La Gaming Marathon, peste 30 de streameri populari din România vor petrece alături de comunitățile de gameri multe ore pline de gaming si momente educative, pentru că oricare dintre jocurile din maraton poate fi, pe lângă un mod de petrecere a timpului liber, și un instrument de învățare alternativă.
Streamerii au pregătit o serie de activități și surprize captivante pentru cei peste 400 de mii de fani așteptați să participe la eveniment. De la turnee create pe hărți exclusive în cele mai populare jocuri precum Minecraft și Fortnite, până la experiențe inedite și concursuri cu premii importante, participanții la eveniment pot urmări întreaga acțiune duminică, 8 septembrie, începând cu ora 10, pe platforma www.gaming-marathon.ro.
Începe, odată cu acest Gaming Marathon, o toamnă plină de evenimente de gaming în România. Curând debutează eSuperliga, o competiție de fotbal virtual asociată Ligii Profesioniste de Fotbal și cluburilor din Liga 1 precum FCSB , Universitatea Craiova, Dinamo, Rapid sau CFR Cluj. În octombrie avem Bucharest Gaming Week, cel mai mare eveniment de profil din România care, timp de mai bine de o săptămână, va aduna atât online cât și în evenimentele care vor împânzi Capitala sute de mii de participanți. În noiembrie avem Gaming Video Awards unde aflăm care sunt cei mai buni youtuberi, twicheri si tiktokeri de jocuri video din țara noastră. Și avem și câteva competiții de eSports precum Esports Corporate Championship, Jaxi League și Romanian Esports League. Este, cu siguranță, cea mai plină toamnă în evenimente de gaming din câte a cunoscut România până acum.
– Tudor Dăescu, co-organizator Gaming Marathon
La Gaming Marathon și-au anunțat prezența Theo Zeciu, Bobospider, iSilent, Mitzuu, Reddysh, Tudor Buțan, Mădălin Adrian, Trisssmery și mulți alții. Mobile gaming-ul nu va lipsi din maraton, Tedereu organizând turnee dedicate în PUBG Mobile. Turnee de EA FC 24, Minecraft, Fortnite și Brawl Stars vor fi organizate de streamerii pe toată durata maratonului.
Unul din cele mai importante turnee de Fortnite ale anului începe la Gaming Marathon. Turneul, care va avea loc pe o hartă special creată de către cei de la George, primul banking inteligent, va avea prima etapă a calificărilor duminică. Cei mai buni jucători de Fortnite din țară sunt așteptați pe stream-urile lui Paul2M și S1KE pentru a-și demonstra skill-urile în joc. Cei mai buni 2 jucători se califică în finala mare de la Bucharest Gaming Week, de pe 12 și 13 octombrie.
Anul acesta, Carrefour deschide o nouă ușă către universul Minecraft printr-o suită de abțibilduri, o gamă de produse pentru mic dejun sau pauzele școlare, dar și jucării de pluș. Gamerii pot descoperi duminică la Gaming Marathon hărțile special create în Minecraft, în cadrul cărora Gannicus, unul din cei mai cunoscuți streameri ai jocului din România, îi va provoca pe gameri la o multitudine de turnee în hărțile personalizate. Cei mai buni gameri vor putea câștiga device-uri precum căști, mouși și tastaturi de gaming dar și un laptop performant.
Mai multe detalii despre Gaming Marathon, line-up-ul complet și programul jocurilor se găsesc pe www.gaming-marathon.ro.
Sursa: Gaming Marathon