Electronic Entertainment Expo 2018 (pe scurt E3 2018), cel mai important eveniment de gaming din lume, se va desfăşura săptămâna viitoare. După cum ne-au obişnuit însă în ultimii ani, principalii jucători de pe această scenă nu vor aştepta până atunci, obişnuitele conferinţe de presă anuale urmând să se desfăşoare chiar începând cu acest weekend.
Startul îl vor da cei de la Electronic Arts, aceştia preferând şi în acest an să-şi organizeze propriul eveniment (EA Play 2018), urmând ca tabloul să fie completat, în zilele ce urmează, de celelalte prezenţe obişnuite: Microsoft, Bethesda, Ubisoft, Sony şi Nintendo. De asemenea, fel ca în ultimii ani, vom avea parte şi de un PC Gaming Show, unde vor fi dezvăluite noutăţile dedicate pasionaţilor de jocuri pe PC. Nu în ultimul rând, vor reveni în prim plan, cu propriile event-uri, publisher-ul specializat pe titluri indie Devolver Digital, precum şi Square Enix.
În continuare găsiţi programul complet al conferinţelor de presă ce se vor desfăşura cu ocazia E3 2018 (sau în preajma acestui eveniment), adaptat la datele şi orele valabile in România. Toate aceste conferinţe de presă vor putea fi urmărite în direct chiar aici, pe Go4games.
• Electronic Arts – sâmbătă, 9 iunie, ora 21:00
• Microsoft Xbox – duminică, 10 iunie, ora 23:00
• Bethesda – luni, 11 iunie, ora 4:30 (dimineaţa)
• Devolver Digital – luni, 11 iunie, ora 6:00 (dimineaţa)
• Square Enix – luni, 11 iunie, ora 20:00
• Ubisoft – luni, 11 iunie, ora 23:00
• PC Gaming Show – marţi, 12 iunie, ora 1:00 (dimineaţa)
• Sony PlayStation – marţi, 12 iunie, ora 4:00 (dimineaţa)
• Nintendo – marţi, 12 iunie, ora 19:00