicul, să îi regenereze o parte din viaţa lui Nilin sau să-i reîncarce superputerile. Există inamici “electrizaţi” care o rănesc pe Nilin chiar dacă ea este cea care atacă, aşa că posibilitatea de a regenera viaţa prin combo-uri este o idee drăguţă care contracarează acest efect.

Nilin deţine câteva super-puteri pe care le poate folosi din când în când în timpul luptelor. Acestea îi permit, spre exemplu, să capete o forţă fizică mai mare şi să fie extrem de puternică pentru câteva secunde, să plaseze o bombă pe un inamic, să paralizeze temporar inamicii din jur sau chiar să întoarcă un inamic împotriva aliaţilor săi.

În afara luptelor care, din păcate, ocupă prea mult din timpul de joc, Remember Me are şi multe porţiuni de tip Uncharted, în care Nilin trebuie să se caţere prin diverse locuri. Aceste porţiuni sunt destul de bine realizate chiar dacă există unele momente incredibile în care Nilin pur şi simplu refuză să se prindă de o platformă şi cade în iadul “reload checkpoint”.

Au fost şi câteva momente de puzzle binevenite şi mi-aş fi dorit să văd ceva mai multe astfel de secvenţe în loc de bătaia fără sens din majoritatea jocului. De exemplu, există 5 scene în care Nilin trebuie să altereze amintirile unor persoane prin exploatarea unor mici “breşe” mintale – acest lucru se realizează prin derularea amintirii respective şi exploatarea diferitelor breşe din amintire până când este descoperită combinaţia corectă care va duce amintirea către rezultatul scontat. Spre exemplu, Nilin va schimba memoria unei femei în aşa fel încât să creadă că organizaţia Sensen i-a ucis soţul, astfel cooptând-o pentru a lupta împotriva Sensen. Mi-aş fi dorit să văd mult mai multe scene de acest gen, însă producătorii au considerat că luptele cu roboţi zburători şi cu oameni posedaţi de cipurile implantate sunt mai interesante.

Cutscene-urile sunt realizate într-un mod remarcabil, iar povestea, spre finalul jocului, devine chiar interesantă şi savurabilă. Asta dacă jucătorul are răbdare să treacă de valurile agasante de inamici.

Grafica jocului nu este neapărat memorabilă, dar se pretează la atmosfera dorită iar optimizarea jocului face ca framerate-ul să nu fie o problemă chiar şi pe un calculator mai modest. Camera jocului, în schimb, mi-a jucat feste pe tot parcursul trecerii prin poveste. Menţionez că am jucat din mouse şi tastatură, iar camera din Remember Me oferă o experienţă ciudată – mişcările mouse-ului sunt transpuse greoi în joc iar uneori camera decide să se rotească vreo 720 de grade de una singură, fiind probabil şi ea plictisită de nenumăraţii monştri din joc.

Parisul anului 2084 arată interesant – o combinaţie de zgârie-nori cu clădiri dărăpănate – dar poate puţin prea artificial pentru a fi luat în serios. De multe ori oraşul pare a fi pur şi simplu construit modular, în aşa fel încăt să poată fi străbătut de Nilin în misiunile sale din joc. Momentele în care trecem prin apropierea porţii Saint-Denis, a bazilicii Sacre-Coeur sau a Turnului Eiffel sunt frumoase şi ne amintesc de locul şi situaţia în care se află protagonista, dar mi-ar fi plăcut să văd un oraş mai organic, în care chiar să pot crede. E un pic ciudat faptul că studioul parizian care a realizat jocul nu a reuşit să creeze în totalitate o atmosferă de… Paris.

Remember Me nu este un joc neapărat rău. Ideea de la bază a fost interesantă iar, exceptând momentele de luptă care pur şi simplu ţin jocul în loc şi nu oferă satisfacţie, avem în faţă un titlu cu nişte elemente curajoase pentru un studio nou, în special cele de puzzle şi platforming. Mi-aş fi dorit să văd mai multe misiuni de tipul “modifică amintirile persoanei X” şi să existe mai multe moduri de rezolvare a acestora, având în vedere că tema jocului este aceea a insecurităţii amintirilor. Din păcate, îmi voi aminti de Remember Me drept acel joc care a avut potenţial dar a luat decizii de design greşite, devenind un beat’em’up pentru copii.