Jocurile anului 2017 – recomăndarile Go4games (partea a III-a)

Autor: Cosmin Aionita | 27.12.2017
Jocurile anului 2017 - recomăndarile Go4games (partea a III-a)

În prima parte a listei noastre dedicate celor mai bune jocuri din 2017 am aruncat o privire către cele mai bune RPG-uri, jocuri cu maşini şi titluri de strategie, în timp ce a doua parte a fost rezervată shooterelor, jocurilor de acţiune şi aventurilor. Pe lângă simulatoarele sportive, în episodul de azi vor debuta două categorii noi: jocurile horror şi cele open world.

Dacă în ceea ce priveşte titlurile cu tematică sportivă lucrurile nu s-au schimbat drastic, am fost încântaţi că, în 2017, am primit suficiente titluri de calitate horror pentru a ne permite introducerea acestei noi categorii în cadrul recomandărilor noastre.

Într-o manieră similară, jocurile open world şi-au primit propriul moment în lumina reflectoarelor. Mai mult, ambele titluri recomandate pot fi oferite drept exemple pentru producătorii parcă blocaţi în aceeaşi formulă mai mult sau mai puţin monotonă, pe care o repetă, cu mici variaţii, în aproape fiecare joc lansat (vezi Ubisoft).


SPORT

PRO EVOLUTION SOCCER 2018
(Konami)
PS4/Xbox One/PS3/Xbox 360/PC

Situaţia este destul de simplă în cadrul aceastei categorii: am preferat realismul şi gameplay-ul evident îmbunătăţit al ediţiei din acest a seriei Pro Evolution Soccer în dauna licenţelor din tabăra concurenţei. În plus, echipamentul şi numele echipei preferate pot fi rezolvate rapid graţie fişierelor realizate de comunitate. De asemenea, pentru fanii fotbalului autohton, PES 2018 este singurul joc în care regăsiţi vicecampioana României, FCSB (ex-Steaua Bucureşti), cu lotul la zi şi echipamentele reale, dar şi cu vechea siglă pierdută în instanţă în 2014.

FIFA 18
(EA Sports/Electronic Arts)
PS4/Xbox One/PS3/Xbox 360/PC

Medalia de argint primită anul acesta (faţă de aurul din 2016) ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru EA Sports: dacă la capitolele licenţe şi finisare grafică FIFA rămâne campion, gameplay-ul propriu-zis suferă mai mai mult decât în ultimii ani, lăsând impresia de rigiditate şi simplificare faţă de oferta concurenţei. Totuşi, în continuare ne place să-l întruchipăm pe Alex Hunter pe parcursul carierei sale din The Journey, iar mania pentru cartonaşele din FUT nu va dispărea prea curând.

Menţiuni: NBA 2K18, FOOTBALL MANAGER 2018


HORROR

RESIDENT EVIL 7: BIOHAZARD
(Capcom)
PS4/Xbox One/PC

Anul 2017 a debutat cum nu se poate mai bine, seria Resident Evil întorcându-se la originile sale horror. Perspectiva first person a fost implementată excelent, amplificând sentimentul de groază, dar şi permiţându-le celor de la Capcom să adapteze întreaga experienţă de joc şi pentru VR. În plus, Resident Evil 7 tocmai a primit un pachet DLC gratuit, în care avem din nou ocazia să-l întruchipăm pe Chris Redfield, un favorit al fanilor seriei.


THE EVIL WITHIN 2
(Tango Gameworks/Bethesda)
PS4/Xbox One/PC

The Evil Within 2 întregeşte portofoliul de jocuri single player excelente oferite de Bethesda în cursul lui 2017. Chiar dacă nu se remarcă prin originalitate, noua aventură a lui Sebastian Castellanos utilizează corect mai toate stereotipurile genului, oferind un gameplay echilibrat, ce poate pune unele probleme chiar şi veteranilor, precum şi îmbunătăţiri evidente la capitolele grafică şi optimizare faţă de primul titlu al seriei.

Menţiuni: OUTLAST 2


OPEN WORLD

HORIZON ZERO DAWN
(Guerrilla Games/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4

La fel ca în cazul jocurilor de curse, a fost foarte greu să departajăm cele două titluri care au dominat această categorie. Într-un final, am preferat abordarea mai matură din Horizon Zero Dawn, care, pe lângă povestea mult mai prezentă, s-a remarcat şi graţie sistemului de luptă neaşteptat de complex, a faunei robotizate dar şi datorită prezentării grafice de excepţie, ce poate fi considerată un nou etalon pentru acest tip de jocuri.

THE LEGEND OF ZELDA: BREATH OF THE WILD
(Nintendo)
Nintendo WiiU/Switch

Pe de altă parte, The Legend Of Zelda: Breath Of The Wild este campion atunci când vine vorba de opţiunile de gameplay oferite de mediul deschis în care are loc acţiunea. Abilităţile speciale şi armele lui Link, combinate cu legile fizicii pot duce la unele situaţii pe care nici nu le credeam posibile într-un joc video. Păcat că Nintendo nu acordă acelaşi gen de atenţie şi altor componente vitale, cum ar fi povestea sau modul în care aceasta este expusă…

Menţiuni: ASSASSIN’S CREED ORIGINS, MIDDLE-EARTH: SHADOW OF WAR


Vă aşteptăm în continuare pe Go4games până la sfârşitul anului pentru următoarele părţi ale listei noastre de recomandări. În cazul în care aţi ratat primele două părţi ale listei dedicate jocurilor anului 2017, le puteţi consulta aici: prima parte, a doua parte. De asemenea, nu uitaţi să ne împărtăsiţi şi opiniile voastre despre ce titluri din 2017 ar merita să se afle printre aceste recomandări.

Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea I): RPG, Racing, Strategie
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a II-a): Shooter, Action, Adventure
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a III-a): Sport, Horror, Open World
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a IV-a): Fighting, Platformer, Multiplayer
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a V-a): Grafică, Poveste, Premiul de excelenţă, Dezamăgirea anului

Urmărește Go4Games.ro pe Google News