GIANTS Software a dezvăluit data de lansare a jocului Farming Simulator 22 prin intermediul unui nou trailer cinematic, ce prezintă noua generație de fermieri în acțiune. Astfel, Farming Simulator 22 va fi disponibil din 22 noiembrie 2021 pentru PC, PlayStation 5, Xbox Series X|S, PlayStation 4 și Xbox One.
Fermierii virtuali vor putea acum planta și culege struguri pentru diferite tipuri de băuturi sau măsline pentru cel mai prețios ulei, totul mulțumită noilor lanțuri de producție prezente în joc. De asemenea, sorgul a fost adăugat paletei de culturi arabile.
Odată cu acestea apare și necesitatea unor noi categorii de mașini agricole. Noul Holland Braud 9070L va culege strugurii, fiind doar una dintre mașinile agricole ce vor fi adăugate în Farming Simulator 22.
Christian Ammann, CEO GIANTS Software, a anunțat debutul perioadei de precomandă pentru joc:
De azi începem și se poate da startul precomenzilor. Sperăm că fanii sunt bucuroși să vadă că am ajuns în acest moment important și se vor delecta cu noul trailer cinematic pe care l-am lansat, pentru veni în întâmpinarea atât vechilor, cât și noilor fermieri.
Toate precomenzile pentru Farming Simulator 22 includ pachetul CLAAS XERION SADDLE TRAC care conține CLAAS XERION 4200 SADDLE TRAC plus încă patru mașini agricole marca KAWECO. În funcție de regiune, jocul va avea o anumită marcă de tractor pe copertă, în România fiind modelul Fendt 900 Vario. De asemenea, o ediție de colecție pentru PC înfățișând tractorul Case IH va fi disponibilă la lansare (la prețul de 349,90 lei) și va include un girofar de semnalizare ce reacționează în timp real cu cel din joc.
Mai multe caracteristici ale jocului și detalii suplimentare vor fi dezvăluite cu ocazia FarmCon, evenimentul oficial anual dedicat comunității jucătorilor, dezvoltatorilor și modderilor de Farming Simulator. FarmCon 21 va fi un eveniment integral online, cu transmisii video live timp de mai multe ore în fiecare zi în perioada 21-23 iulie.
Farming Simulator 22 va fi disponibil în România, cu data de lansare noiembrie 2021, în format fizic la prețuri recomandate începând de la 199,90 lei pentru versiunea de PC și 249,90 lei pentru cele de console. De asemenea, toate edițiile comercializate în România includ și localizare în limba română pe cutia produsului și în joc.
Sursa: Netzah Game