Cei de la NetherRealm Studios au susţinut primul livestream dedicat viitorului Mortal Kombat 11, dezvăluind astfel revenirea unui personaj clasic în MK11. Este vorba despre Kabal, fost membru al grupării criminale Black Dragon, al cărui debut în cadrul seriei a avut loc în Mortal Kombat 3, acum mai bine de douăzeci de ani.
Mai mult, prin intermediul celei mai noi ediţii a emisiunii Inside Xbox, Ed Boon, directorul de creaţie din spatele seriei Mortal Kombat, a confirmat că D’Vorah, unul dintre personajele ce a debutat în Mortal Kombat X, va reveni şi în Mortal Kombat 11.
Mortal Kombat 11 va avea o poveste bazată pe manipularea timpului, în centrul căreia se va afla Kronika, primul boss feminin din istoria seriei Mortal Kombat, o zeitate capabilă să controleze scurgerea timpului.. Producătorii se laudă cu un nou motor grafic, iar modul Story, atât de apreciat în titlurile precedente ale seriei, va reveni şi în MK11, în timp ce jucătorii îşi vor putea crea propriile variaţii de personaje, personalizandu-şi astfel luptătorii preferaţi din serie. Evident, la acest capitol, vom avea parte şi de personaje clasice din serie, precum Scorpion, Raiden, Sonya Blade, Sub-Zero, Baraka, Skarlet, Kano sau Kabal dar şi de luptători noi precum Geras, aliat al lui Kronika, capabil, la rândul său, să manipuleze nisipurile timpului.
Mortal Kombat 11 va fi lansat pe 23 aprilie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Jocul urmează să-şi facă apariţia şi într-o versiune pentru Nintendo Switch.