În cadrul unui clip promoțional pentru serviciul HBO Max, au fost dezvăluite primele secvențe din mult-așteptatul serial The Last of Us, adaptarea pentru micul ecran al jocului cu același nume. Îi putem admira astfel pentru prima oară în rolurile lui Joel și Ellie pe actorii Pedro Pascal (Narcos, The Mandalorian, Wonder Woman 84) și Bella Ramsey (Lyanna Mormont din serialul Game of Thrones).
La cârma proiectului s-a aflat Craig Mazin, creatorul apreciatului serial Chernobyl. Acesta a ales să lucreze chiar alături de realizatorii originali ai seriei: Neil Druckmann, scenaristul și directorul de creație al jocurilor, a fost implicat, fiind responsabil pentru scenariul serialului, rolul de producător executiv, precum și pentru regia unuia dintre episoade, în timp ce Evan Wells, președintele studioului Naughty Dog, este, de asemenea, producător executiv al acestui serial. În plus, și Carolyn Strauss (Chernobyl, Game of Thrones) se va regăsi printre producătorii executivi ai noului serial.
Din distribuția serialului mai fac parte și actorii Nick Offerman (în rolul lui Bill), Anna Torv (Tess), Merle Dandridge (Marlene) sau Gabriel Luna (Tommy). Serialul The Last of Us este o coproducție a celor de la HBO și Sony Pictures Television, în colaborare cu PlayStation Productions.
Serialul The Last of Us are la bază evenimentele din primul joc al seriei, ce urmează să primească, pe 2 septembrie 2022, un remake complet pentru PlayStation 5. Serialul va fi difuzat de HBO, urmând să fie disponibil și pe platforma HBO Max, în 2023.
Sursa: HBO Max