Red Faction: Guerrilla revine în ediţie „reMARTErizată”

Autor: Cosmin Aionita | 30.03.2018
Red Faction: Guerrilla revine în ediţie

THQ Nordic a confirmat ceea ce mulţi suspectau deja de ceva vreme: Red Faction: Guerrilla, primul joc open-world al seriei dezvoltate de studioul Volition, va beneficia de tratamentul complet de remasterizare. Noua ediţie se va numi Red Faction: Guerrilla Re-Mars-tered (un joc de cuvinte legat de locul de desfăşurare a acţiunii din serie: planeta Marte) şi urmează să fie lansată în cursul acestui an.

Red Faction Guerrilla Re-mars-tered

Gameplay-ul open world bazat pe distrugerea clădirilor din mediul înconjurător va fi păstrat intact, ediţia Re-Mars-tered urmând să includă atât campania single player din Red Faction: Guerrilla, cât şi componenta multiplayer online a jocului. În plus, după cum era de aşteptat, sunt promise numeroase noutăţi de ordin grafic: texturi refăcute, efecte noi precum specular mapping, redarea îmbunătăţită a umbrelor, iluminare îmbunătăţită, noi shadere şi efecte de post-procesare, precum şi suport pentru rezoluţie nativă 4K.

Red Faction: Guerrilla Re-Mars-tered va fi lansat în al doilea trimestru al anului 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Red Faction Guerrilla Re-mars-teredRed Faction Guerrilla Re-mars-tered

Red Faction Guerrilla Re-mars-teredRed Faction Guerrilla Re-mars-tered

Red Faction Guerrilla Re-mars-teredRed Faction Guerrilla Re-mars-tered

Red Faction Guerrilla Re-mars-teredRed Faction Guerrilla Re-mars-tered

Urmărește Go4Games.ro pe Google News