Cu ocazia E3 2017, Bandai Namco Entertainment a anunţat Dragon Ball FighterZ, primul trailer al jocului fiind prezentat pe scena celor de la Microsoft. Dragon Ball FighterZ este rezultatul combinării jocurilor de lupte 2D cu universul Dragon Ball, una dintre cele mai populare francize de anime din întreaga lume.
Dragon Ball FighterZ este dezvoltat de Arc System Works, unul dintre cei mai cunoscute studiouri care se ocupă de jocuri de lupte 2D clasice, responsabil pentru seriile Guilty Gear şi BlazBlue. Spiritul Dragon Ball va menţinut, FighterZ urmând să foloseasca personaje tridimensionale, gameplay-ul fiind însă limitat la două dimensiuni.
Dragon Ball FighterZ va oferi tuturor fanilor şansa de a se pune în pielea personajului favorit. Având la bază un mecanism de 3 vs. 3, atât veteranii, cât şi novicii vor avea parte de o experienţă epică în cadrul confruntărilor. Fiind vorba de echipe de câte trei personaje, jocul încurajează fanii să înveţe mai multe stiluri de luptă, pentru a putea ieşi victorios din orice luptă.
Fanii nerăbdători să încerce Dragon Ball FighterZ vor avea de aşteptat doar până la sfârşitul acestei veri, când vor avea loc primele sesiuni de closed beta, atât pe Xbox One, cât şi pe PlayStation 4. Mai multe detalii despre aceste sesiuni beta vor fi făcute publice în curând.
Dragon Ball FighterZ va fi disponibil la începutul anului 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (prin intermediul Steam).