Mortal Kombat X Review: Final Round, Fight!

Mortal Kombat este fără îndoială cea mai cunoscută serie de jocuri cu lupte, chiar dacă poate nu şi cea mai apreciată la nivel competitiv. În timp ce concurenţa, de cele mai multe ori de proveninenţă asiatică, s-a concentrat pe sisteme de luptă complexe şi echilibrate, Mortal Kombat a preferat o anumită doză de simplitate şi accesibilitate, complementată de o poveste şi un univers mult mai bine dezvoltate, acompaniate, evident, de o doză exagerată de violenţă.

Formula s-a dovedit a fi una de succes, la mai bine de două decenii de la apariţia primului titlu al seriei Mortal Kombat dovedindu-se a fi la fel de relevant precum a fost şi la începutul anilor ’90. Astfel, nu mai miră pe nimeni că seria a ajuns la cel de-al zecelea titlu oficial – Mortal Kombat X, joc asupra căruia ne vom opri în cadrul acestui articol.

După cum aminteam mai sus, jocurile Mortal Kombat au avut întotdeauna o poveste solidă, mult peste ce încercau să ofere titlurile concurenţei. Să nu uităm totuşi că am avut parte de filme Mortal Kombat, un serial TV, ba chiar şi desene animate din această franciză. Un adevărat pas înainte din acest punct de vedere l-a facut precedentul titlu Mortal Kombat din 2011 (alintat şi MK9, deşi nu a purtat niciodată această denumire în mod oficial).

În MK9, Ed Boon şi echipa sa de la NetherRealm Studios a hotărât să respună povestea din trilogia iniţiala a seriei într-un Story Mode extins, care combina secvenţele cinematice cu luptele propriu-zise într-un mod care a dat de gândit restului producătorilor de astfel de jocuri, impunând un nou standard în domeniu. Ei bine, o primă veste bună este că Mortal Kombat X continuă fix in aceeaşi direcţie.

Astfel, MKX este o continuare directă a evenimentelor din precedentul joc şi poate fi considerat o reimaginare a evenimentelor din Mortal Kombat 4, lumea aşa cum o ştim aflându-se de această dată sub ameninţarea lui Shinnok, un Elder God decăzut, susţinut de Quan Chi şi armata sa de morţi vii. De cealaltă parte a baricadei, evident, se află Raiden şi armata sa de luptători pământeni, din care nu lipsesc personaje clasice precum Johnny Cage, Sonya Blade sau Sub-Zero. Totuşi, aşa cum MK9 nu a fost o copie xerox a primelor trei jocuri din serie, nici MKX nu încearcă să reproducă exact Mortal Kombat 4. Dimpotrivă, avem parte de personaje complet noi, atât în tabăra Outworld-ului, condus acum de Kotal Kahn şi servitorii acestuia, dar şi în tabăra pământenilor, ajutaţi de o nouă generaţie de luptători: Cassie Cage (fiica lui Johnny şi a Sonyei), Takahashi Takeda (fiul lui Kenshi), Kung Jin (vărul lui Kung Lao) şi Jacqui Briggs (fiica lui Jax).

Per total, se creează un amalgam de vechi şi nou, debutanţii luptând cot la cot cu personajele clasice (sau klasice?) ale seriei într-un Story Mode care reuşeşte să împingă povestea către un deznodământ neaşteptat (vă recomand cu căldură să aşteptaţi până după credits-urile de la final pentru a afla în ce direcţie o va lua MK în viitor). Totuşi, povestea din MKX este sensibil mai scurtă decât cea din MK9 (aproximativ 4-5 ore pe dificultate normală), lucru oarecum de înţeles având în vedere că nu încearcă să reproducă firul epic a nu mai puţin de trei jocuri precedente. De asemenea, pe parcursul acestui Story Mode îşi fac apariţia şi câteva secvenţe de tip QTE (quick time events), a căror aport la experienţa finală este chestionabil.

Introducerea unei noi generaţii de “kombatanţi” nu este însă singura inovaţie pe care o aduce Mortal Kombat X. Astfel, fiecare dintre cei 25 de luptători (dintre care un personaj este deblocat terminând Story Mode-ul, iar Goro trebuie activat folosind codul prezent în cutia jocului) are câte trei variaţiuni. Ed Boon şi echipa sa au încercat ceva similar şi în “generaţia PlayStation 2” a seriei (MK Deadly Alliance, Deception şi Armageddon), însă atunci fiecare personaj avea mai multe stiluri de luptă complet diferite, între care se putea comuta în timp real pe parcursul unui meci.

Variaţiunile personajelor din Mortal Kombat X sunt mult mai simple, dar şi mai eficiente. Astfel, atacurile de bază rămân în mare parte nemodificate pentru fiecare dintre cele trei variaţiuni ale unui luptător, diferenţele regăsindu-se însă în cadrul mişcărilor speciale şi a posibilităţilor pe care acestea le oferă în realizarea de combinaţii de lovituri (combo-uri). Spre exemplu, variaţiunea Ninjutsu a lui Scorpion îi oferă acestuia acces la atacuri cu sabiile din dotare, în timp ce variaţiunea Inferno poate chema “ajutoare demonice” din NetherRealm. Astfel, fiecare îşi va găsi o variaţiune preferată, pe care o va putea schimba, la nevoie, păstrând totuşi avantajele unui personaj familiar.

Sistemul de luptă în sine păstrează fundaţia solidă pusă de MK9, aducând o serie de noutăţi, precum opţiunea de a fugi spre oponent, dar şi o bară de stamina care limitează într-o anumită măsură posibilităţile de mişcare rapidă. Vă recomand să completaţi tutorialul din MKX înainte de a trece la lucruri mai serioase, acesta oferind detalii despre câteva trucuri nu atât de evidente la prima vedere (cum ar fi introducerea obiectelor din decor cu care se poate interacţiona, la fel ca în Injustice: Gods Among Us). Din acest punct de vedere, Mortal Kombat X este probabil cel mai complex joc al seriei, păstrându-se totuşi destul de uşor de abordat şi pentru începători.

Nu lipseşte nici Training Mode-ul extins, în care puteţi programa AI-ul în aşa fel încât să execute mişcările de care aveţi nevoie pentru a vă antrena corespunzător, experimentarea în acest mod fiind imperativă pentru cei care vor să stăpânească cu adevărat sistemul de combo-uri din Mortal Kombat X. Şi pentru că tot veni vorba de Training Mode, MKX nu duce lipsă de moduri de joc, pe lângă poveste şi obisnuitul Arcade Tower revenind Test Your Might şi Kustom Kombat (meciuri cu numeroase modifiere – cad bombe din cer, personajele îşi încarcă viaţa în timp, lasere traversează ecranul etc.).

De asemenea, Challenge Tower-ul din MK9 a fost înlocuit de aşa-numitele Living Towers, serii de lupte cu sau fără modifiere ce se updatează la anumite intervale de timp, mereu existând ceva nou de încercat. Spre exemplu, în săptămânile scurse de la lansarea jocului, în Living Towers am putut încerca o mini-campanie alături de Goro, o reproducere a Arcade Tower-ului din Mortal Kombat 1 (inclusiv lupta secretă împotriva lui Reptile) sau un tower bazat pe personajele din MK9. Foarte curând, vom putea juca (gratuit) într-un astfel de Living Tower şi cu Jason Voorhees, primul personaj DLC ce urmează să fie lansat pentru MKX. Din păcate, MKX nu mai include modul de luptă Tag, luptele desfăşurându-se acum exclusiv între două personaje.

O altă noutate adusă de MKX este introducerea unui meta game: Faction Wars. Încă de la pornirea jocului, proaspătul deţinător de Mortal Kombat X este invitat să se alăture unei facţiuni din universul MK: Lin Kuei, Special Forces, White Lotus, Brotherhood of Shadow sau Black Dragon. Apoi, mai toate acţiunile desfăşurate în joc îţi aduc, pe lânga obişnuitele Koins, şi puncte de experienţă în această facţiune, avansarea în nivel deblocând atât elemente de personalizare ale profilului online (care, la rândul lor, aduc variate bonusuri), cât şi Faction Kills suplimentare (este vorba despre un soi de Fatalităţi alternative caracteristice fiecărei facţiuni).

Câteodată, au loc “invazii” din partea diverselor dimensiuni din universul MK (Outworld, NetherRealm etc.); pe parcursul acestora, se pot câştiga Koins şi experienţă suplimentară luptând împotriva unui ladder de “invadatori” sau chiar a Invansion Boss-ului, o versiune extrem de rezistentă a unui personaj clasic. Odată invazia respinsă, se calculează la nivel global ce facţiune a strâns cele mai multe puncte, iar acea tabară este declarată câştigătoare. Din păcate, se pare că doar cei care fac parte din Lin Kuei sau White Lotus (cele mai populare facţiuni) au şanse de a “câştiga” o astfel de invazie. Totuşi, se poate schimba oricând facţiunea, cu preţul resetării punctelor de experienţă acumulate.

Pe lângă Faction Wars, nu lipsesc nici modurile clasice de joc Online, cum ar fi confruntările Versus ranked/unranked sau modul King of The Hill. La acest capitol avem parte şi de veşti bune, dar şi de neajunsuri evidente. Partea bună a componentei online este că, odată “cuplat” cu un adversar, lucrurile merg bine, pe parcursul a câteva zeci de meciuri online jocul fiind responsiv, fără probleme evidente de lag. Din păcate, conectarea la componenta online durează exagerat de mult şi are loc după fiecare meci ranked sau atunci când schimbi adversarul în mod unranked. Practic, ajungi să aştepţi în meniul de conectare mai mult decât joci efectiv. De asemenea, nici matchmaking-ul nu este strălucit, situaţiile când eşti cuplat, ca începător, cu jucători cu serii de câte 200 de victorii de la rând nefiind deloc neobişnuite în MKX.

Aduceam aminte că mai fiecare acţiune din joc (finalizarea unei lupte, obţinerea unei victorii, executarea unei fatalităţi sau a unui combo spectaculos etc.) te răsplăteşte cu o anumită sumă de Koins. Acestea pot fi cheltuite mai apoi în Krypt, locul în care se ascund mai toate secretele jocului: costume suplimentare, fatalităţi şi brutalităţi noi (da, în MKX revin brutalitaţile, mult mai greu de executat, descoperirea şi realizarea acestora fiind adevărate delicii pentru fanii seriei), artwork-uri şi informaţii despre fiecare luptător şi decor în parte.

Mai mult, Krypt-ul este conceput acum ca un joc în sine, un soi de dungeon crawler first person în care trebuie să explorezi, să lupţi împotriva a tot felul de animale ameninţătoare, să descoperi şi să foloseşti item-uri pentru a avansa şi, evindent, să deblochezi mormintele ce ascund secretele jocului. Este de departe cel mai reuşit mod de joc secundar din MKX şi cel mai bine întemeiat motiv să joci în fiecare zi câte puţin, să strângi Koins şi apoi să revii în Krypt pentru a debloca noi lucruri.

Şi totuşi, cineva în management-ul publisher-ului Warner Bros. Interactive Entertainment s-a gândit că ar fi o idee bună să ofere, drept DLC plătit, deblocarea întregii Krypte. Nu numai că acest “feature” are un preţ obscen (20€), însă strică şi plăcerea de a te bucura de sentimentul de explorare şi descoperire de lucruri noi, dar şi ruinează întreaga idee de a juca cât mai mult, pentru deveni cât mai bun şi, logic, de a primi secrete drept răsplată pentru aceste realizări.

Din păcate, Krypt-ul nu este singura componentă din MKX în care producătorii încearcă să-ţi bage pe gât microtranzacţii. Nu eşti în stare să realizezi o simplă înşiruire de butoane pentru realizarea unei fatalităţi (chiar dacă acestea sunt MULT mai simple decât erau în MK1-3, spre exemplu)? Nicio problemă, plăteşte-ne 5€ şi îţi dăm 30 de “easy fatalities”, pentru realizarea cărora trebuie să apeşi doar două butoane în acelaşi timp.

Bineînţeles, poţi evita complet executarea de astfel de fatalităţi “pe bani”, însă este de-a dreptul deranjant că, atunci când pui pauză pentru a consulta lista de mişcări speciale, în mod implicit îţi sunt afişate combinaţiile pentru fatalităţile plătite, şi nu cele clasice. Trebuie să mai accesezi încă un meniu pentru a descoperi combinaţiile clasice de butoane ce duc la realizarea acestor mişcări iconice ale seriei Mortal Kombat. La acest capitol putem include şi introducerea unui personaj faimos precum Goro în lista de DLC-uri, însă, din fericire, toate exemplarele comercializate la noi în ţară conţin, pe moment, coduri ce duc la activarea gratuită a lui Goro.

În ceea ce priveşte grafica, noul Mortal Kombat X stă foarte bine, mai ales dacă luăm în considerare că jocul rulează la un framerate constant de 60 de cadre pe secundă şi rezoluţie FullHD 1080p (am avut la dispoziţie la test versiunea pentru PlayStation 4). Design-ul personajelor pare ceva mai “uman” decât în MK9, favorizând oarecum realismul în detrimentul look-ului stilizat, iar fatalităţile sunt parcă mai detaliate ca niciodată.

De altfel, în timpul atacurilor de tip X-ray, precum şi a fatalităţilor, framerate-ul scade în mod dinamic la 30 fps, lucru menit să crească dramatismul, dar şi nivelul de detaliu al personajelor, atunci când sunt admirate de aproape. Personal, am considerat această tranziţie extrem de naturală şi nu m-a deranjat absolut deloc în timpul gameplay-ului. Din păcate, nu la fel de bine se prezintă versiunea pentru PC a jocului, ce suferă în continuare (chiar şi după apariţia mai multor patch-uri) de căderi inexplicabile de framerate, de corupţii grafice, crash-uri şi multe alte probleme legate de optimizarea deficitară pentru PC.

Cât despre sunet, Mortal Kombat X este unul dintre cele mai reuşite jocuri ale seriei la acest capitol: fiecare personaj are acum o voce cât se poate de potrivită caracterului acestuia (Shinnok este interpretat de Troy Baker, spre exemplu), există numeroase replici introductive pentru orice combinaţie de luptători, iar modul Story beneficiază de cea mai bună interpretare pe care am auzit-o într-un astfel de joc.

Muzica şi vocea announcer-ului au rămas la fel de “delicioase”, iar luptele sunt acum condimentate de tot felul de replici venite din partea celor două personaje care iau parte la confruntare. Totuşi, parcă îmi lipsesc anumite elemente, cum ar fi anunţarea câştigătorilor după fiecare rundă (nu doar la sfârşitul meciului), precum şi faimosul “Toasty!”, care nu-şi mai face apariţia în MKX.

După cum probabil v-aţi putut de seama din această prezentare, Mortal Kombat X poate fi considerat un demn urmaş al seriei şi, fără îndoială, cel mai complex şi echilibrat joc al celor de la NetherRealm Studios de până acum. Deşi trebuie tras un semnal de alarmă în legătură cu stângăciile din modul online, precum şi “obsesia” producătorilor cu microtranzacţiile, sistemul de luptă extins, introducerea variaţiunilor, debutul unei noi generaţii de personaje, dar şi Krypta “generoasă” fac din Mortal Kombat X o prezenţa obligatorie în colecţia oricărui pasionat de astfel de jocuri.