Remake-uri şi remaster-uri: dacă doriţi să rejucaţi Crash Bandicoot şi Wipeout

Suntem în plin anotimp cald, o perioadă a anului evitată în general de marii publisheri în ceea ce priveşte lansările de titluri foarte importante. Şi totuşi, pe lângă concedii şi vacanţe, mijlocul verii este cum nu se poate mai potrivit pentru a ajunge la zi cu jocurile pe care nu ai apucat încă să le parcurgi sau, de ce nu, să te refugiezi în câteva versiuni remasterizate ale unor titluri clasice.

Şi, din fericire, luna trecută ne-a adus două dintre cele mai aşteptate colecţii de remasterizări ale unor jocuri de tradiţie: Crash Bandicoot N.Sane Trilogy, o colaborare dintre Activision şi Sony menită să readucă în prim plan un erou animat deosebit de popular în anii ’90, şi Wipeout Omega Collection, un „best of” al seriei de pe generaţia precedentă de console.

CRASH BANDICOOT N.SANE TRILOGY
(PlayStation 4)

Anii ’90 au reprezentat o perioadă foarte interesantă în istoria jocurilor video, în care Sony şi-a făcut debutul în cadrul acestei industrii, prin intermediul primei generaţii de console PlayStation. Pe atunci tânărul studio Naughty Dog s-a gândit că noua consolă nu are o mascotă proprie (cum Nintendo îl avea pe Mario sau SEGA pe Sonic), dezvoltând platformer-ul 3D Crash Bandicoot pentru PS1. În ciuda unor slăbiciuni evidente, jocul s-a bucurat de un succes foarte mare, Naughty Dog continuând cu înca două titluri ale seriei înainte să fie cumpăraţi de Sony.

Licenţa Crash Bandicoot nu i-a urmat însă, fiind preluată de Activision. Şi, după mai multe încercări nereuşite pe PlayStation 2, Crash a intrat într-un oarecare con de umbră, fiind „scos de la naftalină” abia acum, prin intermediul unor remasterizări ale primelor trei titluri din serie, cele clasice produse de studioul Naughty Dog. Totuşi, termenul „remaster” nu este tocmai potrivit pentru jocurile incluse în Crash Bandicoot N.Sane Trilogy.

De ce spunem asta? Pentru că, în general, remasterizările se rezumă la creşterea rezoluţiei unui joc, eventual la retuşarea unor texturi şi modele sau rularea la un framerate mai bun. Acest gen de îmbunătăţiri erau greu de aplicat însă unor jocuri vechi de două decenii, mai ales în condiţiile în care codurile sursă pentru acestea nu mai erau disponibile.

Astfel, cei de la studioul Vicarious Visions au fost însărcinaţi cu reconstruirea de la zero a acestor trei jocuri: Crash Bandicoot, Crash Bandicoot 2: Cortex Strikes Back şi Crash Bandicoot: Warped. Această abordare are însă şi avantajele ei: pe lângă menţinerea „tiparului de bază”, cei de la Vicarious Visions au avut o anumită „libertate de exprimare”, implementând în toate trei titlurile un sistem de salvări unificat (ce permite salvarea progresului după fiecare nivel parcurs), precum şi checkpoint-uri mai dese pe parcursul nivelurilor propriu-zise.

Şi, credeţi-ne, acestea sunt absolut necesare, jocurile incluse în Crash Bandicoot N.Sane Trilogy nefiind deloc uşoare. Ba dimpotriva, primul joc al seriei este foarte, foarte dificil, fiind comparat, mai în glumă, mai în serios, cu Dark Souls. Cu alte cuvinte, pregătiţi-vă să muriţi de foarte multe ori, jocul necesitând executarea cu precizie matematică a unor secvenţe de platforming deloc simple. Din fericire, producătorii au fost conştienţi de acest aspect, incluzând destule „exploit”-uri în joc, acestea putând fi folosite pentru a obţine un număr extrem de generos de vieţi sau pentru a evita secţiunile complicate ale unora dintre cele mai frustrante niveluri.

Din fericire, pe măsură ce avensezi în cadrul jocurilor incluse în colecţie, dificultatea este ajustată, Crash Bandicoot 2 şi Warped fiind mult mai echilibrate din acest punct de vedere. Mai mult, nivelurile din aceste jocuri sunt mult mai variate, cu secţiuni în care poţi conduce diverse vehicule, precum o motocicletă, un jetpack sau un mini-submarin. De asemenea, sora lui Crash, simpatica Coco, în original jucabilă doar în cadrul unor niveluri speciale din Warped, poate fi acum deblocată în toate cele trei jocuri, majoritatea nivelurilor din colecţie putând fi abordate şi din perspectiva ei.

Per total, cele trei jocuri reprezintă o experienţă foarte plăcută pentru fanii genului platformer, cu menţiunea că primul Crash Bandicoot este capabil să vă scoată câţiva peri albi, nefiind recomandat celor mai puţin răbdători. Totuşi, fanii înrăiţi ai seriei au remarcat că unele mecanici de joc nu funcţionează identic cu cele din titlurile iniţiale, anumite margini fiind tratate drept obiecte rotunjite, şi nu drepte aşa cum erau în original. Astfel, executarea anumitor sărituri mai delicate nu va mai funcţiona ca pe vremuri; totuşi, pe parcursul testului nostru, nu am întâlnit probleme legate de progres cauzate de acest inconvenient, toate secţiunile, chiar şi cele mai complexe, putând fi parcurse odată ce înţelegi cum răspunde personajul la comenzi.

De departe cea mai mare îmbunătăţire adusă de această trilogie este noul aspect grafic al celor trei jocuri, reconstruit de la zero de Vicarious Visions. Nu putem spune decât că studioul celor de la Activision s-a achitat cu brio de această sarcină, colecţia prezentându-se de-a dreptul încântator din punct de vedere grafic. Nivelurile arată excelent, personajele arată excelent, secvenţele cinematice au fost refăcute foarte bine, folosind tehnici de animaţie moderne. La fel stă situaţia şi în cazul părţii audio, muzica, sunetele şi vocile fiind foarte potrivite pentru genul acesta de jocuri.

Totuşi, trebuie menţionat faptul că, deşi jocul rulează la rezoluţiile 1080p (pe consolele PlayStation 4 standard) şi 1440p (upscalat până la 4K pe consolele PS4 Pro), o face cu un framerate de doar 30 de cadre pe secundă. Deşi remake-ul grafic este impresionant, nu vorbim de jocuri foarte complexe, impresia fiind că toate cele trei titluri din trilogie ar fi putut rula fără probleme şi la 60fps. Din păcate, nu este cazul, Crash Bandicoot N.Sane Trilogy păstrând framerate-ul din titlurile originale, fiind însă folosite efecte precum per-object motion blur pentru a fluidiza animaţiile.

Merită? Fără îndoială, da! Deşi primul Crash Bandicoot se poate dovedi un titlu foarte dificil şi frustrant chiar şi pentru cei mai răbdători dintre noi, celelalte două jocuri din N.Sane Trilogy sunt nişte platformere pline de farmec, remake-ul grafic complet dovedindu-se a fi extrem de bine realizat.

WIPEOUT OMEGA COLLECTION
(PlayStation 4)

Wipeout este încă o serie care a început să scrie istorie pentru Sony încă de pe vremea primei generaţii de console PlayStation. Spre deosebire însă de Crash Bandicoot, Wipeout a rămas în curtea celor de la Sony, făcându-şi simţită prezenţa atât pe PlayStation 3 (prin Wipeout HD), precum şi pe PlayStation Vita (prin Wipeout 2048).

De altfel, acest Wipeout Omega Collection reuneşte într-un singur pachet tot conţinutul din aceste jocuri: Wipeout HD şi expansion-ul acestuia Fury, precum şi Wipeout 2048, retuşate însă la nivel de modele, texturi şi efecte pentru a face faţă pretenţiilor grafice din ziua de azi. Şi, în mare parte, putem spune că procesul de remasterizare a funcţionat fără cusur.

Îmbunătăţirile se văd în special în ceea ce priveşte conţinutul preluat din Wipeout 2048, modelele, texturile şi complexitatea traseelor fiind mult peste ce era capabilă să ofere versiunea originală de pe PlayStation Vita a jocului. Au fost păstrate intacte campaniile celor trei jocuri, cu toate circuitele, navele şi power-up-urile aferente, fiind reproduse chiar şi HUD-urile caracteristice fiecărui titlu în parte.

Mai mult, Wipeout Omega Collection rulează la un framerate constant de 60 de cadre pe secundă, rezoluţia fiind dependentă însă de tipul de consolă pe care este rulat jocul. Dacă posesorii de PS4 clasic trebuie să se mulţumească cu 1080p, deţinătorii de PlayStation 4 Pro pot alege între două tipuri de rezoluţie 4K: 2160p checkerboarded (ca în cazul lui Horizon Zero Dawn), cu efectul de motion blur activat, sau 2160p nativ, fără acest efect. Şi, având în vedere fluenţa jocului, efectul de motion blur nu este neapărat necesar. Nu în ultimul rând, posesorii de televizoare moderne vor aprecia suportul pentru HDR (High Dynamic Range) inclus în Omega Collection.

Un alt aspect ce merită scos în evidenţă este coloana sonoră deosebită din Wipeout Omega Collection, Sony alegând să licenţieze o serie de melodii de la artişti precum Chemical Brothers sau The Prodigy special pentru această colecţie. Astfel, muzica se potriveşte foarte bine cu acţiunea din cursele specifice seriei.

Merită? Da, dacă genul abordat de seria Wipeout (curse SF cu nave ce pot culege power-up-uri pe parcurs) vă este pe plac. Îmbunătăţirile grafice sunt mai mult decât evidente, Wipeout Omega Collection oferind ocazia perfectă de a folosi la maximum combinaţia mult râvnită de TV 4K HDR şi consolă PlayStation 4 Pro.