Middle-earth Shadow of Mordor Review: când Tolkien l-a întâlnit pe Batman

Am putea privi Middle-earth: Shadow of Mordor din două perspective. Să începem cu cea “nobilă”: Warner Bros. doreşte să valorifice propriile prorietăţi intelectuale, punând accentul pe ideea de a adapta cat mai bine licenţe precum Lord of The Rings domeniului jocurilor video. Au făcut o treaba foarte bună cu Batman, deci de ce nu ar reuşi şi în acest caz? A doua variantă este ceva mai “realistă”: publisher-ul a inspectat piaţa actuală şi a decis că are nevoie de încă un titlu de acţiune open-world (în stil Assassin’s Creed) pentru a-şi completa portofoliul. Zis şi făcut: un studio capabil (Monolith Productions) este chemat la raport şi însărcinat cu realizarea jocului.

Bineînţeles, acestea sunt doar supoziţiile subsemnatului, însă nu cred că mă depărtez prea mult de adevăr. Middle-earth: Shadow of Mordor se încadrează fără dubii în ambele categorii: împrumută elemente importante din alte titluri, acoperă un gol din oferta celor de la Warner Bros., dar şi sfârşeşte prin a fi un joc de calitate, ce reuşeşte să faca cinste licenţei folosite.

ASSASSIN’S CREED + BATMAN = LOVE

Cele două serii amintite în subtitlul de mai sus definesc în mare gameplay-ul din Middle-earth: Shadow of Mordor. Lipsa de originalitate ar putea fi privită ca o problemă, însă nu şi atunci când ideile împrumutate din stânga sau dreapta sunt foarte bine implementate în gameplay. Cu alte cuvinte, “da, sunt conştient că joc o «clonă», însă nu contează atât timp cât respectiva «clonă» este de calitate”.

Încă de la primul contact cu Talion, ranger-ul ce joacă rolul de erou principal în Shadow of Mordor, cele două influenţe majore se fac simţite: acţiunea începe pe un turn a cărui “descoperire” deblochează toata misiunile din sectorul în care te afli (unde oare am mai văzut chestia asta?), iar sistemul de luptă bazat pe contra-atacuri este împrumutat aproape în totalitate din aventurile Cavalerului Întunecat.

În rest, open-world cu misiuni principale (care împing povestea mai departe), o tonă de obiective secundare (facultative, bineînţeles) şi o prezentare audio/video care face cinste studioului producător. Avem parte şi de parkour-ul caracteristic asasinilor cu glugă, de secţiuni stealth, de călărit şi vânat diverse creaturi şi de un fir narativ cam confuz pentru începători, însă suficient de familiar pentru fanii universului creat de Tolkien.

NEMESIS SYSTEM

Diferenţa majoră faţă de jocurile menţionate drept surse de inspiraţie o face Nemesis System, rutine care gestionează experienţa de care are parte jucătorul în ceea ce priveşte inamicii întâlniţi pe parcursul aventurii sale. Ca în orice joc fantasy care se respectă, şi Middle-earth: Shadow of Mordor este populat de o tonă de orci (Uruk pentru a fi mai exacţi), “administrarea” acestora căzând în sarcina sistemului Nemesis, de la grunt-ul din ţărână şi până la warchief-ul de pe tron.

De ce amintesc aceste două “funcţii”? Pentru că sistemul dinamic creat de Monolith Productions are la bază o “ierarhie” a armatelor lui Sauron, fiecare orc întâlnit putând ocupa un loc în acest “lanţ trofic”. Spre exemplu, un simplu soldat care reuşeşte să-l doboare pe Talion va fi avansat imediat la rangul de căpetenie; poziţie ce-i poate oferi oportunităţi de a avansa şi mai mult în sistemul ierarhic imaginat de Monolith Productions.

Căpeteniile, la rândul lor, se confruntă mai mereu între ele, fie pentru poziţii mai avansate, fie pentru rolul de bodyguard al unui warchief (un soi de funcţie supremă în armata lui Sauron), fie chiar pentru titlul de warchief. Această bătălie pentru putere poate fi atent monitorizată de jucător, decizia de a ataca un anumit orc fiind bazată pe informaţiile strânse despre respectiva ţintă (mulţi au imunităţi la diferite tipuri de atacuri, precum şi diverse slăbiciuni). Mai târziu în joc, Talion va fi capabil să “posedeze” diferiţi orci, transformarea acestora în aliaţi fiind o opţiune mult mai covenientă şi elegantă decât uciderea acestora.

Mai ales în condiţiile în care, cel puţin la început, Middle-earth: Shadow of Mordor este un joc destul de dificil. Fiecare căpetenie orcească este înconjurată de o mică armată, confruntarea directă cu 50 purtători de piele verde şi sânge negru nefiind tocmai o sarcină uşor de dus la bun sfârşit. Aşadar aşteptaţi-vă să muriţi… des. Şi să-I vedeţi pe nenorociţii ăia de orci avansând în ierarhie, parcă făcându-vă în ciudă. De aici reiese şi mare parte din farmecul jocului: sistemul Nemesis, bazat pe ideea de generare aleatorie a monştrilor, va oferi fiecărui jucator în parte o serie diferită de inamici numai buni de a fi scurtaţi de cap.

Din fericire, odată cu avansarea în nivel şi deblocarea anumitor abilităţi, eficienţa lui Talion în luptă creşte considerabil, armatele de orci devenind o simplă formalitate pentru ranger-ul tolkian. Dacă ar fi să căutam un alt defect al sistemului Nemesis acesta ar fi încăpăţanarea anumitor orci să nu moară definitiv atunci când sunt executaţi: chiar şi după ce ai învins în luptă anumite căpetenii, există o bună şansă ca acestea să se întoarcă (cu cicatrici, petice pe ochi etc.). La un anumit moment chiar te saturi de anumite feţe “prietenoase” din Mordor.

MORDOR-UL E FRUMOS TOAMNA

Aminteam mai devreme că Middle-earth: Shadow of Mordor este demn de laude din punct de vedere grafic. Într-adevăr, aventura lui Talion este foarte arătoasă, lucru lesne de observant şi din imaginile ataşate acestui review. Totuşi, dacă ar fi să caut nod în papură, parcă al doilea mediu de joc este ceva mai arătos decât primul (probabil graţie vegetaţiei mult mai prezente).

Până la urma nu prea contează: atunci când plouă în Mordor te vei plimba de plăcere doar pentru a admira shaderele extrem de bine folosite în acest joc. Mai mult, framerate-ul este foarte solid: în versiunea de PlayStation 4 pe care am avut-o în test jocul nu a sacadat niciodată, chiar şi atunci când Talion avea de înfruntat zeci de inamici simultan.

Nu trebuie uitate şi contribuţiile pe care actorii aleşi să dea voce personajelor le-au avut pentru a întregi atmosfera din Middle-earth: Shadow of Mordor. Chiar şi după ce l-am auzit în atâtea roluri reuşite (Joel din The Last of Us, Booker din BioShock Infinte, Delsin din inFamous: Second Son), Troy Baker continuă sa impresioneze, interpretarea sa vocală oferindu-i un aer “nobil” lui Talion, în timp ce Alastair Duncan şi Liam O’Brien (War din Darksiders) îi interpretează perfect pe Celebrimbor, respectiv Gollum.

Concluzionând, Middle-earth: Shadow of Mordor este o surpriză extrem de placută: lipsa de originalitate iniţială este compensată din plin de aportul adus de Nemesis System, precum şi de mecanicile de joc care funcţionează adecvat, de prezentarea grafică foarte bună şi de un voice acting cum multe alte jocuri şi-ar dori să aibă. Nu în ultimul rând, Shadow of Mordor marchează revenirea în prim plan a celor de la Monolith Productions, un studio de tradiţie, dar şi consolidează poziţia celor de la Warner Bros. drept unul dintre publisherii care se pare că ţin la calitatea produselor lansate. Ubisoft şi Electronic Arts ar trebui să ia notiţe.