Darksiders 2 Review: Moartea în vacanţă

Primul Darksiders a fost una dintre cele mai notabile apariţii din 2010, în ciuda aparentei sale lipse de originalitate, majoritatea elementelor jocului fiind împrumutate din alte titluri de succes. Creaţia celor de la Vigil Games a fost asemănată cu seria Legend of Zelda a celor de la Nintendo, mult prea puţin cunoscută însă în ţara noastră pentru a putea fi considerată un etalon relevant.

În schimb, Darksiders poate fi comparat cu uşurinţă cu titlurile Legacy of Kain (mai ales subseria Soul Reaver), conceptele de bază fiind aceleaşi: o poveste fantasy, cu un accent deosebit pus pe latura sa dramatică, un personaj decăzut în căutare de răzbunare şi o lume de joc deschisă, accesul la anumite arii fiind condiţionat de dobândirea anumitor abilităţi. Adăugaţi la acestea un sistem de luptă parcă rupt din God of War, personaje şi evenimente de inspiraţie biblică şi o campanie de dimensiuni apreciabile şi rezultă destule argumente în favoarea afirmaţiei de la începutul acestui articol.

În aceste condiţii, în ciuda problemelor prin care trece publisher-ul THQ, o continuare era inevitabilă. Astfel, Darksiders 2 se ghidează dupa un principiu simplu: mai bine şi mai mult decât ceea ce avea de oferit predecesorul său. În ce măsura echipa Vigil Games a reuşit să respecte acest deziderat urmează să aflăm în cele ce urmează.

POVESTE, PERSONAJE ŞI CONTINUITATE

În Darksiders era spusă povestea lui War, unul dintre cei patru cavaleri ai Apocalipsei, acuzat pe nedrept de declanşarea sfârşitului lumii. Astfel, War bătea în lung şi-n lat Pământul devastat de îngeri şi demoni pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Darksiders 2 abordează strategia „Opposing Force” (expansion pack pentru primul Half-Life), prezentând aceeaşi perioadă de timp, însă prin ochii unui alt personaj. De această dată este vorba despre Death, un al doilea cavaler al Apocalipsei, hotărât să facă tot ce-i stă în putere pentru a dovedi nevinovăţia fratelui său.

În timp ce acţiunea primului joc al seriei avea loc pe Pământ, paşii lui Death sunt purtaţi prin alte tărâmuri fictive, la rândul lor afectate profund de evenimentele desfăşurate în regatul omului. Dacă primul Darksiders beneficia de o singură „lume de joc”, aventura lui Death oferă jucătorilor nu mai puţin de patru astfel de lumi, fiecare cu decoruri şi personaje specifice. Din păcate, aceste personaje sunt mult mai puţin interesante decât cele ce-şi făceau apariţia în primul joc al seriei, întreaga poveste lăsând impresia unei naraţiuni facultative, ce păleşte în comparaţie cu lucrurile cu adevărat importante ce au loc pe Pământ.

Şi, din cauza dimensiunilor apreciabile ale lumilor de joc, producătorii au fost nevoiţi să dilueze partea narativă şi mai mult, ore întregi de gameplay putând trece fără ca jucătorii să afle vreun detaliu semnificativ al quest-ului lui Death. Din fericire, în Darksiders 2 nu există doar scopul principal, lumile fiind împânzite de quest-uri secundare, ce-şi aduc propriul aport narativ, ce-i drept, rareori legat de firul iniţial al poveştii.

De asemenea, parcurgerea primului titlu din serie se dovedeşte imperativă pentru a înţelege rolul celor câtorva personaje care-şi fac apariţia şi în Darksiders 2, precum şi a impactului adus de finalul jocului. Per total, pe plan narativ, Darksiders 2 nu este tocmai ce ne-am fi aşteptat, însă umple anumite goluri ale universului creat de Vigil Games.

GAMEPLAY

Aminteam mai devreme că Darksiders nu s-a sfiit să împrumute elemente de gameplay consacrate de alte jocuri cu renume. Darksiders 2 continuă în aceeaşi direcţie, ridicând totul la pătrat. Sistemul de luptă inspirat din aventurile lui Kratos a fost rafinat, o întreagă componentă de RPG fiind introdusă în ecuaţie. Ca într-un action-RPG precum Diablo, Death beneficiază de o serie de atribute, ce pot fi îmbunătăţite prin echiparea de arme, armuri sau diferite obiecte de inventor; acestea pot fi obţinute fie de la monştrii doborâţi, fie din cuferele presărate prin lumea de joc, fie achiziţionate de la diferiţi negustori.

Deşi nu lipsesc obiectele magice, unice etc., impactul acestora asupra gameplay-ului este totuşi mult mai limitat decât într-un RPG clasic. În primul rând, Darksiders 2 este un joc singleplayer, eficacitatea unui obiect fiind limitată la experienţa fiecărui jucător în parte. Este adevărat, jocul beneficiază de un soi de sistem de mesagerie şi transfer de item-uri între prietenii din listele de Xbox Live/PlayStation Network/Steam (în funcţie de ce versiune a jocului deţineţi), însă această integrare online este departe de ceea ce oferă un titlu precum Diablo III.

Şi, pentru a continua în direcţia RPG-ului, în urma uciderii legiunilor de monştri şi a îndeplinirii quest-urilor, Death primeşte experienţă, pe baza căreia poate urca în nivel. Fiecare nivel dobândit aduce un skill point, care poate fi investit în două tipuri de abilităţi speciale: Harbinger şi Necromancer. Skill-urile din clasa Harbinger sunt dedicate celor care doresc să se bazeze pe luptele corp la corp, în timp ce abilităţile Necromancer sunt rezervate celor ce preferă vrăjile şi magia. Luat în ansamblu, acest sistem RPG simplistic funcţionează adecvat, însă putea la fel de bine să lipsească, liniaritatea firului principal al poveştii şi lipsa unor moduri online diminuând mult impactul acestei adiţii de gameplay.

O altă noutate este reprezentată de accentul pus pe latură de platforming a jocului. În Darksiders 2, dungeon-urile pe care Death le explorează sunt foarte bogate în rampe, hăuri, cârlige şi alte astfel de elemente. Acestea sunt navigate printr-un sistem ce aduce aminte de mai vechiul Prince of Persia apărut în 2008. La fel ca în creaţia celor de la Ubisoft, pereţii pe care se poate fugi sunt marcaţi prin texturi specifice, iar personajul principal beneficiază de un braţ echipat cu o „gheară”, numai bună pentru a executa anumite mişcări.

Din păcate, spre deosebire de Prince of Persia, platforming-ul din Darksiders 2 pare mult mai stângaci, de multe ori Death executând cu totul alte mişcări decât cele dorite de jucător. Aceste scăpări pot provoca anumite momente de frustrare, mai ales pe parcursul secţiunilor de joc contratimp.

După cum spuneam, Darksiders 2 este un joc mult mai întins decât predecesorul său, primele două lumi fiind împânzite de fel de fel de dungeon-uri şi quest-uri secundare. Fiecare dintre acestea are o desfăşurare asemănătoare: o combinaţie bine dozată de lupte şi puzzle-uri, dificultatea crescând pe măsură ce povestea avansează şi Death dobândeşte obiecte şi abilităţi noi. Sfârşitul unui astfel de dungeon este marcat de o luptă cu un boss, aceştia putând varia de la monştri cu mult mai multă viaţă decât de obicei şi până la creaturi mai speciale, ale căror puncte sensibile şi mişcări trebuie exploatate pentru a putea progresa.

Chiar dacă ultimele două lumi de joc sunt ceva mai reduse ca dimensiuni, Darksiders 2 rămâne un joc ce poate fi catalogat drept imens după standardele actuale. În timp ce un titlu God of War poate fi dus la bun sfârşit în sub zece ore, campania lui Darksiders 2 oferă peste 25 de ore de gameplay, fără a lua în calcul toate quest-urile secundare.

GRAFICĂ, SUNET ŞI CONTROL

Cei care au încercat deja primul Darksiders ştiu la ce să se aştepte de la continuare: direcţia artistică abordată de artistul Joe Madureira iese imediat în evidenţă, lăsând impresia unui World of Warcraft pe steroizi. Aşadar, nu ar trebui să vă aşteptaţi la cine ştie ce minuni tehnologice, ci la o lume vastă, în care primează latura artistică în detrimentul numărului de poligoane pe metru pătrat. Sigur, îngerii butucănoşi, parcă deprinşi din cine ştie ce shooter spaţial nu vor fi pe gustul tuturor, însă, per ansamblu, prezentarea grafică din Darksiders 2 este de calitate.

Partea audio încântă şi dezamăgeşte în acelaşi timp. În timp ce coloana sonoră compusă de Jesper Kyd este de-a dreptul încântătoare, cu acorduri şi teme compuse special pentru a scoate în evidenţă particularităţile fiecărui mediu de joc, vocile nu mai au impactul din primul joc al seriei. Deşi Michael Wincott, actorul ce-l interpretează pe Death, încearcă să-i ofere noului erou o personalitate anume, aceasta păleşte în comparaţie cu prestaţiile lui Liam O’Brian (War) şi Mark Hamill din primul titlu al seriei.

În ceea ce priveşte optimizarea şi controlul, lucrurile s-au îmbunătăţit serios faţă de primul Darksiders. Deşi au existat probleme în versiunea iniţială a ediţiei de PC a jocului, acestea au fost corectate între timp prin intermediul unor update-uri; de asemenea, variantele de console rulează fluent, versiunea de PS3 a lui Darksiders 2 nemaiavând problemele de framerate deranjante din primul joc. Acelaşi gen de concluzii pot fi trase şi în privinţa schemei de control, mult mai bine dispuse acum pe gamepad (un astfel de dispozitiv este recomandat chiar şi în cazul versiunii de PC), Death reacţionând adecvat şi rapid la fiecare comandă.

CONCLUZIE

Chiar dacă aportul său din punct de vedere narativ este limitat, Darksiders 2 compensează din plin aceste neajunsuri la capitolele gameplay şi longevitate. Personajele din această continuare nu mai au farmecul şi impactul celor din primul Darksiders, însă, chiar şi aşa, campania de dimensiuni apreciabile, puzzle-urile deştepte, luptele antrenante şi tona de secrete presărate prin lumea de joc recomandă din plin acest titlu.