Chiar dacă Techland lucrează din greu la Dying Light 2, iată că studioul polonez are destul timp să se ocupe şi de primul joc din serie, ce este pe cale să primească un nou pachet DLC consistent.
Este vorba despre DLC-ul Hellraid, o experienţă “fresh” pentru jucătorii de Dying Light, după cum o descriu producătorii. Povestea acestuia va începe atunci când supravieţuitorii din Harran găsesc, în subsolul turnului în care îşi duc existenţa, un cabinet arcade special. Neamintindu-şi să-l fi întâlnit până atunci, supravieţuitorii mută cabinetul la nivelurile superioare ale turnului, fără a conştientiza natura malefică a acestuia.
O explicaţie pentru care primul Dying Light urmează să primească acest episod suplimentar, deşi echipa producătoare se concentreaza pe al doilea joc al seriei, ar fi că DLC-ul Hellraid se bazează pe jocul action RPG cu acelaşi nume, pe care Techland l-a anunţat acum câţiva ani şi pe care, mai apoi, a decis să-l abandoneze. Astfel, jucătorii vor avea ocazia de a explora o nouă hartă, realizată în stil medieval, “bântuită” de noi tipuri de monştri, ce vor putea fi doborâţi cu ajutorul unei selecţii de arme noi.
DLC-ul Hellraid pentru Dying Light va putea fi abordat atât single player, cât şi în mod cooperativ, alături de prieteni, şi urmează să fie lansat în vara lui 2020 pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Primul Dying Light este deja disponibil pe toate aceste platforme.
Programat iniţial pentru primăvara acestui an, Dying Light 2 a fost amânat pe termen nedeterminat, jocul neavând, în acest moment, o perioadă de lansare stabilită.