Toată lumea trebuie să contribuie la eforturile de salvare a planetei, iar comunitatea uriașă a gamerilor este o forță care nu poate fi ignorată.
Peste 2,3 miliarde de oameni din întreaga lume se joacă jocuri video. Acești oameni nu sunt doar copii și adolescenți, ci provin din toate păturile sociale și categoriile de vârste. Doar 22% dintre gameri au vârste mai mici de 21 de ani, iar aproape jumătate sunt femei, potrivit publicației Rappler.
Mulți dezvoltatori de jocuri contribuie deja la combaterea poluării și a altor probleme care afectează mediul. Minecraft, cel mai bine vândut joc din toate timpurile, a introdus o serie de lumi în care elevii pot explora criza climatică. Numite „Climate Futures”, lecțiile includ ferme și păduri virtuale, dar și informații despre modul în care schimbările climatice afectează ecosistemele, economiile și comunitățile.
Pokemon, o franciză de jocuri foarte populară, a introdus în 2019 pokemonul Corsola, care atrage atenția asupra problemei albirii coralilor. Mai mult, cu ocazia Zilei Pământului, în joc au fost disponibile campanii speciale legate de sustenabilitate. Jucătorii au fost încurajați să participe la acțiunile prin care au fost strânse gunoaie sau să facă voluntariat în domeniul protecției mediului.
În septembrie 2019, mai multe companii din industrie au lansat Playing for the Planet Alliance, în cadrul UN Climate Summit. Alianța include 40 de companii ale căror jocuri ajung la peste 1 miliard de oameni.
Firmele au promis să includă în produsele dezvoltate teme și elemente legate de mediu, să încurajeze reciclarea și să își reducă emisiile de dioxid de carbon sau alte substanțe periculoase.
Doar 20% dintre dispozitivele electronice – precum laptopurile, consolele video sau telefoanele mobile – sunt reciclate în acest moment.
De exemplu, Sony a promis să eficientizeze din punct de vedere al consumului de energie popularele sale console PlayStation.
Totodată, comunitățile de gameri s-au implicat puternic în două campanii de donații recente, care au strâns bani pentru protejarea pădurilor și a ecosistemelor marine.
CITEȘTE ȘI:
Top 10: Cel mai bine vândute jocuri video din toate timpurile
Ce sunt jocurile blockchain și de ce unii cred că reprezintă viitorul gamingului?