Darksiders III Review: apocalipsă cu buget redus

Istoria seriei Darksiders nu a fost cea mai fericită: primele două titluri, deşi considerate foarte reuşite de către fani, nu au reuşit să devină succesele financiare la care spera THQ, contribuind astfel la decăderea companiei şi, într-un final, la închiderea fostului publisher. Din fericire, unele dintre rămăşiţele vechiului THQ s-au dovedit interesante pentru alţi jucători din industrie, licenţa Darksiders ajungând în curtea celor de la Nordic Games (împreună cu titulatura THQ, folosită acum în denumirea actuală a companiei: THQ Nordic). Din păcate, actualul publisher nu dispune de resursele financiare pe care le avea vechiul THQ în vremurile sale bune, proaspăt lansatul Darksiders III reflectând aceste lipsuri.

Dacă în primul joc al seriei am avut ocazia să-l acompaniem pe War în aventura sa printre ruinele unui Pământ cucerit de nemiloşii demoni, iar în al doilea Darksiders i-am purtat paşii lui Death prin mai multe tărâmuri pentru a demonstra nevinovaţia fratelui său, Darksiders III ne face cunoştinţă, de această dată, cu Fury, cel de-al treilea călăreţ al Apocalipsei. Anumite feţe cunoscute din primele două jocuri ale seriei îşi fac apariţia şi aici, aducându-şi aportul la dezvoltarea firului narativ, destul de neglijat în Darksiders II.

După presupusa trădare a lui War şi declanşarea prematură a Apocalipsei, cele şapte păcate (reprezentate de nişte fiinţe parcă ivite din coşmaruri) se regăsesc în libertate pe Pământ, Fury fiind însărcinată cu eliminarea acestora. Astfel, în ceea ce priveşte povestea, Darksiders III se încadrează bine în cronologia seriei, noul studio producător Gunfire Games (format în mare parte din membrii echipei realizatoare originale de la Vigil Games) achitându-se cu brio de acest aspect al jocului.

Din păcate, Gunfire Games are o echipă mult mai puţin numeroasă, iar bugetul pus la dispoziţie pentru acest joc a fost mult mai mic decât în cazurile primele două titluri ale seriei. Inevitabil, astfel, au apărut şi compromisurile. Unul dintre acestea este reprezentat de dimensiunea oarecum restrânsă a mediului de joc în care are loc acţiunea din Darksiders III. Structural, jocul se aseamănă mai mult cu primul Darksiders, cu un singur “tărâm”, plasat pe Pământul recent invidat de forţele Raiului şi ale Iadului, împărţit în mai “sectoare” interconectate, fiecare cu propriul tip de decor specific (urban, vulcanic, gotic, subacvatic etc.). Accesul în anumite arii este condiţionat de dobândirea unor puteri, întocmai ca în primul titlu din serie.

Pe parcursul aventurii sale, Fury va dobândi patru astfel de puteri, denumite Hallows în universul Darksiders. Pe lângă abilităţile suplimentare conferite de aceste Hallows (Flame, Storm, Force şi Stasis), fiecare aduce şi câte o armă nouă în arsenalul eroinei, alături de biciurile sale iniţiale. De altfel, componenta de RPG a jocului, atât de stufoasă în Darksiders II, a fost redusă la minimul necesar, noul Darksiders eliminând astfel goana după echipamente şi arme noi, precum şi grinding-ul specific.

Lucrurile sunt mult mai simple acum: inamicii doborâţi conferă suflete ce pot fi transformate, prin intermediul vechiului “amic” Vulgrim, în ability points, care, la rândul lor, pot fi investite în trei caracteristici principale: viaţă, eficienţă a atacurilor fizice şi magie, ultima fiind folosită de contraatacuri (echivă reuşită, urmată imediat de un atac normal) şi lovituri speciale. De asemenea, prin intermediul anumitor resurse găsite prin lumea de joc, Fury îşi poate îmbunătăţi armele şi le poate echipa cu enhancements, ce pot fi, la rândul lor, upgradate. Per total, îmbrăţişarea acestor mecanici simplificate este de bun augur, lăsând jucătorul să se concentreze la acţiunea şi povestea propriu-zise, fără a-i încărca memoria cu lucruri cvasi-inutile.

Deşi ajunsă la al treilea joc, seria Darksiders nu s-a remarcat niciodată prin originalitate, primul titlu fiind acuzat că ar copia formula din The Legend of Zelda, în timp ce al doilea împrumuta fără ruşine loot-ul şi gestiunea inventarului din action RPG-uri de tipul Diablo. Ei bine, Darksiders III nu face excepţie de la “tradiţia” seriei, adoptând foarte multe elemente de la titlurile seriei Dark Souls. Poate prea multe. Acum luptele sunt de-a dreptul necruţătoare, chiar şi inamicii mai pirpirii fiind capabili să o doboare pe Fury din doar câteva lovituri bine plasate. Caz în care, câteodată, eşti nevoit să parcurgi din nou porţiuni însemnate din drum, monştrii deja ucişi fiind readuşi la viaţă.

Însă, în timp ce titlurile Dark Souls erau foarte finisate în ceea ce priveşte şansele oferite jucătorului pentru a supravieţui nivelului de dificultate sporit al jocului, Darksiders III este mult mai stângaci din acest punct de vedere. Checkpoint-urile sunt câteodată prost plasate, scurtăturile ce facilitează progresul în cazul în care ai murit şi trebuie să “reiei nivelul” mult mai rare, iar unele confruntări aprope imposibile, chiar şi pe nivelul mediu de dificultate. În plus, pe parcursul jocului îşi vor face apariţia şi câteva momente, pe cât de confuze, pe atât de frustrante, în care pur şi simplu mori de prea multe ori fără să înţelegi ce trebuie să faci pentru a progresa.

Adăugaţi la acestea şi faptul că versiunile pentru console ale jocului rulează destul de instabil, cu un framerate maxim de 30 de cadre pe secundă şi cu numeroase sacadări (mai ales când jocul încarcă în fundal următoarea arie spre care te deplasezi) şi obţineţi imaginea un titlu isuficient de bine/mult testat de echipa care a oferit acest serviciu pentru THQ Nordic şi Gunfire Games. Nici măcar reducerea nivelului de dificultate la cea mai joasă valoare (Story) nu elimină momentele frustrante, unele lupte fiind în continuare mult prea dificile, în timp ce elementele contraintuitive de design al nivelurilor nici măcar nu sunt afectate de această schimbare.

Măcar problemele de ordin tehnic nu reprezintă un inconvenient atât de mare în cazul versiunii pentru PC a jocului, Darksiders III urcând la 60 de cadre pe secundă în acest caz. Dar şi aici unii utilizatori se plâng de crash-uri si pierderea salvărilor. Pe PlayStation 4 Pro nu am întâlnit acest gen de bug-uri, cel mai grav neajuns, pe lângă framerate-ul insuficient, fiind întreruperea completă a sunetului într-o instanţă, rezolvată însă prin închiderea şi repornirea jocului.

Această lipsă de testare şi finisare este, de departe, cel mai mare minus al lui Darksiders III, coroborat cu preţul cam mare pentru un produs ale cărui valori de producţie nu se ridică la cel mai înalt standard (lucru recunoscut, de altfel, şi de către producători). Şi totuşi, sunt atât de multe lucruri bine realizate în Darksiders III, în evidenţă ieşind secvenţele cinematice, vocile excelente ale personajelor şi design-ul reuşit al creaturilor ce întruchipează cele şapte păcate. Astfel, în ciuda problemelor evidente, cele 15 – 20 de ore ale jocului reprezintă, până la urmă, o experienţă plăcută, ba chiar de neratat pentru fanii împătimiţi ai seriei Darksiders.

Totuşi, având în vedere starea actuală a jocului, pur şi simplu nu putem recomanda Darksiders III pentru o achiziţie imediată. Mai bine mai aşteptaţi până când îi scade preţul, iar producătorii au răgazul necesar pentru a lansa patch-uri capabile să corecteze neajunsurile tehnice din Darksiders III şi, de ce nu, să ajusteze nivelul de dificultate mult prea exagerat.