Vă mai aduceţi aminte de anunţul iniţial referitor la Get Even? Jocul polonezilor de la Farm 51 se laudă cu o sumedenie de inovaţii, pornind de la mediul de joc recreat cu ajutorul scanării unor locaţii reale, premisa narativă originală (bazată pe retrăirea unor amintiri care pot sau nu să aparţină eroului principal) sau un arsenal original, conceput în jurul posibilităţilor oferite de tehnologia modernă?
Şi totuşi, cu mai puţin de o lună rămasă până la apariţia pe piaţă a lui Get Even, câte dintre aceste promisiuni au reuşit să fie transformate în realitate? Go4games a avut ocazia să încerce o versiune preliminară a jocului şi, în exclusivitate pentru România, vă prezentăm câteva impresii după primele ore alături de titlul celor de la Farm 51.
În primul rând, chiar dacă primul contact cu jocul ar putea lăsă această impresie, Get Even nu este tocmai un shooter convenţional. Am putea spune că Get Even nici măcar nu este un shooter, ci mai degrabă un melanj de genuri, acţiunea fiind privită din clasica perspectivă first person. Sigur, există şi secvenţe de shooting, însă nu acest aspect pare să primeze în creaţia studioului polonez.
Înţelegi foarte repede că Get Even este construit în jurul poveştii, în prim plan aflându-se Cole Black, un personaj misterios, forţat să retrăiască fragmente din propriile amintiri, în încercarea de a-şi recupera memoria. Sau cel puţin aşa crezi iniţial. După o scurtă secvenţă în care tot ce ştii este că trebuie să salvezi o fată ţinută ostatică, intriga ia o turnură neaşteptată, aruncându-l pe Black în mijlocul unui azil de nebuni părăsit, unde este nevoit să exploreze şi să rezolve puzzle-uri pentru a progresa.
Astfel, după cum menţionam mai devreme, primele ore alături de Get Even lasă impresia unei combinaţii de genuri, în care partea narativă şi explorarea ies cel mai mult în evidenţă. Pentru o reproducere cât mai autentică a propriilor amintiri, Black este nevoit să caute multe indicii, unele prezentate sub forme uşor accesibile, precum documente sau extrase din diferite publicaţii, iar altele ceva mai bine camuflate, ce pot fi descoperite doar cu ajutorul smartphone-ului din dotare. Tot cu ajutorul telefonului se pot accesa o serie de funcţii suplimentare, precum lanterna UV, modul de vizualizare termală sau harta mediului înconjurător, pe care sunt afişate şi poziţiile inamicilor. Acestea vor ajuta foarte mult în ceea ce priveşte rezolvarea anumitor puzzle-uri, precum urmărirea unor circuite prin pereţii azilului, pentru a reporni instalaţia electrică de la sursă, sau în cadrul secvenţele de furişare (da, Get Even are chiar si o componentă stealth!).
Alternativ, poţi recurge la armele de foc, însă jocul te avertizează în permanenţă să nu o faci. Deşi nu am simţit vreo consecinţă în acest sens în primele ore de gameplay, producătorii promit că deciziile de acest gen vor afecta în mod semnificativ desfăşurarea ulterioară a poveştii. Dacă tot am adus vorba de arme, de departe cel mai original concept din Get Even este CornerGun-ul, ce poate fi cuplat cu smartphone-ul pentru a permite focul asupra ţintelor aflate după colţ sau peste cover, fără a te expune. Mai mult, CornerGun-ul oferă şi un suport pentru a folosi arma şi telefonul mobil în acelasi timp. În rest, trebuie să alternezi între ele, într-o manieră oarecum stângace care aduce aminte de DOOM 3 şi comutarea sa interminabilă între arme şi lanternă.
Din păcate, în timpul limitat pe care l-am avut alături de Get Even nu am reuşit să progresăm foarte mult în ceea ce priveşte clarificarea situaţiei mentale a protagonistului Cole Black, firul narativ fiind în continuare destul de confuz la sfârşitul perioadei noastre de preview. Iar gameplay-ul, deşi variat, nu putem spune că a ieşit în evidenţă la vreun capitol. S-ar putea ca această abordare să ridice unele probleme în rândurile jucătorilor mai puţin răbdători, momeala dezvăluirii punctelor critice ale poveştii nefiind suficientă pentru a convinge această categorie de public.
În schimb, la nivel vizual, Get Even se prezintă mulţumitor, chiar dacă nici pe departe atât de impresionant precum era promis iniţial. Tehnologia de scanare a unor medii reale se pare că a fost totuşi folosită, însă aspectul final al jocului nu iese în evidenţă faţă de alte titluri contemporane. Totuşi, versiunea preliminară a rulat foarte bine pe sistemul nostru de test (i7 6700, 16GB, GeForce GTX 1070), cu setări calitative maxime, la un framerate ce în permanenţă a depăşit 100 de cadre pe secundă. Ceea ce ne facem să credem că Farm 51 a făcut alegerea corectă atunci când a optat pentru ca Unreal Engine să stea la baza acestui joc.
În ceea ce priveşte sunetul, vocile şi, în special, muzica, pot spune că Get Even mi-a depăşit aşteptările. Acţiunea pare să se desfăşoare în Marea Britanie (deşi nimic nu poate fi sigur, având în vedere caracterul haotic al amintirilor personajului central), accentele vocilor fiind foarte veridice. Black însuşi, dacă ar fi să ne ghidăm după vocea sa, lasă impresia unui Jason Statham ceva mai confuz, însă cel puţin la fel de „supărat pe viaţă”.
Nu mai avem mult de aşteptat până când Get Even va fi disponibil în versiunea sa finală, jocul celor de la Farm 51 urmând să-şi facă apariţia pe 26 mai 2017, în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Iar această versiune preliminară ne-a stârnit curiozitatea, amestecul de genuri abordate şi, în special, latura sa narativă lăsând impresia unui titlu cu potenţial, suficient de diferit faţă de ce există acum pe piaţă.