PlayStation 4 primeşte dată de lansare pentru România

| 25.11.2013
PlayStation 4 primeşte dată de lansare pentru România

În vară, am fost anunţaţi că Sony avea de gând să lanseze noua consolă PlayStation 4 pe 29 noiembrie 2013 în Europa. Din păcate, această dată s-a dovedit a nu fi valabilă şi pentru ţara noastră, japonezii luând decizia de a-şi concentra primele stocuri de PlayStation 4 către pieţele vestice. Astfel, gamerii din România au început să se întrebe când va avea de gând Sony să lanseze noul PS4 şi pe plaiurile noastre mioritice.

Răspunsul vine mai repede decât ne-am fi aşteptat, cei care doresc să achiziţioneze un PS4 din magazinele româneşti urmând a fi nevoiţi să aştepte doar două luni de zile. Astfel, conform comunicatului oficial venit din partea Sony Computer Entertainment Europe, consola PlayStation 4 va fi lansată oficial în România pe data de 29 ianuarie 2014. Pe piaţa românească vor fi comercializate două modele ale consolei PS4: cel de bază, cu hard disk de 500GB, la preţul de 1799 lei, şi un bundle cu jocul Killzone: Shadow Fall, la preţul de 1999 lei.

PlayStation 4

Mai mult, Steve Foster, director de vânzări şi marketing al SCEE pe regiunea de est şi sud-est a Europei, a declarat: “Ne face o deosebită plăcere să putem răspunde în sfârşit la întrebările fanilor şi să anunţăm data care va marca lansarea PS4 în România. Această regiune este foarte importantă pentru noi şi ne bucură faptul că putem lansa pe piaţă noua generaţie de console, însoţită de o gamă completă de periferice, jocuri şi aplicaţii.”

În ceea ce priveşte perifericele pentru PlayStation 4, pe piaţa din România vor fi disponibile controllerele DualShock 4 (în culori Jet Black, Magma Red şi Wave Blue), la preţul de 269 lei, precum şi staţia de încărcare pentru acestea şi suportul vertical pentru consola PS4.

DualShock 4

Sony va aduce şi câteva jocuri pentru a acompania lansarea consolei PlayStation 4 în România. Este vorba în principal de shooter-ul first person Killzone: Shadow Fall (Guerilla Games) şi de simpaticul platformer Knack (Studio Japan). De asemenea, studiourile Sony Computer Entertainment din întreaga lume lucrează la dezvoltarea a peste 30 de titluri pentru PS4 precum inFamous: Second Son, The Order: 1886, Siren, Hell Divers, Shadow of The Beast şi Everybody’s Gone to The Rapture. Dintre toate aceste jocuri, 20 vor fi disponibile încă din primul an de la lansare, iar 12 nu fac parte din serii deja existente.

PlayStation 4 stă bine şi în ceea ce priveşte suportul primit din partea publisherilor third party. Astfel, din cele peste 110 titluri aflate în dezvoltare în aceste studiouri, putem menţiona Call of Duty: Ghosts şi Skylanders Swap Force (Activision), Diablo III: Ultimate Evil Edition (Blizzard), Kingdom Hears III şi Final Fantasy XV (Sqare Enix), Assassin’s Creed IV: Black Flag şi Watch Dogs (Ubisoft), NBA 2K14 (2K Sports), The Elder Scrolls Online (Bethesda), LEGO Marvel Super Heroes, Injustice: Gods Among Us Ultimate Edition şi Mad Max (Warner Bros.), Need for Speed: Rivals, Battlefield 4 şi FIFA 14 (Electronic Arts), precum şi Minecraft (Mojang).

În plus, mai multe titluri realizate de studiouri independente (indie) vor fi disponibile pe PS4: N++ (Metanet), Volume (Mike Bithell), Wasteland Kings (Vlambeer), Binding of Isaac: Rebirth (Nicalis), Guns of Icarus Online (Muse Games), Super Exploding Zoo (Honeyslug), Road Not Taken (Spry Fox) sau Hotline Miami 2: Wrong Number (Dennaton).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News