CEO-ul Tripwire Interactive s-a declarat în favoarea avorturilor. Ce a urmat

Autor: Cosmin Aionita | 07.09.2021
CEO-ul Tripwire Interactive s-a declarat în favoarea avorturilor. Ce a urmat
Foto: Tripwire Interactive

John Gibson, CEO-ul celor de la Tripwire Interactive (producător și publisher al unor jocuri precum Red Orchestra, Killing Floor sau recentul Maneater), s-a declarat „pro-viață”, lăudând noua lege anti-avort, proaspăt adoptată în Texas. Remarcile au fost făcute prin intermediul contului personal de Twitter al lui Gibson și au stârnit o adevărată furtună în rândurile partenerilor celor de la Tripwire Interactive și nu numai.

Mai mulți parteneri au amenințat cu întreruperea colaborării cu Tripwire Interactive

Spre exemplu, Shipwright Studios, echipa ce a lucrat alaături de Tripwire la jocuri precum Maneater sau Chivalry 2, a anunțat că va încheia orice relație contractuală cu această companie, ca reacție la afirmațiile lui Gibson.

De asemenea, Torn Banner Studios, ce a colaborat la dezvoltarea jocului Chivalry 2, a anunțat, via Twitter, că părerile lui John Gibson nu sunt împărtășite de membrii studioului.

Chiar și dezvoltatori ce nu am legătură directă cu Tripwire Interactive, precum Cory Balrog (Santa Monica Studios, God of War) sau Cliff Bleszinski (ex-Epic Games, Gears of War), s-au declarat revoltați de afirmațiile lui Gibson.

CEO-ul și-a pierdut funcția

Ca urmare a declarațiilor sale, John Gibson a fost înlăturat din poziția de CEO al Tripwire Interactive, acesta fiind înlocuit de Alan Wilson, cofondator și vicepreședinte al studioului încă din 2005. Iată o porțiune a comunicatului oficial emis de Tripwire Interactive:

Comentariile lui John Gibson reprezintă opiniile sale personale și nu trebuie confundate cu cele ale companiei Tripwire Interactive. Părerile sale sunt în discordanță cu valorile întregii echipe, ale partenerilor și ale comunității noastre. Echipa de conducere a Tripwire Interactive își cere scuze și rămâne unită și dedicată în vederea luării unor decizii pentru a crea un mediu de lucru pozitiv.

Cu efect imediat, John Gibson s-a retras din poziția de CEO al Tripwire Interactive. Cofondatorul și vicepreședintele Alan Wilson va prelua funcția de CEO interimar. Alan a fost alături de companie începând de la formarea sa din 2005 și joacă un rol activ atât în porțiunea de business a studioului, cât și în ceea ce privește latura dedicată dezvoltării propriu-zise.

Sursa: VG247, PC Gamer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News