Chiar dacă Gamescom 2013 s-a încheiat, organizatorii au oferit numeroase date şi statistici importante despre ediţia din acest an a celui mai important show european dedicat jocurilor video.
Astfel, Gamescom 2013 a fost gazdă pentru peste 340 000 de vizitatori, o creştere semnificativă faţa de cei 275 000 înregistraţi la ediţia de anul trecut. Aceştia au provenit din 88 de ţări, inclusiv România, faţă de numai 83 în 2012. Şi numărul de companii expozante a crescut de la 600 în 2012 la peste 635 anul acesta (din 40 de ţări).
Cei 140 000 de metri pătraţi ai Cologne Exhibition Centre au fost suficienţi pentru prezentarea a aproximativ 400 de noutăţi, inclusiv cele două noi console Sony PlayStation 4 şi Microsoft Xbox One. Nici jurnaliştii nu s-au lăsat mai prejos, 6 000 de reprezentanţi ai presei de specialitate fiind prezenţi la Gamescom 2013 (faţă de 5 200 anul trecut). Aici puteţi admira o galerie foto/video cu imagini de la Gamescom 2013.
Nu în ultimul rând, au fost acordate premiile Gamescom Awards 2013, pe baza nominalizărilor şi alegerilor făcute de presa de specialitate prezentă la eveniment. Iată şi marii câştigători de la Gamescom 2013:
Best Game of Gamescom 2013:
Destiny (Activision Blizzard Deutschland GmbH)
Best Console Game Sony PlayStation:
Destiny (Activision Blizzard Deutschland GmbH)
Best Console Game Nintendo Wii:
Mario Kart 8 (Nintendo Europe GmbH)
Best Console Game Microsoft Xbox:
Titanfall (Electronic Arts)
Best Next Generation Console Game:
Titanfall (Electronic Arts)
Best Action Game:
Destiny (Activision Blizzard Deutschland GmbH)
Best Role Playing Game:
The Elder Scrolls Online (ZeniMax Germany GmbH)
Best Racing Game:
Forza Motorsport 5 (Microsoft Ltd)
Best Sports Game:
FIFA 14 (Electronic Arts)
Best Simulation Game:
WarThunder (Gaijin Entertainment)
Best Family Game:
Mario Kart 8 (Nintendo Europe GmbH)
Best Hardware incl. Peripheral:
PlayStation 4 (Sony Computer Entertainment Deutschland GmbH)
Best Mobile Game:
The Legend of Zelda: A Link Between Worlds (Nintendo Europe GmbH)
Best Online Multiplayer Game:
Destiny (Activision Blizzard Deutschland GmbH)
Best PC Game:
Battlefield 4 (Electronic Arts)
Best Social/Casual/Online Game:
The Elder Scrolls Online (ZeniMax Germany GmbH)