No Man’s Sky – despre inspiraţiile şi mitologia din spatele jocului

Autor: Cosmin Aionita | 30.04.2016
No Man's Sky - despre inspiraţiile şi mitologia din spatele jocului

Sony şi studioul independent Hello Games au lansat un nou material video dedicat jocului No Man’s Sky, aşteptat în această vară. De această dată, sunt aduse în discuţie elementele ce i-au inspirat pe Sean Murray şi colegii săi în ceea ce priveşte crearea universului din No Man’s Sky, dar şi expandarea acestei lumi de joc prin intermediul unei benzi desenate realizate de Dave Gibbons şi James Swallow (aceasta va fi inclusă in Special Edition-ul acestui joc). Evident, din materialul de mai jos nu lipsesc nici câteva secvenţe de gameplay noi din No Man’s Sky.

No Man’s Sky este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte pornite vreodată de o echipă de producători independenţi, precum Hello Games. Aceştia şi-au propus să creeze ceva incredibil: un întreg univers generat procedural, în care jucătorii să poată vizita planete întregi, să acumuleze mijloacele necesare pentru a explora şi mai departe, să participe la bătălii spaţiale etc.

No Man’s Sky va fi disponibil, în versiuni pentru PlayStation 4 şi PC, începând cu 21 iunie 2016 (America de Nord), 22 iunie 2016 (Europa continentală) şi 24 iunie 2016 (Regatul Unit al Marii Britanii).

No Man's Sky

Urmărește Go4Games.ro pe Google News