Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a III-a)

Autor: Cosmin Aionita | 26.12.2018
Jocurile anului 2018 - recomandările Go4games (partea a III-a)

În prima parte a listei noastre dedicate celor mai bune jocuri din 2018 ne-am oprit asupra celor mai reuşite RPG-uri, jocuri cu maşini şi titluri de strategie, în timp ce a doua parte a fost rezervată shooterelor, jocurilor de acţiune şi aventurilor. Ziua de astăzi este dedicată simulatoarelor sportive, jocurilor horror, precum şi celor open world.

De mai mulţi ani, în ceea ce priveşte jocurile cu şi despre sport, avem parte de o bătălie în doi, în care concurenţii şi-au împărţit, pe rând, locurile fruntaşe, iar situaţia nu s-a schimbat nici în 2018. În materie de titluri horror, am avut parte de o oferta mult mai sărăcăcioasă decât în anii precedenţi, vestea buna fiind însă includerea, în premieră, a unui titlu realizat in România printre recomandările noastre.

Titlurile open world, în schimb, au fost numeroase şi de un nivel calitativ ridicat. Astfel, am preferat să ne oprim asupra acelora care într-adevăr pun accentul pe lumea deschisă de joc şi mecanicile aferente. Nu în ultimul rând, salutăm revenirea seriei Assassin’s Creed printre opţiunile viabile din 2018, după o perioadă nu atât de reuşită.


SPORT

FIFA 19
(EA Sports/Electronic Arts)
PS4/Xbox One/PC

Anul acesta a venit vremea ca un titlu al seriei FIFA să se afle din nou în fruntea acestui clasament. Iar locul, spunem noi, este cât se poate de meritat: FIFA 19 reuneşte într-un singur pachet cele mai reuşite elemente ale ediţiilor din anii trecuţi, un gameplay îmbunătăţit, continuarea story mode-ului The Journey, noi moduri de joc inedite, retuşuri grafice, precum şi, cel mai important, licenţele complete pentru cele mai importante competiţii europene: UEFA Champions League şi Europa League. Încă nu avem echipe româneşti, însă, cel mai probabil, şi acestea vor sosi cât de curând.

PRO EVOLUTION SOCCER 2019
(Konami)
PS4/Xbox One/PC

Precum FCSB, echipa românească care se regăseşte licenţiată în acest joc, Pro Evolution Soccer 2019 trebuie să se mulţumească, în acest an, doar cu locul secund în clasament. Gameplay-ul din PES 2019 rămâne la fel de realist, însă lipsa de licenţe oficiale se simte parcă mai mult ca oricând, atât în ceea ce priveşte echipele, cât şi competiţiile. Poate anul viitor.

Menţiuni: NBA 2K19


HORROR

CALL OF CTHULHU
(Cyanide/Focus Home Interactive)
PS4/Xbox One/PC

Chiar dacă 2018 nu a fost deosebit de darnic în privinţa jocurilor horror de calitate, fanii înrăiţi ai scrierilor lui H.P. Lovecraft s-au putut delecta cu adaptarea oficială Call of Cthulhu, realizată de studioul parizian Cyanide. Intrând în pielea detectivului Edward Pierce, jucătorii trebuie să rezolve un caz misterios pe Darkwater Island, povestea jocului reunind referinţe către numeroase dintre nuvelele lui Lovecraft. Formula horror din Call of Cthulhu este completată de mecanici caracteristice titlurilor de aventură sau RPG-urilor.

GRAY DAWN
(Interactive Stone)
PC

Deşi conţine elemente horror, Gray Dawn poate fi caracterizat mai bine drept un thriller psihologic în care referinţele la folclorul din România şi religia creştin-ortodoxă joacă roluri deosebit de importante. Iar aceste elemente sunt reproduse foarte fidel, având în vedere că Gray Dawn este creaţia micuţului studio independent românesc Interactive Stone. Povestea preotului acuzat că şi-ar fi ucis unul dintre băieţii de altar ne-a cucerit, Gray Dawn meritându-şi pe deplin locul în lista noastră de recomandări, mai ales în condiţiile în care, în această perioadă, îl puteţi achiziţiona de pe Steam la un preţ ridicol de mic.

Menţiuni: N/A


OPEN WORLD

RED DEAD REDEMPTION 2
(Rockstar Games)
PlayStation 4/Xbox One

Pe lângă faptul că arată superb, lumea deschisă de joc din Red Dead Redemption 2 a reuşit să ne cucerească prin multitudinea de activităţi în care îl putem implica pe Arthur Morgan, protagonistul jocului. Vânătorile legendare, pescuitul, jafurile de trenuri şi diligenţe, precum şi tona de misiuni principale şi secundare, cu obiective care mai de care mai variate, ne-au convins încă o dată ca Rockstar Games rămân liderul de necontestat al acestui gen. În plus, poţi aborda aceste activităţi fără impunerea unor limitări artificiale.

ASSASSIN’S CREED ODYSSEY
(Ubisoft)
PS4/Xbox One/PC

Assassin’s Creed Odyssey a reprezentat, fără urmă de îndoială, o îmbunătăţire vizibilă faţă de Origins-ul de anul trecut, noua creaţie a celor de la Ubisoft oferind unul dintre cele mai întinse medii de joc dintr-un astfel de titlu, atât pe uscat, cât şi la cârma propriei corăbii prin Marea Egee. Mai important, Odyssey a început să ofere din nou misiuni şi activităţi distractive, chiar dacă Ubisoft insistă, în continuare, cu sistemul lor de cvasi-RPG, care nu face altceva decât să îngreuneze progresul printr-un joc reuşit, de altfel.

Menţiuni: MARVEL’S SPIDER-MAN


Vă aşteptăm în continuare pe Go4games, în zilele ce urmează, pentru continuarea listei noastre de recomandări. În cazul în care aţi ratat primele două părţi dedicate jocurilor anului 2018, le puteţi consulta aici: prima parte, a doua parte.

Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea I): RPG, Racing, Strategie
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a II-a): Shooter, Action, Adventure
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a III-a): Sport, Horror, Open World
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a IV-a): Fighting, Platformer, Multiplayer
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a V-a): Grafică, Poveste, Premiul de excelenţă, Dezamăgirea anului

Urmărește Go4Games.ro pe Google News