IO Interactive au o veste mai puţin plăcută pentru fanii seriei Hitman: cel mai nou joc al seriei, denumit simplu Hitman, va mai întârzia, lansarea urmând să fie amânată până în primăvara anului viitor.
Jocul se doreşte a fi o întoarcere la originile seriei, obiectivul principal al echipei producătoare fiind realizarea unor niveluri vaste şi extrem de complexe, capabile să ofere jucătorilor un număr aproape nelimitat de modalităţi în care să poată fi abordate. Tocmai acesta este şi motivul amânării, cei de la IO Interactive explicând că nivelurile din noul Hitman vor fi mult mai întinse decât ce au realizat în trecut. Demonstraţia o găsiţi în imaginea de mai jos, unde cel mai intins nivel din Hitman: Absolution este comparat cu misiunea Showstopper din noul joc.
De asemenea, graţiei timpului suplimentar de dezvoltare, producătorii promit că pachetul de bază al noului joc Hitman va oferi mai mult conţinut decât era planificat iniţial. În primă fază, noul Hitman va cuprinde o serie iniţială de misiuni, care vor dezvălui doar o parte din poveste, urmând ca, pe parcursul viitoarelor luni, IO Interactive să lanseze şi restul jocului sub forma de download-uri suplimentare. Acestea vor fi, evident, gratuite pentru cei care aleg să achiziţioneze jocul.
După amânare, Hitman este aşteptat în luna martie a anului 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.