Prototype 2 Review: am găsit cel mai puternic om

Fani ai poveştilor cu supereroi, este timpul să fiţi atenţi! Astăzi vom vorbi despre un joc în care „supranatural” este cuvântul de ordine. Doamnelor şi domnilor: Prototype 2!

Alex Mercer. Vă mai amintiţi de el? Ei bine, personajul vostru preferat din primul Prototype îşi continuă povestea în noul joc de la Radical Entertainment. De această dată însă, el este marele antagonist. Personajul principal este acum un soldat pe nume James Heller, proaspăt întors din Irak pentru a se răzbuna pe puternicul Alex Mercer, responsabilul pentru cea de-a doua răspândire a virusului Blacklight în Manhattan. Această a doua răspândire a avut loc în New York la doar 14 luni după acţiunea din primul joc şi s-a soldat cu moartea unui număr uriaş de persoane, printre care şi soţia şi fiica protagonistului Heller.

Înrolat într-un grup de soldaţi de elită, îndrăzneţul Heller prinde momentul perfect să-l ia prin surprindere pe Mercer şi să-l ucidă, însă atunci când lupta se dă între un om şi un mutant evoluat, e lesne de înţeles că o lamă de cuţit nu poate face mare lucru. Totuşi, evoluatul Mercer nu numai că nu-l omoară pe protagonist, ba chiar îl şi infectează intenţionat cu o tulpină de virus care îi dă puteri supranaturale întocmai ca ale sale.

Răsar întrebări precum „ce naiba s-a întâmplat şi de ce?”, iar răspunsurile îşi fac apariţia rând pe rând pe parcursul celor aproximativ 15 ore de campanie principală. Din păcate însă nu pot spune că povestea este foarte atractivă în cazul acestui joc, ea fiind mai degrabă o metodă de a lungi artificial timpul de joc. Există într-adevăr câteva momente în care îţi doreşti cu ardoare să afli ce se întâmplă mai departe, însă de obicei execuţi rând pe rând diverse misiuni din dorinţa de a îţi duce personajul la un nivel superior de evoluţie.

James Heller, protagonistul din Prototype 2, este un tip agresiv atât prin limbaj cât şi prin personalitate şi în general lasă impresia unui om iraţional şi fără sentimente, care nu acceptă sfaturi ci doar informaţii despre locul în care se află următoarea ţintă. Dar cui îi pasă? Heller are ABILITĂŢI! O-ho, ce mai abilităţi!

Dacă pe la începutul jocului te crezi puternic şi îţi place la nebunie acest lucru, află că în timp te vei simţi şi mai puternic, căci pe măsură ce termini misiuni primeşti mai multe arme (denumite mutaţii, căci ies din corpul lui Heller) şi abilităţi. Aşa că dacă la început îţi este teamă de tancurile sau elicopterele militare ce te urmăresc prin oraş, pe măsură ce avansezi apariţia lor te va distra la nebunie, căci vei putea să le deturnezi, să le distrugi sau pur şi simplu să le desprinzi una dintre arme şi să o foloseşti împotriva lor. Cu un minim de efort.

Principalele abilităţi ale lui Heller sunt salturile uriaşe, planarea şi mersul în plan vertical. Dar protagonistul nostru are şi alţi aşi în mânecă. Spre exemplu, îi poţi comanda să „absoarbă” orice persoană sau creatură mutantă, acesta fiind practic modul în care îşi regenerează viaţa. După ce ai absorbit o persoană poţi utiliza abilitatea de shape-shifting, adică te poţi metamorfoza în cea mai recentă persoană absorbită. Din păcate, deşi poţi absorbi absolut orice creatură (şi credeţi-mă, există tot felul de ciudăţenii), shape-shifting-ul funcţionează doar cu personaje umanoide.

Armele biologice sunt în număr de cinci, fiecare dintre ele are două tipuri principale de atac, iar două dintre arme pot fi echipate în acelaşi timp. Pe lângă aceste mutaţii, Heller poate utiliza şi arme convenţionale precum mitraliere sau aruncătoare de rachete, iar când se plictiseşte de toate aceste posibilităţi,poate recurge la sporturi precum aruncarea cu maşina, cu aparatul de aer condiţionat,cu butelia inflamabilă sau chiar cu prima persoană ce i-a apărut în cale.

În opinia mea, principala problemă legată de arme este modul de control al ţintei. Este de-a dreptul frustrant să controlezi jocul cu mouse-ul şi tastatura şi totuşi să nu poţi folosi o ţintă clasică. Singurul mod în care poţi să tragi în ţinta dorită este să ţii apăsată tasta R şi să pui inamicul în centrul imaginii, după care orice ai face şi oriunde te-ai uita, atacurile lui Heller vor merge spre ţinta stabilită. Dacă nu faci acest lucru, Heller va trage unde crede el de cuviinţă.

Misiunile, în marea lor majoritate, urmează un model repetitiv de tipul „absoarbe un soldat, transformă-te în el, intră într-o bază militară, găseşte-l pe X, absoarbe-l şi consultă-i amintirile pentru a afla ce plănuieşte şi unde se ascunde Y”. Repetă acelaşi proces cu Y, Z, şi tot aşa. Timp de 15 ore. Partea bună este că se mai întâmplă ca inamicul pe care îl cauţi să fie mai puternic decât te aşteptai, şi să se lase cu o luptă serioasă.

O reuşită remarcabilă este reprezentată de cutscene-uri, ce sunt realizate cu mare măiestrie şi au un stil vizual foarte interesant – desaturat, întunecat, confuz. Acelaşi stil grafic este folosit şi în timpul jocului în situaţiile în care personajul principal are bara de viaţă aproape goală.

Există de asemenea misiuni secundare şi obiecte de colecţie ce pot fi găsite în New York-ul jocului. Acestea îţi oferă ocazia de a îţi evolua personajul şi de a te distra în diverse tipuri de misiuni. Având în vedere că după terminarea campaniei principale am aflat că am parcurs aproximativ 50% din conţinutul jocului, vă imaginaţi probabil că sunt destule lucruri de făcut în afara acesteia.

Din punct de vedere grafic jocul vine cu un draw distance şi cu texturi ceva mai bune decât pe varianta pentru console, animaţiile şi efectele sunt excelente iar oraşul arată foarte frumos de oriunde l-ai privi. O limitare pe care nu mi-aş fi dorit să o văd într-un titlu open world este aceea că, deşi oraşul este împărţit în trei zone (ce au câte un râu între ele), transportul dintr-o parte în alta nu se poate face decât de la „poduri aeriene”, care sunt practic puncte de fast travel. Orice încercare de a trece cu elicopterul dintr-o parte în alta se soldează cu un avertisment şi o explozie subită a elicopterului.

Prototype 2 nu este un joc menit să îţi ofere vreun ataşament emoţional faţă de lumea sa. În schimb, jocul îţi oferă şansa de a te distra nebuneşte într-un oraş virtual în care tu eşti cel mai puternic personaj. Vrei să distrugi baze militare? Ai de gând să îţi petreci 30 de minute măcelărind creaturi zombie? Vrei să sari dintr-un elicopter fără paraşută şi să cauzezi un mic cutremur? Dă-i bătaie! Până la urmă poţi face ce vrei, cum vrei, căci jocul îţi oferă posibilităţi nelimitate de distracţie, fără bariere. Diversitatea de arme, de inamici şi de activităţi face ca acest joc să îţi „absoarbă” multe ore libere fără să regreţi vreun pic.