NVIDIA aduce DLSS și RTX în jocuri noi

Autor: Cosmin Aionita | 18.11.2020
NVIDIA aduce DLSS și RTX în jocuri noi
Foto: NVIDIA

NVIDIA a dezvăluit că patru jocuri noi primesc suport pentru NVIDIA DLSS (Deep Learning Super Sampling) și urmează să beneficieze de creșteri semnificative de performanță.

RTX On în Call of Duty: Black Ops Cold War

Astfel, noul Call of Duty: Black Ops Cold War a fost lansat cu suport pentru DXR ray tracing și NVIDIA DLSS, Reflex, Ansel și Highlights. NVIDIA DLSS oferă un boost de performanță de până la 85%, în rezoluția 4K, pe gama de plăci video GeForce RTX.

DLSS disponibil acum în War Thunder și alte două jocuri

DLSS (Deep Learning Super Sampling) nu se adresează doar studiourilor mari. SDK-ul NVIDIA DLSS este folosit pentru a crește performanțele și în cadrul jocurilor dezvoltate de echipe indie.

Astfel, alte titluri lansate acum ce includ suport pentru NVIDIA DLSS sunt:

  • War Thunder – performanța este crescută cu până la 30% în rezoluție 4K
  • Enlisted – performanța este crescută cu până la 55% în rezoluție 4K
  • Ready or Not – performanța este crescută cu până la 120% în rezoluție 4K

Bazat pe procesoarele AI de pe plăcile video GeForce RTX numite Tensor Cores, DLSS a crescut performanța în peste 25 de jocuri până la acest moment, oferind un boost semnificativ al numărului de cadre pe secundă, chiar și atunci când sunt folosite efecte ray-traced.

RTX Deathrun – o nouă hartă RTX custom pentru Fortnite

Pe 18 noiembrie, NVIDIA și Epic lansează o nouă hartă custom pentru Fortnite, numită “RTX Deathrun” și creată de Shride și Pimit. Puteți accesa această hartă în creative mode folosind codul 2623-0157-9251.

Pe această hartă, jucătorii vor experimenta diverse caracteristici ray-traced. Primul mediu, numit Shattered Reality este adus la viață de reflexii ray-traced. În zona numită Mystic Cave, efectele luminii sunt mai realiste ca niciodată cu umbre ray-traced. Datorită iluminării globale ray-traced, zona Military Base este îmbunătățită de lumină indirectă, interactivă în timp real, adăugând mai mult detaliu. Atunci când jucătorii vor explora aceste medii, vor trebui să evite obstacole pentru a termina harta cât mai rapid posibil.

Sursa: NVIDIA

Urmărește Go4Games.ro pe Google News