Ne aflăm într-o perioadă în care jocurile se duc din ce în ce mai mult spre multiplayer şi servicii live. Funcţii precum cea de co-op local nu mai sunt chiar atât de cautate ca pe vremea consolei Nintendo Wii, când toată familia se putea bucura de o singură consolă conectată la un televizor. Cu toate acestea, mai sunt totuşi dezvoltatori şi titluri care insistă să o adauge şi, pe bună dreptate, co-op-ul local încă reprezintă un avantaj, o portiţă de diferenţiere faţă de marea masă. Seria Just Dance este un astfel de titlu, bineînţeles cu particularităţile sale, bune şi rele, despre care vom scrie pe scurt în următoarele rânduri.
Just Dance 2020 este un joc pentru toată familia, dar mai ales pentru cei mai tineri. Acest lucru este evident dacă iei în calcul selecţia de melodii disponibile în fiecare an. Vei găsi şi formaţii care au fost în vogă cu mulţi ani în urmă, însă accentul este pus pe pop, cu o urmă firavă de k-pop presărat din când în când printre artişti precum Selena Gomez, Billie Eilish sau Ariana Grande.
Dintre cele trei moduri în care poţi juca, noi am ales cel care foloseşte camera consolei PlayStation 4. Poţi folosi şi un telefon mobil prin intermediul aplicaţiei Just Dance Controller App sau controllere PlayStation Move, dacă se întâmplă să deţii aşa ceva. Cum însă am folosit pe post de „testeri” inclusiv copii de opt şi nouă ani, nu prea am avut încredere să le lăsăm telefoanele mobile pe mână, aşa că i-am pus în faţa camerei să „presteze” pentru noi. Nu a durat mult şi ne-am băgat şi noi. Mai jos vă spunem ce a ieşit.
Prima impresia nu a fost una foarte bună. Jocul nu are o setare generală pentru camera PlayStation şi îţi recomandă să o plasezi undeva deasupra televizorului. Ghinion. Televizorul nostru este pus pe perete şi este atât de subţire, deh, „sărăkie” mare că n-am avut bani de unul mai gros, încât pur şi simplu nu aveam cum să plasăm camera aşa cum vrea Ubisoft. Am lăsat-o undeva sub tv şi am încercat să o potrivim în aşa fel încât să încadreze toate persoanele care dansează.
„Dansează” e mult spus. Dădeam din mâini şi din picioare ca nişte urşi abia treziţi din hibernare, aşa că am lăsat copiii să se desfăşoare în locul nostru, timp în care i-am urmărit cu atenţie şi le-am pus întrebări încuietoare. Am realizat rapid că, la opt-nouă ani, cam orice întrebare e încuietoare şi lor oricum nu le pasă de anumite chestii care nouă ne săreau în ochi. Dintre ele, pentru noi două lucruri au fost evidente. Multe melodii din selecţia Just Dance Unlimited, un fel de subscripţie pe bani, dar cu acces gratuit timp de 30 de zile, porneau foarte greu. Cum PlayStation 4 era conectat la Internet şi nu oricum, ci prin fibră, am concluzionat că serviciul lor nu este unul chiar de nota 10. Din punctul de vedere al conţinutului am apreciat faptul că putem dansa pe melodii din jocurile mai vechi, însă degeaba găseşti o melodie care îţi place, dacă nu porneşte. Mă rog, după multiple încercări o „ia”, dar este frustrant, mai ales pentru un copil care nu are răbdare. Cine e părinte ştie ce spunem.
A doua problemă a fost camera sau, mai bine spus, modul în care camera detectează persoanele. De multe ori se întâmplă să dubleze o persoană, chiar şi atunci când dansezi singur, crezând că s-a mai alăturat cineva jocului. Chiar dacă aria de acoperire este destul de largă şi noi i-am oferit destul de mult spaţiu, fiind atenţi să nu ne detecteze, copilul a rămas puţin interzis când pe ecran, în loc de un jucător, au apărut doi. Oarecum similar, când sunt doi jucători, uneori detectează trei. Şi nu, nu dansau elefanţi, ci două fetiţe svelte.
Dacă prima problemă nu era chiar atât de importantă pentru „testerii” tineri recrutaţi, cea de-a doua a fost. Au râs prima oară, însă apoi s-au arătat nemulţumite. Cum însă problema nu a apărut chiar de fiecare dată şi cum selecţia de melodii era foarte mare datorită Just Dance Unlimited, au continuat.
La un moment dat, după ce noi observasem că melodiile din Just Dance Unlimited puteau fi accesate gratuit doar 30 zile – probabil asta înseamnă nelimitat în viziunea Ubisoft – ne-am întrebat ce se întâmplă după expirarea acestui termen. Una dintre fetiţe a răspuns sec şi clar: „Nimic, pur şi simplu nu mai ai acces”. Aşa că am căutat să vedem cât costă şi am aflat că, pentru o lună, suma nu este chiar atât de mare. Poţi astfel da o petrecere pentru copii fără nicio problema, cu doar 13 lei pentru 24 de ore sau 18 lei pe lună. Asta dacă nu îţi ajung cele 42 de melodii incluse în pachet.
Jocul mai oferă destule funcţii pentru cei pasionaţi de dans, precum înregistrare automată, posibilitatea să-ţi faci propriul playlist şi să-ţi personalizezi avatarul. Copiii le-au ignorat complet. Nu vă mai chinuiţi deci să adăugaţi funcţii extra. Cel mai importat tot conţinutul rămâne, astfel încât o selecţie cât mai adecvată pentru ei va fi motivul principal pentru care vor porni jocul. De fapt, singurul, iar la acest capitol ne-au reproşat că este prea puţin k-pop prezent. Deh, vârsta.
Până la urmă, în ciuda unei experienţe doar parţial pozitive, copiii s-au distrat şi asta este cel mai important aspect. Noi am transpirat mai puţin, în mare parte şi datorită faptului că eram ca nişte urşi polari la circ, cu un public care se tăvălea pe jos de râs la fiecare mişcare. În concluzie, vă putem recomanda Just Dance 2020, cu menţiunea că trebuie să aveţi răbdare, atât cu jocul, cât şi cu cei mici.