Concursul DXR Spotlight organizat de NVIDIA, Epic Games şi Microsoft în ultimele luni s-a încheiat, fiind anunţaţi cei trei câştigători.
Concursul, o extensie a programului NVIDIA Indie Spotlight, a lansat o invitaţie tuturor dezvoltatorilor şi creatorilor de conţinut să realizeze jocuri demo utilizând Unreal Engine 4.22, Microsoft DirectX 12 şi rutinele DirectX Raytracing pentru a obţine efecte precum reflexii şi umbre redate în timp real şi iluminăre globală.
Iar calitatea jocurilor demo înscrise în acest concurs demonstrează faptul că oricine poate stăpâni arta ray tracing-ului în timp real. Cei trei câştigători ai concursului sunt:
• Christian Hecht cu Attack from Outer Space
Attack from Outer Space recreează atmosfera filmelor SF din anii ‘50 prin utilizarea de reflexii ray-traced, umbre si iluminare ambientală, toate redate în timp real.
• Opus Visual cu LP Trailer Driving
LP Trailer le permite gamerilor să conducă un camion, folosind reflexii şi ambient occlusion pentru a simula o iluminare naturală.
• Alden Fillion cu Diode
Diode le permite gamerilor să intre în pielea unui cavaler din viitor, cu scopul de a înfrunta forţele răului. Demo-ul utilizează reflexii ray-traced în timp real pentru a obţine rezultate spectaculoase.
Toţi cei trei câştigători au primit câte o placă grafică NVIDIA TITAN RTX GPU.