Gamerii din întreaga ţară s-au întâlnit pe 25 martie pe cele mai mari platforme online pentru a se juca şi a socializa împreună cu cei mai cunoscuţi streameri de gaming români, demonstrând astfel că, deşi stând în casă, fac parte dintr-o comunitate mare, diversă şi unită. Pe durata a peste 12 ore, Gaming Marathon, o iniţiativă a Bucharest Gaming Week şi Nexus Gaming, a strâns pe canalele de YouTube şi Twitch ale creatorilor de conţinut peste 150 000 de gameri români, depăşind astfel cu mult numărul de participanţi pe zi ai celui mai mare festival de muzică din ţară.
Gaming Marathon a avut şi o latură caritabilă, gamerii reuşind să strângă în acest interval 10 000 de dolari, sumă care va merge către Fundaţia pentru SMURD pentru ajutarea sistemului medical în procurarea de echipamente şi consumabile, foarte necesare în această perioadă.
Urmând îndemnul iniţiativei, #RamanemImpreuna, gamerii au intrat în competiţii sau au urmărit stream-urile a 24 de streameri români: Mădălin, Imogen, Palash, Andu, Zombilău, Ruxandra JD, Werty, Jaxi, Cancel, Alexa, IceManLucky, Zoozix, Gereveu, Bobospider, Tedereu, Antonia Nuckle, MoonGaming, Krieppen, String, Skaaro, itsgossiplol, AmyClaire, Baabuska şi laylow48. De asemenea, Denis Alibec, fotbalistul formaţiei Astrei Giurgiu, a jucat împreună cu prietenii săi meciuri de Dota 2 şi Counter-Strike: Global Offensive.
Aceştia şi-au provocat urmăritorii să li se alăture în cele mai populare jocuri video ale momentului: FIFA 20, Call of Duty: Warzone, League of Legends, Fortnite, Counter Strike: Global Offensive, Brawl Stars, PUBG, Teamfight Tactics, Clash Royale, DOOM Eternal sau Resident Evil 7.