Monster Hunter World Review: o vânătoare reuşită sau un safari prea complicat?

Fanii jocurilor din Ţara Soarelui Răsare se pot simţi răsfăţaţi în ultima vreme, deoarece publisherii niponi au renunţat la năravurile caracteristice erelor PS2 sau PS3 şi au început să-şi publice cele mai noi titluri simultan în întreaga lume. Cel puţin, în cazul seriei Monster Hunter nu mai există plângeri legate de „ţinerea ostatic” în ţinuturile asiatice a celui mai nou episod sau de o perioadă de aşteptare lungă până când locuitorii bătrânului continent vor putea, la rândul lor, să pornească la vânătoare. Monster Hunter World este revoluţionar din mai multe puncte de vedere: pe lângă faptul că a apărut în acelaşi moment în întreaga lume, este primul titlu al seriei Monster Hunter ce urmează să fie lansat şi pe PC, în toamna acestui an (nu luăm în considerare Monster Hunter Online dezvoltat de Tencent şi disponibil doar în China).

Reţeta Monter Hunter este una absolut simplă: se ia una bucată monstru fioros, care trebuie ciopârţit în bucăţi mici cât un sushi, folosind materialele astfel obţinute pentru a făuri noi armuri şi arme mai puternice, pentru a putea apoi purcede la ciopârţirea unor monştri şi mai fioroşi. Astfel, de-a lungul unor zeci sau sute de ore, vei decima cu sârguinţă şi convingere stahanovistă populaţia de monştri din joc. Datorită realizării însă, această activitate repetitivă nu doar că nu ţi se va părea monotonă, ci chiar te va distra copios. Încă de la început devine clar că jocul este umplut până la refuz de conţinut, dar trebuie să treacă cel puţin 30-40 de ore pentru a-ţi da seama cu adevărat de cantitatea şi varietatea „îndesate” de producători în Monster Hunter World.

Din start vei avea acces la versiunile de bază ale celor 14 tipuri de arme incluse în joc. După ce treci de şocul iniţial, este recomandat să începi să experimentezi cu ele pentru a o găsi pe cea mai potrivită pentru stilul tău de joc; lipsa de clase înseamnă că arma aleasă va determina abilităţile personajului controlat. Lista porneşte de la săbii de dimensiuni reduse, care compensează damage-ul mic prin viteza crescută a atacurilor, continuă cu arcuri şi arme de foc, terminându-se cu săbii şi ciocane supradimensionate. Găsim şi câteva soluţii mai originale, precum Insect Glaive, un fel de lance a cărei mânuire eficientă necesită mai mult antrenament, dar care trebuie încercată măcar o dată. După ce te califici ca lăncier profesionist, va deveni o joacă de copii să te caţeri pe spatele monştrilor şi să-i răneşti unde-i doare cu adevărat.

Orice tip de armă te poate ajuta să aterizezi pe spinarea monştrilor, dar această activitate este cel mai uşor şi mai eficient de îndeplinit folosind această lance neobişnuită. Mai mult, Insect Glaive ascunde şi nişte insecte care, în timpul bătăliilor, pot lua mostre din oponentul înfruntat, oferind jucătorului nişte avantaje temporare (buff-uri benefice). Astfel, fiecare dintre cele 14 tipuri de arme are propriile caracteristici şi secrete, capabile să le facă mai potrivite pentru anumite stiluri de joc. În plus, în funcţie de preferinţe, acestea pot fi şi îmbunătăţite în anumite direcţii, cu ajutorul materialelor găsite. După nenumărate lighioane doborâte, putem spune că nu există o armă universal eficientă, cea mai bună alegere fiind dezvoltarea mai multor arme pentru a profita de slăbiciunile diferiţilor monştri.

Pe de altă parte, utili se dovedesc a fi însă palicoes, nişte companioni de natură felină, care pot fi personalizaţi în cele mai mici detalii, la fel ca personajul principal. Prietenul blănos, care evoluează alături de stăpânul său, în multe situaţii îţi va salva viaţa, literalmente. În funcţie de echipamentul ales, care poate fi schimbat liber, exact ca în cazul eroului, palicoes pot fi un ajutor şi pe partea ofensivă, în special dacă porneşti la vânătoare fără să fii acompaniat de alţi jucători. Atenţia pentru detalii a producătorilor este demonstrată cel mai bine atunci când vine vorba de legendara frică de apă a pisicilor: când vânătoarea te poartă pe râuri sau pe lacuri, însoţitorul tău nu te va lăsa la greu, ci te va acompania într-o mică barcă gonflabilă. Rolul acestor palicoes sporeşte şi mai mult atunci când ajungi în punctul în care îi poţi trimite în expediţii pentru a aduna resurse valoroase necesare îmbunătăţirii echipamentului.

Controlul şi sistemul de luptă sunt elementele cruciale ale jocului, capabile să îi facă pe jucători fie să se îndrăgostească iremediabil de joc, fie să arunce controller-ul pe geam. Această parte a gameplay-ului necesită cel mai mult timp de acomodare, existând şanse destul de mari ca nou-veniţii în universul Monster Hunter să dea cu stângul în dreptul de-a lungul primelor ore de joc. O noutate binevenită este posibilitatea de a consuma poţiuni tămăduitoare şi în timp ce abordezi tactica străveche ”fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă”. Cu toate acestea, Monster Hunter World nu poate fi acuzat că ar fi prea prietenos cu începătorii sau că ar fi uşor. Dimpotrivă, jocul are o perioadă de acomodare adesea frustrantă, însă, după deprinderea mecanicilor de joc, abilitatea şi atenţia sunt răsplătite. Fiecare luptă împotriva unui adversar pe măsura nivelului de experienţă acumulată trebuie tratată ca o confruntare cu un boss de nivel şi necesită pregătiri.

Nu este un joc hack’n’slash în care să apeşi butonul de atac până-i sare arcul. Pentru a reuşi în Monster Hunter World, trebuie să înveţi să mânuieşti armele purtate, să studiezi punctele slabe ale diferiţilor monştri şi să fii atent de-a lungul luptelor, să ştii când să eschivezi, când să parezi şi când să ataci. Controlul este rigid: dacă ai iniţiat un combo, acesta va fi executat până la capăt, animaţia neputând fi întreruptă pentru o altă acţiune. Cu alte cuvinte, dacă ai iniţiat un atac devastator acesta va fi dus până la capăt, chiar dacă între timp ţinta îşi schimbă traiectoria sau dacă eşti atacat din lateral de alt monstru. Trebuie să te împaci şi cu ideea că monştrii nu au o bară clasică care să le indice vitalitatea şi va trebui să analizezi comportamentul lor pentru a determina cât suflu mai au în ei. Când încep să şchiopăteze şi încearcă să se retragă fie să se hrănească, fie să tragă un pui de somn în siguranţa culcuşului din vreo peşteră, poţi fi sigur că nu mai ai mult de ciopârţit la ei. Când ajungi să-i încolţeşti trebuie să fii şi mai cu băgare de seamă, deoarece la fel ca orice sălbăticiune rănită, devin mai periculoşi. În afară de propria bară de viaţă, trebuie să fii atent şi la nivelul de stamina, şi la gradul de uzură a armei. Un nivel redus de stamina îţi limitează libertatea de mişcare şi viteza, în timp ce o armă cu lama tocită pierde mult din eficienţă.

Înainte de a te încăiera cu creaturile capabile să-i sperie până şi pe monştrii imaginari de sub paturile copiilor, trebuie să-i găseşti. Întocmai ca un vânător adevărat, va trebui să analizezi urmele lăsate de prada ta: pene căzute, urme de gheare lăsate în noroi, diferite mucozităţi lipite de scoarţa copacilor – toate se înlănţuie şi, analizându-le, vei descoperi o cale iluminată de licurici verzi care te va duce spre ţinta ta. Punctele de cercetare adunate din analiza acestor indicii reprezintă a doua monedă a jocului, pe lângă aur. În plus, aceste puncte aduc o cunoaştere mai bună a oponenţilor, marcând punctele slabe, membrele care pot fi tăiate şi aducând recompense mai bune şi sporite la sfârşitul unei vânători încununate de succes. După găsirea prăzii, trebuie luat în considerare faptul că monştrii se pot lua la harţă între ei. Acest aspect te poate ajuta, dar te poate şi încurca după declanşarea luptei.

Mediul înconjurător joacă şi el un rol important şi poate fi folosit în favoarea ta: broaştele veninoase pot otrăvi monştri, anumite insecte îi pot orbi temporar, iar lianele din junglă se pot înfăşura în jurul lor şi îi pot imobiliza. Trebuie să fii cu băgare de seamă însă, deoarece şi personajul tău este la fel de vulnerabil la aceşti factori precum monştrii, iar un pas greşit îţi poate da peste cap planurile. După ce-ţi însuşeşti însă mecanismele de joc, Monster Hunter World devine atât de distractiv încât nici nu-ţi vei da seama când au trecut cele 40 de minute de-a lungul cărora tot fugăreai şi ciopârţeai un dinozaur. După câteva ore de joacă, vei aluneca pe pante, desprinzându-te în ultima clipă şi înfigând sabia în capul de şobolan al unui liliac uriaş, sau te vei desprinde de pe lianele pe care le escaladai, aterizând pe spinarea unei şopârle gigantice.

Jocul include şi o mică armată de NPC-uri, însă cel mai des vei interacţiona însă cu fierarul, pentru a făuri echipamente noi sau pentru a le îmbunătăţi pe cele deja existente. Corabia zburătoare Maga Astera, folosită ca bază de operaţiuni, este împărţită în patru niveluri, prezentate de-a lungul unui tutorial relativ cuprinzător. Aşa cum am menţionat deja, Monster Hunter World nu te ţine de mână şi, după fiecare misiune importantă, te bombardează cu noi mecanici de joc. Prezentate sumar, ţine de tine să ai răbdare să le încerci şi să experimentezi cu ele. Pe lângă capturarea sau exterminarea prăzii, vei putea creşte diferite plante sau insecte, vei putea studia monştrii deja întâlniţi, vei putea să cauţi noi ingrediente pentru a extinde lista preparatelor cu efecte benefice ce pot fi consumate la cantină sau vei putea experimenta cu secretele feng shui-ului, personalizându-ţi habitatul cu animalele de companie capturate în sălbăticie. Cert este că, şi între două expediţii, jocul îţi oferă destul conţinut şi ocupaţii încât să pierzi timpul cu plăcere şi în baza centrală.

Misiunile te vor purta în cinci ţinuturi diferite, atât din punct de vedere vizual, cât şi în ceea ce priveşte flora şi fauna. Aceste ţinuturi sunt împărţite în zone mai mici, pentru a uşura navigarea. Pe lângă misiunile de poveste, Monster Hunter World conţine nenumărate quest-uri secundare, care includ, printre altele, vânători, expediţii, investigaţii, sarcini de capturare a diferiţilor monştri, de adunare a diferitelor ingrediente etc. Dintre acestea, cele mai consumatoare de timp pot fi expediţiile, în care eşti liber să explorezi un anumit ţinut, fără vreo restricţie sau scop predeterminat. De-a lungul acestora, pe lângă vânătoare te poţi ocupa şi de o altă activitate considerată tipic bărbătească: pescuitul. Toate activităţile au fost proiectate, după cum recunoaşte şi Capcom, având în minte grupurile de jucători. Deşi jocul poate fi parcurs şi de unul singur, Monster Hunter World este mai distractiv şi mai accesibil dacă este abordat de grupuri de jucători. În special cei mai periculoşi monştri din joc se pot dovedi imposibil de doborât fără a fi parte a unei echipe de maximum patru jucători. Chiar şi aşa, din cauza limitării numărului de situaţii în care un vânător poate fi doborât pe parcursul unei anumite misiuni, chiar şi partidele de vânătoare cu coechipieri îţi pot da de furcă. Echipa va fi la fel de puternică precum cea mai slabă verigă. Dacă se atinge numărul maxim de înfrângeri permise în cadrul misiunii, acesta va trebui reluată de la început. Datorită sistemului de postare a misiunilor pe afişierele virtuale, este deosebit de uşor să găseşti alţi jucători sau să te alături unor grupuri deja existente.

Povestea jocului nu va muta munţii din loc, reprezentând doar un cadru pentru a introduce mecanicile de joc şi pentru a te iniţia în lumea vânătorilor de monştri. Personajele sunt tipice jocurilor japoneze şi se comportă ca atare: capabile să încânte o anumită categorie de jucători, în timp ce pe alţii îi vor scoate din sărite. O schimbare binevenită faţă de iteraţiile anterioare ale seriei este derularea poveştii şi prin intermediul misiunilor high rank, nu doar low rank. După parcurgerea firului epic propus de producători, dispare limita de nivel, fiecare jucător fiind liber să-şi crească vânătorul până în pânzele albe. Cei care nu se plictisesc de joc pot investi şi câteva sute de ore, organizând expediţii cu prietenii. În concluzie, putem afirma că Monster Hunter World este un joc alcătuit din mai multe straturi, care se combină aproape perfect, oferind o experienţă de neuitat.