Bethesda a anunţat că jocul Dishonored 2, continuarea aventurilor lui Corvo Attano, va fi lansat pe 11 noiembrie 2016. Dezvoltat de aceeaşi echipă talentată de la Arkane Studios, Dishonored 2 urmează să fie prezentat în detaliu (inclusiv cu o demonstraţie de gameplay) în cadrul conferinţei de presă pe care Bethesda o va susţine la E3 2016, ce va avea loc pe 13 iunie, la 5:00 dimineaţa ora României. De asemenea, Dishonored 2 a fost ales pentru coperta celei mai recente ediţii a revistei GameInformer.
Povestea din Dishonored 2 va avea loc la 15 ani după evenimentele din primul joc al seriei, acţiunea urmând să se desfăşoare în oraşul de coastă Karnaca. Epidemia adusă de şobolani a trecut, iar Lordul Regent s-a făcut nevăzut, puterea fiind preluată de moştenitoarea de drept: împărăteasa Emily Kaldwin. Asta până când tronul este preluat prin forţă de o entitate parcă venită din altă lume, împărăteasa şi aliatul ei, Corvo Attano, îmbarcându-se într-o nouă aventură pentru a salva imperiul.
Se va putea alege de această dată între două personaje jucabile: împărăteasa Emily Kaldwin sau Corvo Attano, eroul din primul joc al seriei, fiecare dintre acestea având propriul stil de joc şi propriile abilităţi supranaturale.
Dishonored 2 va fi lansat pe 11 noiembrie 2016, în versiuni pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.