Hitman – încă un trailer înainte de apariţia Intro Pack-ului

Autor: Cosmin Aionita | 04.03.2016
Hitman - încă un trailer înainte de apariţia Intro Pack-ului

Square Enix şi IO Interactive au oferit un trailer final înainte de lansarea primei părţi din noul joc Hitman, programată pentru săptămâna viitoare. Trailer-ul este realizat cu ajutorul secvenţelor din prologul jocului, precum şi din primul capitol, a cărui acţiune se va desfăşura în Paris.

Hitman Intro Pack va fi lansat pe 11 martie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Pe lângă prolog, Hitman Intro Pack va include şi prima locaţie – Paris, la un preţ echivalent cu 12,99€. Apoi, lunar vor apărea episoade noi (aprilie – Italia, mai – Maroc, vor urma Tailanda, Statele Unite şi Japonia, precum şi update-uri de conţinut, event-uri săptămânale etc.). Fiecare dintre aceste episoade noi va avea un preţ echivalent cu 10$.

Alternativ, jucătorii vor putea opta pentru „experienţa completă” Hitman, în schimbul a 49,99€, aceasta garantând accesul la tot conţinutul ce va fi lansat pe parcursul acestui an. De asemenea, odată cu finalizarea „sezonului”, Hitman va fi disponibil şi în versiune retail, pe disc.

Nu uitati, in acest weekend, toţi abonaţii PlayStation Plus vor avea acces la beta-ul Hitman pe PlayStation 4, fără să fie nevoiţi să plaseze o precomandă pentru joc.

Hitman

Urmărește Go4Games.ro pe Google News