Nintendo World Championships NES Edition Review: mai ții minte ce șmecher erai la Mario pixelat?

Autor: Cosmin Aionita | 22.08.2024
Nintendo World Championships NES Edition Review: mai ții minte ce șmecher erai la Mario pixelat?
Foto: Nintendo

Anii ’90 au reprezentat o adevărată nebunie în lumea gaming-ului din România, fără control, totul piratat, dar aproape fiecare familie avea în casă o clonă de Famicom, de NES (Nintendo Entertainment System), chit că-i spuneam Terminator, Funstation sau Gunboy. Cu acele celebre casete galbene, pe care le găseai în orice târg, cu 999.999.999 de jocuri (care de fapt erau vreo 15 sau 16, poate 30 dacă aveai noroc). Ba chiar am pus mână și pe o casetă albastră, cu 36 în 1, avea tot ce trebuie era și mai grea, superbă, de-a dreptul. Erau vremurile când deja jucasem cam tot ce apăruse pe NES. Evident, Mario, Zelda, Dr. Mario, Duck Hunt sau Kirby, astea erau la ordinea zilei, iar Super Mario Bros îl juca toată lumea.

Nintendo World Championships NES

Campionatul din Superliga Nintendo

Tot în anii ’90, deși noi ne jucam așa, mai pe ascuns, americanii făceau campionate de NES. Adică erau competiții de genul Tetris, Dr. Mario, Super Mario Bros, între jucători, iar obiectivul era cine face mai multe puncte sau cine termină mai repede jocul. Azi, Nintendo revine și readuce în prim plan ideea de Nintendo World Championships, varianta NES, o colecție de challenge-uri din jocurile copilăriei, sau cum am auzit un copil spunând: “Mamăăăă, e cu Mario pixelat!”.

Ideea este distractivă, este chiar reușită, dar implementarea se dovedește prea limitată, ba chiar nefinisată. Și culmea, cele mai nebune întreceri, dacă tot vorbim despre Nintendo World Championships erau la Rad Racer și la Tetris. Ei bine, cele două super mega ultra clasice au fost eliminate din această colecție, din motive nu prea clare. Mă gândesc că la Tetris au descoperit și cum “să-l dai peste cap”, cu sistemul ăla ciudat de controller, încât să te miști mai repede decât gândea “calculatorul” în anii ’80.

Nintendo World Championships NES

Un Battle Royale?

Mai degrabă poate fi privit ca un Battle Royale, mai ales că jocurile despre care vă spuneam, cele trei Super Mario Bros, Ice Climber, Donkey Kong, Zelda, Metroid, Kid Icarus, Excite Bike, Balloon Fight, The Adventures of Link și Kirby au un mod speedrun, foarte limitat. În afară de Mario, care te lasă și să termini jocul, celelalte au doar câteva niveluri de speedrun. Ce înseamnă asta? Că ți se deschide un ecran și trebuie să alergi după o ciupercă, într-o secundă ai cules-o și primești calificative. Astea le poți termina foarte repede, în maximum o oră, depinde și cât de mult te-ai jucat pe NES. Dacă ai experiența din copilărie, după o scurtă perioadă de reacomodare, le dovedești imediat. Cel puțin la Mario, fără nicio emoție.

Și atunci unde intervine Battle Royale-ul? La Survival Mode. Acolo primești zi de zi trei provocări, tot din speed-run-urile jocului, și te întreci online, cu alți șapte concurenți. Prima probă trebuie să o termini în primii patru, apoi să fii al doilea, iar în marea finală ai șansa să câștigi. Și câștigi des, dar nu primești mare lucru, niște emoticoane pentru joc și niște insigne virtuale, celebrele Nintendo pins, pe care le aduni într-o colecție. Și asta este cam tot.

Nintendo World Championships NES

Să te simți și la Cupa Mondială…

Mai există un mod, World Championships, unde trebuie să faci toate speed-run-urile, patru pe zi, de obicei, din câte am observat, iar cei mai buni timpi intră într-un clasament mondial online. Momentan, sunt peste 116.000 de participanți, aș zice cam puțini, pentru că jocul e lansat de aproximativ o lună, pe 18 iulie. Pentru cei care nu știu, Nintendo World Championships se țineau în anii ’90 în Statele Unite ale Americii, iar premiul cel mare era de 10.000 de dolari, plus un Mario din aur, un televizor cu diagonală de 40 de inci și chiar un autoturism. Apoi a fost întrerupt, revenind abia prin 2015 și 2017. Cele mai multe înscrieri erau la Rad Racer și la Tetris, jocuri pe care, după cum am menționat mai devreme, nu le regăsim în titlul NES Edition de pe Switch.

Nintendo World Championships NES

Adunăm monede și cumpărăm trofee

Cum vă spuneam, în modul speed-run, fiecare nivel se deblochează cumpărându-l cu banii din joc. Ai ușor, normal, greu și legendar. Fiecare nivel încheiat te și răsplătește cu bani, adică, în mod normal, nu prea ai cum să rămâi fără, doar dacă te vei arunca să cumperi din emoticoane și trofee. Cel mai bun scor este S, A+ e următorul și tot așa. Un S se răsplătește pe măsură, iar un challenge costă între 10 și 40 de galbeni, ca în “Punguța cu doi bani”. Și nu mă încântă ideea de a repeta challenge-uri, doar pentru a debloca emoticoane. Imaginați-vă că la Legend of Zelda sunt 60 de cumpărat. Enorm.

Nintendo World Championships NES

Doar jocuri NES

Foarte multe jocuri de pe celebra consolă Nintendo Entertainment System au fost uitate sau omise intenționat, gen Dr. Mario, Punch-Out, Rad Racer, Tetris. Apoi, provocările sunt destul de aiurea puse. De exemplu, la Ice Climber ai doar șase provocări, în vreme ce Mario 3 are 24. Jocurile Mario, Zelda și Kirby au parte de cele mai multe astfel de probe. Aș spune că este un pic rușinos, la nivelul anului 2024, să nu existe jocuri third-party, de la studiouri celebre, precum Konami, Enix, Taito, Capcom sau Tecmo, care au titluri excepționale pentru Nintendo. Și mă gândesc aici la Mega Man, Ninja Gaiden sau superbul Castlevania.

Nintendo World Championships NES

Poate că vom avea și ediția de Super Nintendo, într-un viitor apropiat, pentru că, oricum, Nintendo este expertul de serviciu la remake-uri. Nintendo World Championships NES Edition te și bucură, dar te și întristează, mi se pare o colecție scurtă, făcută pe grabă, și mai degrabă rămân cu subscripția Nintendo Online, unde mă pot bucura de toate jocurile minunate din anii ’90, de pe Gameboy, N64, NES sau SNES, ba chiar și Sega.

Cred că putea să vină lejer ca un bonus la Nintendo Online. Mi se pare că nu merită acest preț de 30 de euro în format digital, că pur și simplu nu este un titlu sustenabil, ci doar pentru nostalgici. Bun doar dacă vrei să afli care e mai șmecher în Mario pixelat.

Nintendo World Championships NES
Părţi pozitive
  • peste 150 de challenge-uri din 14 jocuri Nintendo
  • local și online multiplayer
  • nostalgie, multă nostalgie
Părţi negative
  • are doar jocuri first party NES
  • foarte limitat
  • conținut prea puțin
Urmărește Go4Games.ro pe Google News