Studioul Ninja Theory a confirmat, prin intermediul contului oficial de Twitter al companiei, că procesul de dezvoltare a jocului Hellblade: Senua’s Sacrifice a fost finalizat cu succes, jocul fiind pregătit pentru a intra în sistemele de distribuţie digitală începând cu a doua săptămână a lunii august. Cu această ocazie, cei de la Ninja Theory au lansat un trailer nou pentru joc, alături de noi imagini din Hellblade, toate fiind disponibile mai jos.
We are proud to announce that #Hellblade development is complete! The game is finished & being prepared on stores for launch on August 8th! pic.twitter.com/pfzoPlyVab
— NinjaTheory (@NinjaTheory) July 27, 2017
Este pentru prima dată în ultimii ani când Ninja Theory alege să lucreze fără ajutorul unui publisher important, Hellblade: Senua’s Sacrifice fiind realizat exclusiv cu resursele interne ale studioului britanic. Deşi cei de la Ninja Theory promit o experienţă vizuală şi de gameplay la nivelul titlurilor AAA actuale, recunosc că Hellblade: Senua’s Sacrifice va oferi o durată de joc înjumătăţită faţă de un astfel de titlu cu pretenţii.
Tocmai din acest motiv Hellblade: Senua’s Sacrifice poate fi precomandat pentru un preţ de numai 29,99€ / 135 lei prin intermediul PlayStation Store (pentru PS4) şi prin Steam sau GOG (în cazul versiunii pentru PC). Cei care aleg să precomande versiunea pentru PlayStation 4 vor primi o temă dinamică pentru interfaţa consolei, în timp ce un preorder pentru ediţia de PC va fi însoţit de mini-banda desenată Hellblade: Senua’s Song, realizată în parteneriat cu Valiant Entertainment.
Hellblade: Senua’s Sacrifice va fi disponibil începând cu 8 august 2017, în format digital, pentru PlayStation 4 şi PC (Steam şi GOG).