Warner Bros. Interactive Entertainment şi Techland au lansat un nou scurt trailer din Dying Light, cel mai recent proiect survival horror cu zombie al studioului polonez. Acţiunea din Dying Light are loc într-un mediu de joc open world urban, fiind folosit motorul grafic Chrome Engine 6, special conceput pentru consolele de nouă generaţie, DirectX 11 şi alte astfel de tehnologii avansate.
Conform producătorilor, graţie posibilităţilor aduse de noua generaţie de console, Dying Light va folosi un ciclu noapte-zi capabil să aducă o nouă dinamică acestui gen de jocuri. De altfel, efectele de iluminare avansate fac subiectul noului trailer, pe care-l puteţi urmări în continuare.
În timpul zilei, jucătorii vor putea supravieţui mai uşor, morţii vii preferând să stea departe de lumina soarelui. Această perioadă este recomandată pentru găsirea şi colectare de resurse, pe care apoi jucătorii le vor putea folosi pentru a crea noi arme şi obiecte prin intermediul sistemului de crafting inclus în Dying Light.
În schimb, noaptea zombies vor ieşi la atac, devenind mult mai agresivi. De asemenea, întunericul prieşte şi altor prădători, care îşi vor face apariţia doar în această perioadă a zilei.
Dying Light va fi lansat în 2014 pentru PC, PlayStation 4, Xbox One, Xbox 360 şi PlayStation 3.