Sony Interactive Entertainment şi Santa Monica Studio au publicat un nou trailer pentru God of War, punând de această dată accentul pe elementele de RPG ale jocului şi modul în care acestea se vor adapta stilului de joc al fiecărui utilizator. De asemenea, în galeria ataşată puteţi admira şi cele mai noi imagini din noul God of War.
În God of War, avem de-a face cu o faţă nouă a eroului Kratos: nemilosul spartan s-a schimbat, a îmbătrânit, are un copil şi este capabil să-şi stăpânească furia care l-a caracterizat în restul de jocuri ale seriei. Acţiunea are loc într-o lume dominată de elementele mitologiei nordice, în care principalul obiectiv al lui Kratos nu mai este răzbunarea cu orice preţ, ci protejarea şi dezvoltarea propriului fiu Atreus. Totuşi, avem parte în continuare de luptele spectaculoase şi execuţiile sângeroase caracteristice seriei.
De asemenea, a fost abandonată formula camerelor fixe din precedentele jocuri ale seriei în favoarea unei perspective third person over the shoulder, făcându-şi apariţia şi elemente caracteristice jocurilor RPG (precum sistemul de experienţă).
God of War va fi lansat pe 20 aprilie 2018, în exclusivitate pentru PlayStation 4. Puteţi citi review-ul nostru pentru noul God of War aici.