După cum preconizam în review-ul jocului, Bandai Namco Entertainment a dezvăluit Little Nightmares: Secrets of the Maw, un Expansion Pass pentru jocul recent lansat de Tarsier Studios, care îi va adăuga trei capitole noi.
Secrets of the Maw prezintă povestea lui Runaway Kid, care, la fel ca Six, încearcă să scape de pe vasul de coşmar. Aventurile noului personaj principal vor purta jucătorul prin trei capitole, care prezintă zone încă neexplorate ale The Maw: The Depths, The Hideway şi o nouă locaţie secretă, oferind, pe lângă noi provocări, şi o nouă perspectivă asupra aventurilor lui Six.
În primul capitol, The Depths, planificat să apară în iulie, Runaway Kid va explora un subsol inundat, unde va trebui să scape de pericolele care se perindă în apă. The Hideway va sosi în noiembrie şi se va desfăşura în secţiunea mecanizată a vaporului, care serveşte ca reşedinţă a Nomiilor. Ultimul capitol, care va decide soarta lui Runaway Kid, va apărea în ianuarie 2018.
Cele trei capitole suplimentare pot fi precomandate sub forma de Expansion Pass sau ediţie completă (include şi jocul de bază) de pe Steam, GOG, PlayStation Network sau Xbox Live Store.
Little Nightmares este disponibil în format fizic şi digital pe PlayStation 4, Xbox One şi PC, prin intermediul Steam şi GOG.