Jocurile pe care le vei juca în perioada izolării. Principalele lansări din următoarele 3 luni

Autor: Cosmin Aionita | 23.03.2020
Jocurile pe care le vei juca în perioada izolării. Principalele lansări din următoarele 3 luni

Trăim vremuri delicate, întreaga noastră existenţă fiind ameninţată de pandemia globală de coronavirus. Având în vedere proaspăt impusele recomandări de a nu ieşi din case şi interdicţia de a face acest lucru pe timp de noapte, izolarea poate deveni mult mai suportabilă cu ajutorul unor forme de divertisment de calitate.

Astfel, aflându-ne în imposibilitatea de a ne deplasa unde am dori şi de a socializa cu prietenii, jocurile video devin o alternativă de a petrece timpul într-un mod plăcut, determinându-ne să ne mai abatem gândul de la problemele serioase cu care ne confruntăm în prezent.

Şi, din fericire, spre deosebire de alte domenii de activitate, industria jocurilor video nu suferă încă foarte mult din cauza pandemiei de COVID-19. În ciuda recomandărilor şi interdicţiilor de a părăsi casele, accesul la jocuri video a devenit mai facil ca niciodată, distribuţia digitală prin Internet anulând nevoia de a merge personal până la un magazin specializat pentru a achiziţiona exemplare fizice ale titlurilor preferate.

Aşadar, iată cu ce jocuri video noi ne vom putea umple timpul în aceste luni de primăvară, precum şi la începutul verii acestui an, în speranţa că, până atunci, vom fi depăşit cu succes şi această ameninţare.


Animal Crossing: New Horizons
(Nintendo Switch)

Dată de lansare: disponibil acum

Ca prim joc pentru Switch al unei serii deosebit de apreciate, Animal Crossing: New Horizons va atrage atât veteranii, cât şi nou-veniţii printr-o premisă deosebit de simplă, la prima vedere. Este vorba despre modelarea unei întregi insule după preferinţe, trecând de la amenajarea propriei case la alterarea reliefului şi construcţia tuturor clădirilor necesare pentru a atrage noi locatari. Noul Animal Crossing este un joc cu un farmec aparte, ce necesită însă răbdare, progresul realizându-se în timp real, pe baza scurgerii timpului din realitate.

/p>


DOOM Eternal
(PC/Xbox One/PlayStation 4)

Dată de lansare: disponibil acum

Seria DOOM nu mai are nevoie de nicio introducere, iar proaspăt lansatul DOOM Eternal are dificila sarcină de a construi pe fundaţia precedentului titlu DOOM din 2016. Demonii sunt mai mulţi şi mai ostili, decorurile mult mai variate, iar acţiunea furibundă este condimentată cu diferite porţiuni de platforming. Recomandat fanilor înrăiţi ai first person shooterelor aflaţi în căutarea unei adevărate provocări.


Half-Life: Alyx
(PC VR)

Dată de lansare: 23 martie 2020

După o pauză mult prea lungă, iată că Valve a hotărât în sfârşit să se întoarcă la seria Half-Life, de această dată sub forma unui joc dezvoltat în exclusivitate pentru realitatea virtuală. Gameplay-ul promite să includă interacţiuni semnificative cu mediul înconjurător, puzzle-uri, explorare şi, bineînţeles, lupte intense. Jucătorii vor intra în pielea eroinei Alyx Vance, care, împreună cu tatăl său – dr. Eli Vance – luptă în continuare împotriva ameninţării venite dinspre rasa extraterestră Combine. Atenţie însă, pentru a juca Half-Life: Alyx, aveţi nevoie de un headset VR pentru PC: Valve Index, soluţiile din gama HTC Vive, familia Oculus Rift, precum şi dispozitivele compatibile cu standardul Windows Mixed Reality.


Resident Evil 3 Remake
(PlayStation 4/Xbox One/PC)

Dată de lansare: 3 aprilie 2020

După succesul înregistrat de remake-ul jocului Resident Evil 2, cel de-al treilea titlu al seriei Resident Evil va beneficia de acelaşi tratament de modernizare. Astfel, jucătorii vor avea din nou posibilitatea de a intra în pielea eroinei Jill Valentine, în încercarea de a scăpa dintr-un oraş afectat de o armă biologică, în timp ce o creatură mutantă numită Nemesis o urmăreşte la fiecare pas. Pe lângă grafica actualizată şi noile elemente de gameplay, remake-ul Resident Evil 3 va include şi Resident Evil Resistance, un mod de joc multiplayer asimetric 4vs1. Cei care doresc să încerce jocul înainte de a-l cumpara o pot face prin intermediul demo-ului, disponibil acum în mod gratuit pe toate cele trei platforme.


Final Fantasy 7 Remake
(PlayStation 4)

Dată de lansare: 10 aprilie 2020

Începutul lunii aprilie se va afla sub semnul remake-urilor unor titluri clasice, Final Fantasy VII Remake fiind unul dintre cele mai aşteptate jocuri ale anului, în special graţie nostalgiei cu care majoritatea dintre noi privesc titlul original lansat în anii ’90. Remake-ul beneficiază de un aspect grafic complet refăcut cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 4, de o schemă de control nouă, de noi elemente de gameplay, de întorsături ale poveştii, titlul programat pentru luna aprilie reprezentând doar un prim capitol din saga Final Fantasy VII.


Predator: Hunting Grounds
(PlayStation 4/PC)

Dată de lansare: 24 aprilie 2020

Pentru cei care preferă confruntările multiplayer, Predator: Hunting Grounds se anunţă a fi o propunere interesantă din partea celor de la Sony şi a studioului Illfonic (autorii jocului Friday the 13th). Astfel, o echipă constând în cinci jucători va trebui să lupte împotriva unui al şaselea participant la joc, ce-l va întruchipa pe periculosul vânător extraterestru. Predator: Hunting Grounds promite un arsenal bogat, mai multe tipuri de predatori şi soldaţi, dar şi posibilitatea (inedită pentru un titlu publicat de Sony) de a fi jucat şi pe PC.


Gears Tactics
(PC)

Dată de lansare: 28 aprilie 2020

Gears Tactics reprezintă un efort din două puncte de vedere pentru cei de la Microsoft: pe de-o parte, încearcă să adapteze seria Gears of War şi altui gen în afară de shootere, Tactics promiţând o formulă asemănătoare cu titlurile de strategie din seria X-COM; pe de altă parte, Gears Tactics este o dovadă în plus că diviziei Xbox îi pasă şi de jocurile dezvoltate doar pentru PC, acesta urmând să fie disponibil atât prin intermediul Windows Store, cât şi ca parte a abonamentului Xbox Game Pass, precum şi pe Steam.


Trackmania
(PC)

Dată de lansare: 5 mai 2020

Avem din nou de-a face cu un remake modern, de această dată a foarte popularului Trackmania Nations. Pe lângă noua grafica, acest remake promite să menţină simplitatea formulei curselor din jocul original, urmând să fie aduse însă îmbunătăţiri pentru a fluidiza gameplay-ul. Nu vor lipsi nici editorul de trasee, cu elemente noi de constructie, şi nici viitoarele competiţii oficiale şi event-uri zilnice.


Iron Man VR
(PlayStation 4 + PlayStation VR)

Dată de lansare: 15 mai 2020

În timp ce pasionaţii de VR de pe PC se bucură de noul Half-Life: Alyx, posesorii de headset-uri PlayStation VR se pregătesc, la rândul lor, de o aventură cu super eroi în realitatea virtuală. Încurajaţi de succesul înregistrat de Marvel’s Spider-Man, cei de la Sony, alături de studioul Camouflaj, încearcă să repete figura frumoasă, de această dată din perspectiva genialului Tony Stark.


Wasteland 3
(PlayStation 4/Xbox One/PC)

Dată de lansare: 19 mai 2020

Fanii RPG-urilor de modă veche ar trebui să aibă acest joc în vizor. Realizat de echipa de la inXile Entertainment, acum parte a Xbox Game Studios, Wasteland 3 promite să îmbine mecanicile de RPG cu gestionarea unui întreg grup de eroi şi cu luptele pe ture privite dintr-o perspectivă isometică. Campania principală va putea fi jucată şi în mod cooperativ alături de un prieten, iar deciziile luate pe parcursul poveştii îi vor putea afecta deznodământul.


Maneater
(PlayStation 4/Xbox One/PC)

Dată de lansare: 22 mai 2020

Ce-aţi zice dacă în loc de obişnuiţii eroi, un joc video v-ar permite să controlaţi un rechin ucigaş? Să străbateţi o lume de joc deschisă în care trebuie să vă apăraţi teritoriul de diferite ameninţări, precum oamenii băgăcioşi? Şi, la nevoie, chiar să-i devoraţi fără milă. Acest joc este Maneater şi va sosi pe PC-uri şi console spre sfârşitul acestei primăveri.


Fast & Furious Crossroads
(PlayStation 4/Xbox One/PC)

Perioada de lansare: mai 2020

În ciuda asigurărilor pe care vi le-am oferit la începutul acestui articol, conform cărora lansările de jocuri nu prea vor fi afectate de pandemia de coronavirus, publisherii bazându-se pe vânzările digitale, viitorul joc Fast & Furious Crossroads s-ar putea să fie totuşi amânat. Şi asta pentru că avem parte de un titlu ce-şi împarte personajele şi o porţiune importantă a poveştii cu viitorul film al seriei Fast & Furious, a cărui lansare a fost reprogramată pentru primăvara anului viitor. Şi nu ştim cât sens are avea jocul în lipsa filmului cu Vin Diesel.


The Last of Us Part II
(PlayStation 4)

Dată de lansare: 29 mai 2020

The Last of Us Part II promite să fie pentru generaţia PlayStation 4 ceea ce primul joc al seriei a reprezentat pentru PlayStation 3, iar actorii Troy Baker (Joel) şi Ashley Johnson (Ellie) îşi vor relua rolurile legendare. De această dată însă, Ellie va fi personajul principal, eroina urmând să fie un pic mai în vârstă (19 ani) în The Last of Us Part II. Concentrati pe o experienţă 100% single player, producătorii numesc campania din The Last of Us Part II drept cea mai lungă din întreaga istorie a studioului Naughty Dog.


Command & Conquer Remastered Collection
(PC)

Dată de lansare: 5 iunie 2020

După ce au închis studioul responsabil pentru saga Command & Conquer (Westwood Studios), cei de la Electronic Arts încearcă să-şi repare greşelile trecutului cu pachetul Command & Conquer Remastered Collection, ce reuneşte versiunile remasterizate ale primelor două jocuri din serie: Command & Conquer: Tiberian Dawn şi Command & Conquer: Red Alert, alături de toate expansion pack-urile lor. Realizat de foşti membri ai Westwood Studios, în colaborare cu experţi în restaurarea jocurilor vechi, Command & Conquer Remastered Collection promite grafică refăcută pentru rezoluţia 4K, muzica remasterizată, multiplayer modernizat şi secvenţe cinematice îmbunătăţite cu ajutorul rutinelor de reconstrucţie bazate pe AI.


Ghost of Tsushima
(PlayStation 4)

Dată de lansare: 26 iunie 2020

Ghost of Tsushima este cel mai recent proiect al studioului Sucker Punch, responsabil şi pentru titlurile seriilor inFamous şi Sly Cooper. Vom avea de-a face cu un joc open world a cărui acţiune urmează să se desfăşoare în Japonia feudală în 1274, în timpul invaziei mongole a insulei Tsushima. Astfel, jucătorii vor avea ocazia de a intra în pielea lui Jin Sakai, un samurai ce va lupta împotriva invadatorilor mongoli, producătorii promiţând, pe lângă prezentarea vizuală de excepţie, un sistem de luptă realist, bazat pe armele acelor vremuri.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News