După o lungă perioadă de așteptare, Sony a anunțat că, începând de astăzi, va fi disponibil primul update major pentru sistemul de operare al consolei PlayStation 5. Acest update aduce câteva opțiuni suplimentare îndelung cerute de către comunitatea de jucători, precum posibilitatea de a păstra jocurile de PlayStation 5 pe unități externe de stocare.
Astfel, după aplicarea noului update, jocurile de PS5 vor putea fi transferate de pe stocarea SSD internă a consolei pe un dispozitiv USB compatibil. Acestea nu vor putea fi jucate de pe un asemenea suport extern (fiind concepute pentru a profita de SSD-ul rapid al consolei), însă vor putea fi transferate la loc pe stocarea internă atunci când doriți să le jucați. Aici găsiți mai multe detalii despre tipurile de stocare externă USB ce pot fi folosite pentru PlayStation 5.
Sony a dat asigurări că, în curând, stocarea consolei PS5 va putea fi extinsă și cu ajutorul unui SSD intern, ce va putea fi montat în lăcașul de expansiune M.2, implementat în consolă. Acest SSD suplimentar va putea fi folosit atât pentru stocarea jocurilor de PlayStation 5, cât și pentru rularea lor direct de pe acest suport. Mai multe detalii vor fi dezvăluite în viitorul apropiat.
Odată cu aplicarea acestui nou update pentru consola PlayStation 5, vor fi aduse și îmbunătățiri semnificative pentru sistemul Share Play, jucătorii de pe PS5 urmând să-și poată invita prietenii de pe PS4 să urmarească (via streaming) sesiunile de joc și chiar să se alăture acestora prin Share Play. De asemenea, meniul Game Base (prin intermediul căruia se ține legătura cu prietenii și grupurile de prieteni de pe PlayStation Network) va primi o serie de actualizări și optimizări.
Tot prin intermediul acestui update, cele mai recente patch-uri pentru jocurile de PS5 vor fi descărcate în fundal, atunci când consola este pornită sau plasată în Rest Mode. Vor fi adăugate și opțiuni noi de personalizare a secțiunii Game Library, posibilitatea de a face Zoom pe o anumită porțiune a ecranului, dar și setări noi legate de trofeele și statisticile înregistrate de jucători.
Consola PlayStation 5 a fost lansată în România pe 19 noiembrie 2020.
Sursa: PlayStation Blog