După cum v-am anunţat de ieri, ediţia pentru PC a jocului Red Dead Redemption 2 poate fi acum precomandată prin intermediul Rockstar Games Launcher, detaliile complete despre precomenzi fiind disponibile aici, iar cerinţele de sistem aici.
Cu această ocazie, cei de la Rockstar Games au publicat primele imagini din această versiune pentru PC a lui Red Dead Redemption 2, oferind şi detalii suplimentare despre noutăţile ce se vor regăsi în cadrul acestei ediţii a jocului. În primul rând, vom avea parte de îmbunătăţiri semnifiticative la nivel vizual, cum ar fi distanţele de vizualizare mult crescute, iluminare globală şi ambient occlusion de calitate mai bună, urme prin zăpadă mai bine definite, reflexii îmbunătăţite, umbre de rezoluţii mai mari, definiţia copacilor îmbunătăţită graţie tehnologiei tessellation, precum şi iarbă şi blană mult mai detaliate. Red Dead Redemption 2 pentru PC va oferi şi suport pentru HDR (High Dynamic Range), dar şi pentru monitoarele 4K (sau mai mari), pentru cele widescreen, pentru configuraţiile multi-monitor, framerate crescut şi multe altele.
Pe lângă îmbunătăţirile de ordin grafic, Red Dead Redemption 2 pentru PC va aduce şi noutăţi pe partea de gameplay, cu numeroase elemente noi, cum ar fi trei noi misiuni de tip Bounty Hunter: Herman Zizendorf tot fură unelte de la negustori, obiectivul tău fiind cel de a-l urmări până în Blackwater şi de a-l captura; fostul ofiţer de cavalerie Camille de Millemont este căutat, mort sau viu, dar oamenii săi de încredere nu-l vor ceda atât de uşor; Bart Cavanaugh şi gaşca sa de nelegiuţi şi-au instalat tabăra în Big Valley, misiunea fiind de a-l captura pe Bart, viu sau mort, fără a atrage atenţia întregii tabere.
De asemenea, au fost adăugate două noi misiuni de tip Gang Hideout, în Gaptooth Breach şi Solomon’s Folly, precum şi două noi hărţi de comori: Landmarks of Riches şi The Elemental Trail, dar şi o nouă misiune – To The Ends of The Earth –, în care va trebui să găseşti o serie de ierburi pentru a intra în posesia unor recompense.
Nu vor lipsi nici armele noi pentru Story Mode: M1899 Pistol, Evans Repeater, High Roller Revolver sau Le Mat Revolver, dar şi noi armăsari pentru acest mod de joc: Warped Brindle Arabian, Few Spot Appaloosa, Perlino Andalusian, Red Chestnut Arabian, precum şi trei variaţii noi de cai sălbatici. Nu în ultimul rând, vor fi adăugate şi cinci noi item-uri ce oferă bonusuri pasive: Hawk Talon (ce va diminua consumul de energie atunci când este folosit un arc), Cat Eye (ce va mări durata de efect a tonic-ului de întărire), Shark Tooth (va creşte experienţa conferită de relaţia de încredere cu propriul cal), Turtle Shell (va diminua durata neceseră pentru regenerarea băruţei de viaţă) şi Crow Beak (va mări cantitatea de muniţie pe care o poţi găsi asupra inamicilor doborâţi).
Red Dead Redemption 2 pentru PC va fi lansat pe 5 noiembrie 2019. Jocul este deja disponibil pe consolele PlayStation 4 şi Xbox One.