Emile Morel, game designer-ul din cadrul Ubisoft ce preluase de curând rolul de director de creație al jocului Beyond Good & Evil 2, a încetat din viață la vârsta de 40 de ani.
Dispariția lui Morel a fost semnalizată de colegii săi, prin intermediul platformei LinkedIn. Greg Hermittant, producer în cadrul studioului Ubisoft din Montpellier, a scris “Odihnește-te în pace, dragul meu Emile Morel. Ne-ai fost un partener grozav și ai dat dovada de bunătate în toți acești ani la Ubisoft. Sunt recunoscător că am lucrat împreună la atât de multe proiecte”.
A fost un coleg apreciat pentru mai bine de un deceniu la Ubisoft Montpellier, am râs și am plâns împreună, trecând prin vremuri bune și rele, și am livrat o mulțime de jocuri grozave împreună. Emile era atât de mândru de Beyond Good & Evil 2, de comunitatea Space Monkeys și de colegii săi de echipă. Îi vom simți lipsa.
– M. Gabreille Shrager, fost director narativ pentru Beyond Good & Evil 2
Morel s-a alăturat companiei Ubisoft în 2009, lucrând la jocuri precum The Adventures of Tintin sau Rayman Legends. Înainte de Ubisoft, Emile Morel lucrase în cadrul studioului Eden Games, unde și-a adus aportul la jocuri precum Alone in The Dark sau Test Drive Unlimited 2.
Conform unui raport al celor de la Kotaku, Morel fusese promovat în luna februarie în poziția de director de creație al jocului Beyond Good & Evil 2, ca urmare a unei restructurări în cadrul studioului Ubisoft Montpellier.
Nu a fost dezvăluită încă cauza morții lui Emile Morel.
Sursa: PC Gamer