Daniil Medvedev a ales un mod inedit de a sărbători câștigarea turneului de grand slam US Open, primul de acest fel din cariera lui.
Sportivul a făcut, la sfârșitul finalei, un gest popular, prin care este sărbătorită o reușită în jocul video FIFA, numit „dead fish celebration”. „Doar legendele vor înțelege, ce am făcut după meci este L2 + Stânga”, a spus rusul la conferința de presă.
El se referea la butoanele care trebuie apăsate pe controller-ul consolei video pentru a executa „cascadoria”. „Îmi place să joc FIFA. Îmi place să mă joc pe PlayStation”, a adăugat el.
Medvedev a mai spus că și-a anunțat echipa în vestiar că dorește să sărbătorească astfel victoria, iar membrii acesteia l-au susținut.
Rusul de 25 de ani l-a învins, în finala US Open, cu 6-4, 6-4, 6-4 pe sârbul Novak Djokovic.
Sportivul, care de obicei nu se exteriorizează astfel, a declarat că a vrut să facă ceva pentru a-și face fanii să râdă. Medvedev a mai spus și că s-a accidentat ușor după ce s-a aruncat pe suprafața dură de pe terenul de tenis.
Campionul din Rusia așteaptă, probabil, cu nerăbdare noul joc din celebra serie. FIFA 22 va fi disponibiil pe 1 octombrie pentru platformele PC, PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X/S și Switch.
Sursa: NME
Morpheus nu apare în trailerul noului „Matrix” iar „de vină” ar putea fi un joc video
Un gamer a intrat în platoul unei televiziuni pentru a întreba când se lansează GTA 6