Deep Silver și studioul Volition Inc. au publicat un nou trailer pentru reboot-ul seriei Saints Row, acesta fiind dedicat posibilităților de personalizare extinse ce vor fi disponibile în joc. Astfel, pe lângă modelarea eroului principal după propriile gusturi, vă veți putea personaliza armele, vehiculele, ba chiar și sediul de operațiuni.
Noul Saints Row se dorește a fi un reboot complet pentru serie, precum și un așa-zis origin story pentru gruparea Saints. Vom avea parte de o distribuție complet nouă, formată din Neenah, Eli și Kevin, conduși “în luptă” de liderul/lidera The Boss, iar jucătorii vor putea vor putea experimenta noutățile de gameplay din viitorul titlu alături de aceste personaje. De asemenea, eroii personalizați vor putea fi folosiți, mai apoi, și în componenta multiplayer co-op a jocului.
Acțiunea se va desfășura într-un oraș nou: Santo Ileso, locul unde afacerile fac casă bună cu ilegalitățile, numai bun pentru a porni un nou imperiu al crimei. Orașul va fi împărțit în nouă districte, iar producătorii promit că va reprezenta cel mai cuprinzător mediu de joc inclus în titlurile seriei până acum.
Noul Saints Row va fi lansat pe 23 august 2022, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, PlayStation 4, Xbox One și PC (Epic Games Store).
Sursa: Saints Row YouTube